Preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko şi cancelarul german Angela Merkel s-au pronunţat în favoarea suplimentării numărului membrilor misiunii OSCE la graniţa ruso-ucraineană, în cadrul întrevederii bilaterale de la Milano, organizată cu ocazia celui de-al X-lea Summit Asia-Europa (ASEM), anunţa Biroul de Presă al Administraţiei Prezidenţiale de la Kiev. „Părţile au pus accent pe necesitatea suplimentării misiunii OSCE pentru monitorizarea situaţiei de la frontiera ruso-ucraineană şi pe ameliorarea dotării tehnice a misiunii”, a mai precizat Biroul de Presă al Administraţiei Prezidenţiale de la Kiev. Pentru vineri, 17 octombrie, este programată o întrevedere bilaterală între preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko şi omologul său rus Vladimir Putin.
(www.rosbalt.ru – 17 octombrie)