La 16 octombrie Odessa a fost ocupată de trupele române. Generalul Ion Glogojanu, comandantul Diviziei 10 Infanterie, ṣi-a instalat postul de comandă în fostul sediu al NKVD. Şase zile mai târziu, la ora 5 după amiaza, clădirea a fost aruncată în aer de sovietici. Au murit atunci 128 români, printre care ṣi generalul Glogojanu, ṣi 7 germani. Victimele au fost înmormântate la 25 octombrie în parcul Şevcenko din Odessa. Ca represalii, mareṣalul Ion Antonescu a ordonat atunci o serie de execuṭii, un adevărat masacru.
În Arhiva de istorie orală se află mărturia lui Radu Glogojanu, nepotul de frate al generalului, o mărturie emoṭionantă, cu detalii culese de el de la faṭa locului despre cele întâmplate la 22 octombrie. A fost înregistrată în 1994 de Octavian Silivestru ṣi are o mare valoare documentară, cu atât mai mult cu cât Radu Glogojanu s-a aflat la Odessa în momentul descoperirii trupului unchiului său printre dărâmături.
„Pe data de 20 octombrie, vine la Comandamentul militar al Odessei, se prezintă o femeie, care se chema Ludmila Evghenici Petrovna, o femeie în vârstă şi care a spus că vrea să vorbească cu cel mai mare comandant, fiindcă s-a adresat ofiţerului de serviciu ṣi ofiţerul de serviciu nu putea s-o ducă imediat la general, i-a spus că nu poate… Ea a insistat că vrea numai cu el să discute, că este ceva foarte important. Ofiţerul de serviciu a raportat mai departe ṣefului de cabinet [al] unchiului meu şi generalul Glogojanu a primit-o pe această femeie. Amănuntele vi le spun exact cum mi-au fost redate de generalul Trestioreanu, care i-a luat locul imediat, la Comandamentul Diviziei a 10-a.
Această femeie, rusoaică, i-a spus unchiului meu că la această clădire a lucrat fiul ei. A lucrat la minarea acestei clădiri fiul ei care era electrician şi că nu e bine ca să rămână în acest comandament, care va sări în aer! Deci unchiul meu a fost pus în gardă! Pe atuncea se întâmplau o mulţime de acte de sabotaj, care nu erau de forţă. […] Ei căutau să facă acte de sabotaj prin toate părţile… Şi-atuncea, sigur, unchiul meu n-a putut să pun bază pe ceea ce a spus femeia. A dat ordin ca femeii să i se dea zahăr, pâine, cafea, şi-a fost recompensată. Şi imediat a dat dispoziţie să fie evacuată căldirea şi să intre în acţiune din nou geniştii români şi geniştii germani. Şi s-a controlat întreaga clădire şi detectoarele nu au indicat absolut nimica, nici nu s-au mişcat acele care de obicei se mişcă la orice mină depusă. Deci a considerat-o ca un act de diversiune şi s-au mutat înapoi.
Unchiul meu a fixat o şedinţă pe data de 22 octombrie, la ora 17.15. O şedinţă cu toţi comandanţii de unităţi din Odessa şi de instituţii, cum era colonelul Davila, medic. Trebuia să dea nişte dispoziţii venite de la centru, de la Marele Cartier.
Pe data de 22 octombrie, în jurul orei 17, împreună cu generalul Trestioreanu în maşină, soseşte la comandament. Generalul Trestioreanu cere voie unchiului meu să se ducă, să întârzie niţel la şedinţă, să se ducă la Comandamentul Diviziei a 10-a care era o latură a Comandamentului militar al Odessei. Şi unchiul meu i-a spus: „Trestioreanu, du-te, dar să cauţi să fii la şedinţă!„ „O să caut să nu întârzii…„
Unchiul meu se dă jos din maşină, urcă scările şi la jumătatea scărilor îşi aduce aminte că nu are ţigări ṣi-i spune şoferului să se ducă să-i cumpere nişte ţigări. Şoferul pleacă, cumpără ţigrile şi la întoarcere aude o bubuitură îngrozitoare. Vine la Comandament şi Comandamentul nu se mai vedea! Era un morman de pietre… Precizez: Comandamentul militar al Odessei, Comandamentul Diviziei a 10-a era în picioare! Deci generalul Trestioreanu a avut un noroc că nu s-a prezentat imediat la ora respectivă.
Bineînţeles că atuncea s-au primit ordinele de la Bucureşti ṣtiu că a venit generalul Macici – din cele spuse de Trestioreanu! Deci eu vă redau acuma numai şi numai [cele] spuse de generalul Trestioreanu, spuse tatălui meu şi mie [care am plecat la Odessa]. Am fost cazaţi în cadrul Comandamentului Diviziei a 10-a foarte bine. Străzile Odessei erau perpendiculare şi la fiecare colţ de stradă era câte o mitralieră care din când în când mai trăgea câte o rafală.
Pe data de 23 octombrie, când se întâmpla acest lucru, când vă povestesc, nu îl găsise pe unchiul meu, se căuta… Au fost găsiţi ceilalţi, dar unchiul meu nu a fost găsit! Pe data de 24 octombrie îl găseşte şi pe unchiul meu. Era cu zâmbetul pe buze, nu era strivit, dar se mai întâmplă un caz foarte interesant. Este găsit un colonel magistrat, viu, nevătămat, care atunci când a fost dezgropat a început să fugă! Era cu părul alb, albise şi bineînţeles c-a fost prins şi-a fost internat într-un spital de psihiatrie, ca să-şi revină după acest şoc… […]
Pe data de 25 a fost înmormântarea generalului Glogojanu şi cu toţi cei care au murit acolo. A fost o înmormântare militărească, pe afet de tun a fost pus generalul Glogojanu. Toţi ofiţerii germani care au murit acolo au luat aceleaşi onoruri date de către trupele române, iar noi, pe data de 27 octombrie am părăsit Odessa.”
Video: Youtube
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=fZP0dIbPTDw[/youtube]
