Peste 3,3 milioane de şomeri, pensionari, invalizi şi veterani de război vor primi cupoane nominale pentru alimente

Peste 3,3 milioane de şomeri, pensionari, invalizi şi veterani de război vor primi, începând de mâine, prin poştă, cupoane nominale pentru alimente, care vor putea fi ridicate, după 16 noiembrie, de la centrele desemnate de primării. Ministrul muncii, Rovana Plumb, a explicat că banii provin din fonduri europene şi a precizat care este, anul acesta, valoarea cupoanelor şi ce produse vor primi persoanele defavorizate.
Anul trecut, coşul de alimente pe persoană a fost în jur de 80 de lei. Anul acesta va fi de 128 de lei şi este vorba de 27 kg de produse alimentare: ulei, făină, mălai, zahăr, paste făinoase, conserve de porc, de vită şi conserve de pate de ficat. Am trecut, în mod foarte clar, cantităţile pe care fiecare produs alimentar pe spatele cuponului şi desigur că îl vom distribui.
Ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, a anunţat, la rândul său, că din 2015 vor fi distribuite pachete cu alimente de două ori pe an, iar copiii din familiile beneficiare vor primi şi rechizite şcolare şi ghiozdane.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 octombrie)