Plenul Camerei Deputaţilor urmează să dezbată mâine cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de încuviinţare a arestării preventive a deputatului conservator Ion Diniţă, acuzat de corupţie în acelaşi dosar în care este cercetat şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu. Săptămâna trecută, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a analizat cererea DNA, dar, din lipsa numarului regulamentar de voturi, nu a adoptat pro sau contra acestei solicitări.
Aceeaşi Comisie Juridică a Camerei Deputaţilor are la dispoziţie trei zile, începând de mâine, pentru a studia solicitarea procurorilor anticorupţie de încuviinţare a arestării preventive a deputaţilor social-democraţi Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam şi pentru a elabora un raport care să fie supus votului plenului Camerei. Cei doi deputaţi sunt urmăriţi penal, alături de colegul lor de partid, senatorul Ilie Sârbu şi de directorul Romsilva, în dosarul retrocedărilor ilegale de peste 40.000 de hectare de pădure, în care prejudiciul este de aproximativ 300 de milioane de euro. În referatul DNA se arată că se impune arestarea preventivă a celor doi, întrucât ei ar putea influenţa martorii sau suspecţii, persoanele din anturajul inculpaţilor. Totodată, procurorii susţin şi că privarea de libertate la acest moment este necesară, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 octombrie, ora 22:02)