Oficiali ai serviciilor de informaţii din Afganistan au declarat că un comandant de rang înalt al grupării extremiste Al-Qaida a fost ucis. Abul Bara Al-Kuwaiti a fost ucis sâmbătă, în urma unei operaţiuni militare a Directoratului Naţional de Securitate (NDS), desfăşurate în provincia Nangarhar, informează corespondenţii BBC. Potrivit postului afgan TOLO News, Abul Bara Al-Kuwaiti are relaţii de rudenie cu liderul Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri. În timpul operaţiunii, agenţii NDS au sechestrat şi o cantitate importantă de arme şi documente referitoare la activitatea grupării teroriste. În urmă cu trei zile, forţele naţionale afgane de securitate (ANSF) au arestat doi lideri ai unei alte grupări teroriste numite Reţeaua Haqqani. Anas Haqqani şi Hafiz Rashid sunt cei care au consolidat gruparea şi care au pregătit mai multe atacuri sinucigaşe cu bombă în interiorul Afganistanului, subliniază NDS, citat de TOLO News.
(BBC SERVICIUL MONDIAL, www.tolonews.com – 19 octombrie)