Calendarul zilei, 20 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Casa regală

* Timişoara: Principele Nicolae lansează programul „The Duke of Edinburgh’s International Award”, program aflat sub Înaltul Patronaj al principesei Margareta – ora 10:00, în Aula Magna ‘Ioan Curea’ a Universităţii de Vest din municipiu, Bd. V. Pârvan nr. 4

– Administraţie

* Alexandria: Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Teleorman – ora 13:00

* Deva: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Deva – ora 11:00

* Sibiu: Semnarea contractelor de finanţare/actele adiţionale aferente rectificării bugetare din cadrul OUG 28/2013 privind Programul Naţional de Dezvoltare Locală, rectificare prin care judeţul Sibiu a primit pentru investiţiile proprii şi investiţiile primăriilor suma de 18 milioane lei – ora 10:00, în Sala Mare a Consiliului Judeţean

– Social

* Cluj – Napoca: Asociația „Open Your Heart”, în parteneriat cu Agenția de Turism Wens Travel, prezintă a IV-a ediție a proiectului „Atipic Beauty” – ora 19:00, la Iulius Mall din localitate. Pe podium, cele 12 modele în scaun rulant vor prezenta creații vestimentare semnate de designeri români. Fiecare model va fi însoțit în prezentare de o persoană publică

– Economic

* Banca Naţională a României publică datele privind indicatorii de risc bancar, Centrala incidentelor de plăţi, în septembrie 2014

* Cea de-a 13-a ediţie a evenimentului „Săptămâna Românească” cu „Hora gusturilor” are loc la Hotelurile Continental din Bucureşti, Arad, Sibiu, Oradea, Suceava, Târgu-Mureş şi Drobeta Tr. Severin, în perioada 20 – 26 octombrie

* Timişoara: 100 de companii din România şi din Europa de Est participă, în zilele de 20 şi 21 octombrie, la prima ediţie a Automotive Forum România – ora 9:00, la Hotel Timișoara, Str. Marășești nr. 1-3. Scopul evenimentului este de a facilita cooperarea şi dialogul direct dintre producătorii naţionali şi străini din industrie

– Cultură

* În cadrul Bienalei Tinerilor Artiști, ediția a VI-a 2014 – 2015, Fundația Culturală META și Institutul Cultural Român organizează simpozionul teoretic internațional „Bio-pass Art” – ora 9:00, la Institute The Café, Str. Știrbei Vodă nr. 104-106

* Teatrul Naţional Radiofonic prezintă, în cadrul audiţiilor de la Clubul Ramada-Majestic (Calea Victoriei nr. 38-40), o „Evocare Adrian Pintea”, prilej de a-l reasculta în spectacolul „Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră” de Tirso de Molina – ora 11:00. Invitaţi: Marina Spalas, Leonard Popovici, Mircea Constantinescu, Valentin Teodosiu. Prezintă: Costin Tuchilă

* Are loc lansarea volumului „Destinul unui om de stânga. Amintiri” de Ion Iliescu – ora 17:00, la Casa Artelor, Bd. Mircea Vodă nr. 5

* Are loc proiecţia filmului documentar „Drumul României spre NATO: Punctul de cotitură 1996-2000“ – ora 18:00, la sediul ICR, Aleea Alexandru nr. 38. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Fundaţia Română pentru Democraţie. De asemenea, în perioada 20 – 22 octombrie, Institutul Cultural Român din Bucureşti va găzdui expoziţia de documente şi fotografii „Drumul României spre NATO: Punctul de cotitură 1996-2000“, realizată de Fundaţia Română pentru Democraţie

* În cadrul serilor de poezie şi jazz ale Muzeului Naţional al Literaturii Române „Poezie la Comedie !”, are loc un recital susţinut de doi poeţi ai generaţiei ’80 – Florin Iaru şi Eugen Suciu – ora 18:00, în Sala Studio a Teatrului de Comedie, Str. Sf. Dumitru nr. 2. Partener media: Radio România Cultural

* Are loc un recital de pian susţinut de Andrei Vieru – ora 19:00, Sala mare a Filarmonicii „George Enescu”. Programul cuprinde lucrări de  Johann Sebastian Bach, Bach/ Mozart, Ludwig van Beethoven, Aleksandr Scriabin. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* Vernisajul expoziției personale a pictorului Mihai Sârbulescu – „Trei Teme”  – ora 19:00, la Biblioteca Națională României, Bd. Unirii nr. 22 (în spațiul expozițional Symposium). În deschidere vor lua cuvântul Dan C. Mihăilescu și curatorul expoziţiei, Maria Pașc. Expoziția poate fi vizitată în perioada 20 octombrie – 12 noiembrie

