Proiectarea lărgirii podului Giurgiu-Ruse, dar şi construirea drumului expres Ruse-Veliko Târnovo, parte a coridorului transeuropean 9, se va face cu bani europeni, după noul Program „Transport” 2014-2020, a declarat ministrul interimar bulgar al transporturilor şi comunicaţiilor, Nikolina Anghelkova, care marţi a verificat construirea Centrului Informaţional Fluvial Ruse, care se estimează că va fi finalizat în circa o lună şi jumătate.
Obiectivul va dirija un întreg sistem de urmărire şi colectare a datelor privitoare la navigaţia pe segmentul bulgar al Dunării. Sediul centrului a costat şase milioane leva (aproximativ 5.900000 milioane de euro-n.red), a fost construit şi echipat şi face parte din întregul proiect de realizare a sistemului informaţional fluvial pe tronsonul bulgar al Dunării (BULRIS), care are o valoare de peste 37 milioane leva (circa 36,5 milioane euro,-n.red) şi va fi deservit de 15 specialişti, iar în luna decembrie se prevede livrarea din Grecia a unei nave noi pentru cercetarea fundului fluviului, restanţă la Programul Operativ „Transport” 2007-2013, a mai precizat ministrul bulgar.
Ministrul Nikolina Anghelkova a abordat şi tema construirii a două noi poduri peste Dunăre, la Turnu Măgurele-Nikopol şi Călăraşi-Silistra, în parteneriat public-privat, în care scop urmează încă în această lună semnarea unui memorandum pentru pregătirea celor două poduri între România şi Bulgaria, elaborarea proiectelor urmând a fi finanţată din programul de cooperare transfrontalieră dintre cele două state, fiind de aşteptat ca la începutul anului 2015 să fie introdusă forma de aplicaţie comună.
MEDIAPOOL – 21 octombrie