Liderul partidului de centru-dreapta GERB din Bulgaria, Boiko Borisov, va prezenta bilanţul consultărilor politice în vederea formării noului guvern, desfăşurate cu cele şapte partide care au trecut pragul de 4% pentru a intra în parlament. Săptămâna trecută, GERB s-a întâlnit cu Partidul Socialist Bulgar, Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, Blocul Reformator, Frontul Patriotic, Bulgaria fără Cenzură, Ataka şi Alternativa pentru Renaştere Bulgară. În urma negocierilor, s-a stabilit că, din partea Partidului Socialist Bulgar, GERB nu va primi susţinere politică pentru formarea executivului. Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (formaţiunea politică a minorităţii turce) şi-a exprimat sprijinul pentru un cabinet minoritar, însă GERB nu a fost de acord cu această idee, insistând pentru un guvern de coaliţie, cu reguli clare, norme politice şi responsabilităţi, precum şi cu o participare politică la guvernare. Consultările cu Blocul Reformator au durat circa şapte ore, însă fără un rezultat deosebit, în ciuda asemănărilor dintre programele celor două partide. Un anumit consens a fost obţinut după consultările cu Frontul Patriotic. Negocierile cu Bulgaria fără Cenzură s-au încheiat foarte rapid, deoarece, potrivit GERB, acest partid nu a prezentat o poziţie politică clară, ci „mai degrabă opinii personale”. Reprezentanţii partidului ultranaţionalist Ataka au renunţat la consultări, după ce GERB a refuzat propunerea acestora privind transmiterea live a negocierilor. Luni se aşteaptă continuarea consultărilor cu Blocul Reformator, Frontul Patriotic şi Alternativa pentru Renaştere Bulgară.
(www.dariknews.bg – 20 octombrie)