Directorul companiei ucrainene „Berta communications”, expertul Taras Berezoveţ, susţine că proiectul „Novorosia”, în formatul dorit de preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a dovedit a fi un fiasco. „Este evident că, în cazul în care Moscova reuşeşte să-şi realizeze planul în Ucraina, ţara noastră nu este ţinta finală a agresiunii ruse. Însă adevărul este că proiectul ‘Novorosia’, aşa cum îl vede Putin, s-a dovedit a fi un fiasco. În mod evident, Vladimir Putin a fost o victimă a acelor oameni care au încercat să-l convingă că este suficient să arunci un chibrit în Ucraina şi totul va lua foc. În realitate, însă, s-a dovedit că nu este chiar aşa” – a explicat Berezoveţ. Potrivit expertului, Ucraina îşi îndeplineşte partea sa din obligaţiile prevăzute în acordurile de pace de la Minsk, în timp ce Rusia nu face acest lucru. Mai mult decât atât, Berezoveţ susţine că Moscova nu mai niciun control asupra teroriştilor. „S-a ajuns în situaţia în care rebelii răpesc ofiţeri ruşi. Aceştia dispar complet din regiunile Doneţk şi Luhansk, pentru că nu există unitate între forţele rebele. Amintim că opozantul rus Boris Nemţov, de asemenea, a declarat recent că liderii de la Kremlin au închis proiectul „Novorossia”.
(www.zaxid.net – 16 octombrie)