Curtea Constituţională (CCR) a respins miercuri acţiunea intentată de Gheorghe Funar, candidat independent la postul de şef al statului, în care acesta solicita obligarea candidaţilor la postul de şef al statului să declare în scris că nu au fost agenţi sub acoperire. Conform cererii înaintate de candidatul independent la preşedinţia României, renumit pentru atitudinea sa antimaghiară, CCR ar fi trebuit să îi oblige pe candidaţi ca, până la 25 octombrie, să declare în scris dacă mai au şi o altă cetăţenie pe lângă cea română. În cerere, Funar a opinat că nu este exclus să fie ales preşedinte al României unul dintre cei doi candidaţi maghiari, „care vor dezmembrarea României şi anexarea Transilvaniei, care au jurat credinţă autorităţilor revizioniste maghiare” atunci când au primit cetăţenia maghiară. CCR a respins cu unanimitate de voturi noua cerere a lui Funar, după ce vineri a respins o altă contestaţie a sa cu privire la presupusul trecut de agent sub acoperire a lui Victor Ponta.
(MTI – 22 octombrie)