* Asociaţia OPERA PRIMA, în parteneriat cu Fundaţia Dignitas şi Teatrul Nottara, cu sprijinul ArCuB – prin programul de finanţare Bucureşti 555 – şi PMB, prezintă spectacolul „Mizantropul” de Moliere, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu – ora 19:30, la Sala „George Constantin”, Teatrul Nottara

* Concert susţinut de artista belgiană Lara Fabian – ora 20:00, la Sala Palatului

* Braşov: Vernisajul expoziţiei „Recuperări, Restituiri, Restaurări” – ora 13:00, la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, Piaţa Sfatului nr. 1. Expoziţia, care va fi deschisă până în 20 ianuarie 2015, face parte dintr-un proiect mai vast („Colecţii etnografice particulare din România. Restaurarea patrimoniului cultural material, o cale spre dezvoltarea durabilă”), finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, vizând restaurarea unor obiecte de patrimoniu care nu aparţin muzeelor etnografice, al căror patrimoniu este protejat de autorităţi şi instituţii de cultură centrale sau locale, ci unor colecţii etnografice particulare

* Braşov: Are loc o seară de lectură publică prilejuită de întâlnirea cu scriitorul Cătălin Dorian Florescu, unul dintre cei mai importanţi scriitori elveţieni (născut în România) – ora 19:30, la Librăria “Şt. O. Iosif”. Evenimentul este organizat de Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor din România şi Libris Braşov. Amfitrion va fi scriitorul Adrian Lesenciuc, președintele Filiala Braşov a USR

* Sibiu: Fundaţia Sibiu Jazz Festival organizează, în perioada 20 – 26 octombrie, cea de-a 44-a ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz (Sibiu Jazz Festival). „Concursul debutanţilor” se transformă anul acesta în Concursul şi Gală a formaţiilor studenţeşti de jazz – competiţie organizată de Casa de Cultură a Studenţilor din oraşul gazdă, în perioada 20 – 22 octombrie, la Teatrul Gong, care se va continua cu Festivalul propriu-zis până duminică, 26 octombrie. Evenimentul se va desfăşura la Sala Thalia, Piaţa Mare, Piaţa Mică, Bd. Nicolae Bălcescu, AstraFilm Cinema, Sala Habitus, Librăria Humanitas, Casa de Cultura a Studenţilor, Primăria Sibiu şi Turnul Sfatului

* Slatina: Muzeu Judeţean Olt organizează vernisajul expoziţiei „Muzeul Benzii Desenate din România” – ora 11:30, la Galeria Artis a Muzeului Judeţean Olt

* Austria: Două prezentări de carte cu lectură în limbile română și germană, de Sifora Sava și Dr. Hans Dama – ora 18:00, la Institutul Cultural Român din Viena

– Sport

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de echipa masculină de baschet SCM Craiova – ora 11:30, la Sala Polivalentă din municipiu

* Oradea: Are loc partida Universitatea CSM Oradea – CSBT Alexandria, contând pentru etapa a 6-a a Ligii Naţionale de baschet masculin – ora 13:00, la Arena ”Antonio Alexe” din localitate

* Ploieşti: Se dispută ultimul meci ale etapei a 11-a a Ligii I de fotbal: FC Petrolul Ploieşti – FC Ceahlăul Piatra Neamţ – ora 21:00, stadion ‘Ilie Oană’ din oraş

Aniversări – Comemorări

– 1895: S-a născut Alexandru Rosetti, lingvist şi filolog; specialist în istoria limbii române, fonetică, dialectologie şi lingvistică generală; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1990)

– 1918: A murit Constantin Giurescu, istoric, istoriograf şi editor de texte vechi; a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească; membru titular al Academiei Române din 1914 (n. 1875). NOTĂ: Site-urile http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/biografia-zilei-constantin-giurescu şi http://atelier.liternet.ro/articol/6635/Constantin-Giurescu/Despre-boieri-si-despre-rumani.html menţioneaază ca dată a morţii 15/28 octombrie 1918, iar http://www.bjvvbuzau.ro/chiojdu.htm şi http://www.cnr-unesco.ro/ro/aniversari.php?sdata=2014-10-28, 28 octombrie 1918

– 1920: S-a născut Ghizela Suliţeanu, folclorist şi etnolog (m. 2006)

– 1924: S-a născut Valentin Silvestru (nume real Marcel Moscovici), critic şi istoric de teatru, dramaturg, umorist, prozator, antologator şi publicist; a înfiinţat Festivalul de umor „Constantin Tănase” de la Vaslui (m. 1996) – 90 de ani

