Iubitorii sportului sau pur şi simplu ai mişcării în aer liber pot participa în acest weekend la un cros în Parcul Alexandru Ioan Cuza, fostul parc IOR (Titan).
Peste 400 de mamici, tatici si copii sunt asteptaţi sâmbătă, 25 octombrie, începând cu ora 10:00, la linia de start a „Crosului familiei”, eveniment organizat de Asociaţia Emovere si Ro Club Maraton, cu susţinerea AMFB si a Bayer. Concurenţii se vor putea înscrie la intrarea principală a Parcului Alexandru Ioan Cuza (dinspre Baba Novac), în intervalul 10:00 – 11:00. Startul va fi dat de Carmen Brumă şi Elisabeta Lipa.
Ro Club Maraton oferă câteva motive în plus şi celor mai puţin obişnuiţi cu activităţile sportive. Numărul copiilor obezi din învăţământul primar s-a dublat în ultimii opt ani, iar în România opt şcolari din o sută sunt deja obezi. În plus, nivelul de fitness al generaţiei tinere se află în declin, tinerii din ziua de azi alergând o milă cu 90 de secunde mai încet decât putea cineva de aceeaşi vârsta în urmă cu 30 de ani.
Asociația Medicilor de Familie București susține „Crosul Familiei”, fiind reprezentată la eveniment de dr. Ileana Efrim, membru în Comitetul Director AMFB.
Alergătorilor mai puţin entuziaşti Parcul Alexandu Ioan Cuza le oferă şi alte modalităţi de recreere. Ei au prilejul de a vizita unul din târgurile tradiţionale organizate de Primăria Sectorului 3 în această toamnă, până pe data de 9 noiembrie, sau de a se plimba pe malul lacului, admirând peisajul de toamnă al unuia dintre marile parcuri ale Capitalei.
(Surse: http://www.maraton.info.ro, http://amf-b.ro/)
Dana Stanescu