Turcia nu va accepta niciun fel de transfer de arme ale Statelor Unite către luptătorii kurzi care luptă în Siria împotriva grupării extremiste Statul Islamic (ISIL), a declarat duminică preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, citat de ziarul „Times of Israel”. Turcia consideră principala grupare kurdă siriană PYD şi aripa ei militară ca fiind o extensie a partidului kurd PKK, calificat de Ankara, SUA şi NATO ca fiind organizaţie teroristă, se arată într-un articol apărut în ziarul american „U-T San Diego”. „Pentru noi, PYD este egal cu PKK. Este o organizaţie teroristă. Ar fi total eronat din partea SUA – cu care noi suntem prieteni şi aliaţi în NATO – să aştepte ca noi să spunem „Da” unui astfel de sprijin acordat unei organizaţii teroriste”, a declarat preşedintele turc la întoarcerea sa din vizita efectuată în Afganistan, după cum subliniază agenţia turcă de ştiri Anadolu, citată de „U-T San Diego”.
SUA au declarat recent că au iniţiat un schimb de informaţii cu luptătorii kurzi şi că este posibil ca în viitor să fie transferate arme americane forţelor kurde care luptă împotriva ISIL. Opoziţia Turciei faţă de un eventual transfer de arme către forţele kurde afectează eforturile coaliţiei internaţionale conduse de SUA în lupta împotriva ISIL şi complică relaţiile dintre Washington şi Ankara. În prezent se desfăşoară negocieri privind rolul Turciei alături de SUA şi aliaţii NATO în lupta împotriva ISIL în Siria. Turcia a cerut extinderea campaniei împotriva grupării jihadiste prin acordarea de sprijin rebelilor sirieni care acţionează împotriva ISIL şi a forţelor preşedintelui Bashar al-Assad. Până acum, Ankara a asigura adăpost pentru aproximativ 200.000 de refugiaţi sirieni şi recent a acceptat să echipeze şi să instruiască luptători rebeli ai opoziţiei moderate, mai scrie ziarul citat.