– 1928: S-a născut Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar (m. 1985)

– 1930: S-a născut Ioan Grigorescu, prozator şi publicist, partea cea mai importantă a operei sale constituind-o volumele de publicistică şi reportaje; autor (imagine şi text) al unor filme tv. de călătorie („Spectacolul lumii”); a scris scenarii şi comentarii de film documentar şi de ficţiune (m. 2011)

– 1932: S-a format un Guvern naţional-ţărănesc sub preşedinţia lui Iuliu Maniu, în care portofoliul Externelor era deţinut de Nicolae Titulescu; renunţând la „politica porţilor deschise”, Guvernul Maniu a iniţiat un şir de măsuri cu caracter protecţionist, printre care şi Legea vămilor

– 1933: S-a născut Ion Bălu, critic şi istoric literar, biograf, profesor

– 1933: S-a născut actorul Ion Dichiseanu

– 1937: S-a născut Vlad Georgescu, istoric şi publicist; cercetător al culturii iluministe şi al gândirii politice româneşti; din 1978 a trăit în exil, ca refugiat politic, iniţial în S.U.A. şi apoi în R.F.G; între anii 1982 şi 1988 a fost director al Departamentului român al postului de radio „Europa Liberă” (cu sediul la München) (m. 1988)

– 1939: S-a născut criticul muzical, violonistul şi profesorul Dan Scurtulescu (m. 2008) – 75 de ani

– 1940: A murit juristul George Plopu, unul dintre cei mai buni specialişti români în drept urbarial şi composesoral; după 1918 a contribuit mult la reorganizarea justiţiei din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1857)

– 1941: A murit slavistul Stoica Ştefan Nicolaescu, bun cunoscător al vechilor texte slave şi slavo-române, precum şi al istoriei relaţiilor românilor cu slavii din Sud, cercetător în domeniul arheologiei și eseist (n. 1879)

– 1942: S-a născut actorul Costel Constantin

– 1946: S-a născut Dan Ardelean, compozitor şi dirijor de muzică uşoară

– 1951: S-a născut Dana Duma, critic de teatru şi film

– 1958: A murit istoricul Constantin I. Moisil, considerat întemeietorul numismaticii moderne în România (din 1910 a organizat Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii; a condus prima publicaţie românească de numismatică, „Buletinul Societăţii Numismatice Române”); între anii 1923 şi 1938 s-a aflat la conducerea Arhivelor Statului din Bucureşti, de numele său legându-se reorganizarea acestei instituţii şi înfiinţarea Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1876)

– 1985: A murit poetul Marius Robescu (n. 1943)

– 1994: A murit istoricul literar Dumitru Velciu; de profesie economist, şi-a consacrat tot timpul liber cercetării cronicilor şi cronicarilor (n. 1923) – 20 de ani

– 2010: A murit meşterul popular Nicolae Popa, cel mai cunoscut realizator de măşti populare din ţară (n. 1919)

– 2011, 20-31: Al XII-lea recensământ al populaţiei şi locuinţelor din România (populaţia stabilă: 19.042.936 persoane, locuinţe: 8,5 milioane); recensământul anterior a fost efectuat în 18-27 martie 2002 (populaţia stabilă: 21.680.974 persoane)

– 2013: A murit poetul Ion Stanciu (n. 1950) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (20 – 23 oct.)

– Londra: Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, susţine un discurs la evenimentul „Ten Years at the Helm of the European Commission: Some Reflections on Europe”, organizat de Chatham House

– Bruxelles: Negocieri între Parlamentul European şi preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în vederea găsirii unui compromis politic după audierile în comisiile de specialitate ale PE a comisarilor desemnaţi

– Londra: Preşedinţii Rwandei, Ghanei, Ugandei şi Tanzaniei participă la Global African Investment Summit (20 şi 21 oct.)

– Jakarta: Întronizarea ca preşedinte al Indoneziei a lui Joko Widodo

– Helsinki: Noul premier al Suediei, Stefan Lofven, se întâlneşte cu omologul său finlandez, Alexander Stubb

– Bratislava: Vizita cancelarului german, Angela Merkel, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu premierul slovac, Robert Fico

– Teheran: Vizită oficială a premierului irakian, Haydar Al-Abadi

– Berlin: Miniştrii germani ai economiei şi finanţelor, Wolfgang Schaeuble şi Sigmar Gabriel susţin o conferinţă de presă comună cu omologii lor francezi, Michel Sapin și Emmanuel Macron

– Viena: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică organizează un simpozion pe tema reglementărilor internaţionale în domeniu (20 – 24 oct.)

