Peste 150 de cadavre, descoperite într-o localitate din estul Ucrainei

Voluntarii din estul Ucrainei au descoperit peste 150 de cadavre lângă oraşul Ilovaisk, din regiunea Doneţk, informează publicaţia online „Kyiv Post”, menţionând că o declaraţie în acest sens a fost făcută de şeful organizaţiei civice Uniunea Memoriei Populare, Iaroslav Jilkin. „Cred că în acel loc se mai găsesc cel puţin tot atâtea cadavre” – a precizat Jilkin. Potrivit activistului, cele mai multe dintre cadavre se află în Starobeşevo, unde mai mulţi militari ucraineni au fost ţinta tirurilor de artilerie ale trupelor ruseşti, deşi acestea i-au asigurat iniţial că le permit să treacă.

www.kyivpost.com – 17 octombrie