Poliţişti români şi din alte şapte state europene, între care Polonia, Lituania şi Letonia, îi ajută pe colegii lor britanici în lupta împotriva infractorilor străini. Operaţiunea „Trivium”, coordonată de Poliţia din West Midlands, dar la care participă toate cele 43 de forţe poliţieneşti din Marea Britanie, se desfăşoară la nivel naţional. Potrivit ediţiei electronice a cotidianului „Daily Mail”, poliţiştii opresc vehiculele înmatriculate în cele opt ţări şi verifică dacă şoferul sau pasagerii sunt căutaţi pentru diferite infracţiuni. În primele 24 de ore ale operaţiunii au fost oprite aproape 900 de vehicule, au fost confiscate peste 100 şi 55 de persoane au fost reţinute. Comisarul şef al Poliţiei din West Midlands a precizat că sprijinul colegilor străini este important, pentru că aceştia le pot vorbi şoferilor în limba maternă şi le pot evalua comportamentul şi atitudinea – precizează sursa citată.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 octombrie)