– Oslo: Militanţi pentru drepturile omului participă la Oslo Freedom Forum (20 – 22 oct.)

– Bonn: Reuniune intermediară a negocierilor asupra schimbărilor climatice, sub egida ONU, în vederea încheierii unui acord mondial prevăzut pentru anul 2015 (20 – 25 oct.)

– Havana: Miniştrii sănătăţii din opt ţări membre ale organizaţiei Alianţa Bolivariană pentru America (ALBA) se vor reuni în scopul de a se pregăti pentru o eventuală apariţie a virusului Ebola în regiune

– Tripoli: Marcarea a trei ani de la capturarea şi uciderea fostului lider libian Muammar Gaddafi

– Madrid: Marcarea a trei ani de la încetarea luptelor armate de către organizaţia separatistă bască ETA

– Doha: Salonul pentru securitate internă Milipol Qatar 2014 (20 – 22 oct.)

– Boston: Audieri preliminare în procesul lui Djokhar Tsarnaev, unul din autorii atentatului de la Maratonul de la Boston din anul 2013

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Osteoporozei”, stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a atrage atenţia că în ultimele decenii osteoporoza a devenit o importantă problemă de sănătate publică; lansată, la 20 octombrie 1996, de către Societatea Naţională pentru Osteoporoză din Marea Britanie, a fost susţinută şi de Comisia Europeană; în 1997 Ziua a fost organizată de Fundaţia Internaţională pentru Osteoporoză, iar în 1998 şi 1999 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a devenit co-sponsor. NOTĂ: În Bucureşti va fi marcată, pentru a treia oară consecutiv, în perioada 17-19 octombrie

– „Ziua Mondială a Statisticii”; marcată pentru prima dată în anul 2010, la iniţiativa Adunării Generale a Naţiunilor Unite, pentru a sublinia importanţa rolului jucat de statistică în societatea contemporană

– „Ziua Internaţională a Controlorilor de Trafic Aerian”; la data de 20 octombrie 1961 – cu ocazia conferinţei Federaţiei Europene a Asociaţiilor Controlorilor de Trafic Aerian (EFATCA), conferinţă organizată în perioada 19 – 20 octombrie 1961, la Amsterdam, Olanda, reprezentanţii a 12 asociaţii europene au anunţat finalizarea discuţiilor privind fondarea Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Controlorilor de Trafic Aerian (IFATCA – Internaţional Federation of Air Traffic Controllers’ Associations). Cu ocazia celei de a 20 – a aniversări a fondării federaţiei (20 octombrie 1981), IFATCA a propus sărbătorirea datei de 20 octombrie ca „dată a controlorului”. Începând de atunci, asociaţiile membre sărbătoresc în fiecare an, data de 20 octombrie ca reprezentând „Ziua Internaţională a Controlorilor de Trafic Aerian”

– Cuba: „Ziua Naţională a Culturii”; la 20.X.1868 a fost interpretat pentru prima dată imnul naţional cubanez (se aniversează din 1980)

– 1463: S-a născut filosoful şi medicul italian Alessandro Achillini (m. 1512)

– 1554: S-a născut poetul maghiar Bálint Balassi (m. 1594) – 460 de ani

– 1632: S-a născut Sir Christopher Wren, matematician, astronom şi arhitect britanic; a întocmit planul urbanistic al Londrei după marele incendiu din 1666; a proiectat şi a participat la construirea catedralei St. Paul şi a altor 50 de biserici (m. 1723)

– 1818: S-a născut publicistul francez Jean Honoré Ubicini; în 1848 a venit în Ţara Românească, unde abia se declanşase Revoluţia, căreia i s-a alăturat (a fost numit chiar secretar al Guvernului provizoriu); după înfrângerea Revoluţiei şi întoarcerea sa în Franţa a dus o permanentă activitate de sensibilizare a opiniei publice europene în favoarea idealurilor româneşti; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1884)

– 1854: S-a născut poetul francez Arthur Rimbaud, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului (m. 1891) – 160 de ani

– 1859: S-a născut John Dewey, filozof, psiholog și pedagog american (m. 1952) – 155 de ani

– 1874: S-a născut compozitorul american Charles Ives (m. 1954) – 140 de ani

– 1882: S-a născut (la Lugoj) actorul de film american de origine maghiară Béla Lugosi (Béla Ferenc Deszö Blaskó), cel care i-a dat viaţă, pe ecran, contelui Dracula (în 1927), rol care l-a consacrat (m. 1956)

– 1909: S-a născut pianista franceză Monique Haas (m. 1987) – 105 ani

– 1911: S-a născut arhitectul francez Bernard Zehrfuss, autor, printre altele, al sediului UNESCO din Paris (m. 1996)

– 1917, 20.X / 2.XI – 27.X / 9.XI: Are loc, la Chişinău, Congresul Ostăşesc (cu participarea a 898 de delegaţi, reprezentând circa 300.000 de soldaţi aflaţi pe toate fronturile şi în toate armatele ruseşti); Congresul proclamă autonomia teritorială şi politică a Basarabiei şi crearea Sfatului Ţării, în care vor fi aleşi 195 de deputaţi (150 de români basarabeni şi 45 de reprezentanţi ai minorităţilor)

– 1917: S-a născut regizorul francez de film Jean-Pierre Melville, precursor al „Noului val francez” (m. 1973)

– 1917: S-a născut, la Berlin, Stéphane Frédéric Hessel, diplomat, militant politic şi scriitor francez, erou al Rezistenţei franceze din Al Doilea Război Mondial, autorul cărţii „Indignez-vous!”, care a devenit rapid best-seller, cunoscând un succes răsunător în Franţa şi peste hotare: în primele trei luni s-au vândut în Franţa peste 300.000 de exemplare, apoi 950.000 de exemplare în 10 săptămâni, fiind tradusă în mai multe limbi străine (m. 2013, la Paris)

– 1923: S-a născut Otfried Preußler, unul dintre cei mai populari autori de literatură pentru copii din Germania şi din întreaga lume; poveştile şi povestirile sale au fost traduse în peste 30 de limbi (m. 2013)

– 1925: S-a născut regizorul de film (est-)german Konrad Wolf; a căpătat un adevărat renume mai ales pentru realizarea a numeroase filme pe teme antifasciste (m. 1982)

– 1939: S-a născut Dumitru Matcovschi, poet, prozator, dramaturg, publicist şi academician din Republica Moldova; unul dintre marii poeţi din ţării, apărător al limbii şi literaturii române, un adevărat simbol al Mişcării de renaştere naţională din această ţară (m. 2013) – 75 de ani

– 1944: Eliberarea oraşului Belgrad de sub ocupaţia germană (în al doilea război mondial) – 70 de ani

– 1960: S-a născut Lepa Brena (pe numele său real Fahreta Živojinović) una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din Iugoslavia anilor ’80

– 1964: A murit Herbert Hoover (pe numele său complet Herbert Clark Hoover), cel de-al 31-lea președinte al Statelor Unite ale Americii între anii 1929 – 1933. Hoover este unul dintre cei care a reprezentat un exemplu al „Mişcării pentru eficienţă”, parte a „Erei progresului”, argumentând că soluțiile inginerești eficiente vor fi soluțiile tuturor problemelor economice și sociale. Poziția și perspectiva sa au fost zdruncinate de marea criză economică, care a început în timpul președinției sale (n. 1874) – 50 de ani

– 1973: A fost inaugurată oficial Opera din Sydney, Australia (cu Simfonia a 9-a de Ludwig van Beethoven), în prezenţa reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord (Sydney Opera House, a cărei piatră de temelie a fost pusă în martie 1959, este una dintre cele mai complexe şi deosebite construcţii ale secolului al XX-lea)

– 1984: A murit Paul Adrien Maurice Dirac, fizician britanic, unul din fondatorii domeniului mecanicii cuantice, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1933, alături de Erwin Schrödinger, pentru descoperirea de noi forme productive ale teoriei atomice (n. 1902) – 30 de ani

– 1984: A murit biochimistul american de origine cehă Carl Ferdinand Cori, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1974, împreună cu soţia sa Gerty T. Cori şi psihologul argentinian Bernardo Houssay, pentru mecanismul enzimatic al interconversiunii glucoză-glicogen și efectele hormonilor asupra acestui mecanism (n. 1896) – 30 de ani. NOTĂ: http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1947/cori-cf-bio.html menţionează ca dată a morţii 26 octombrie 1984

– 1989: A murit actorul de film britanic Anthony Quayle (n. 1913) – 25 de ani

– 1994: A murit Serghei Bondarciuk, actor, scenarist şi regizor de film rus (n. 1920) – 20 de ani

– 1994: A murit Burt Lancaster (nume real: Burton Stephen Lancaster), actor de film, producător, regizor şi scenarist american (n. 1913) – 20 de ani

– 2002: A murit actorul francez Bernard Fresson (n. 1931)

– 2011: A murit Muammar Abu Minyar al-Gaddafi (cunoscut şi sub numele de Colonelul Gaddafi), conducătorul de facto al Libiei între 1969 şi 2011 (n. 1942)