În cadrul reuniunii de guvern de astăzi, premierul Victor Ponta a declarat că România este a 11-a ţară din cele 28 membre ale Uniunii Europene care a încheiat acordul de parteneriat cu UE şi care deja accesează banii alocaţi pentru perioada 2014-2020. El a precizat că pentru exerciţiul 2007-2013, anul acesta se va ajunge la un grad de absorbţie a fondurilor UE de 50%. Primul ministru a mai anunţat că pentru prima dată în istoria noastră de după 1989, România a emis obligaţiuni în euro pe piaţa externă de capital la o rată sub 3%, aceasta însemnând că „pieţele financiare private au încredere în România şi că tot ceea ce se finanţează în această perioadă va pune o sarcină mult mai uşoară pentru anii care urmează”. Victor Ponta s-a referit la trei programe care urmează să fie lansate astăzi – un program de ajutor pentru persoanele care fac parte din grupurile defavorizate, care urmează să fie prezentat de ministrul muncii, Rovana Plumb, programul de sprijin pentru mediul de afaceri pentru întreprinzători – StartUp România – şi un program de sprijin pentru personalul din educaţie.
La rândul său, ministrul muncii, Rovana Plumb, a informat că Guvernul României şi Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, derulează programul pentru ajutorul persoanelor care fac parte din categoriile defavorizate, astfel încât în anul 2014, beneficiari sunt 3,3 milioane de persoane din următoarele categorii – persoanele care beneficiază de venitul minim garantat – şi anume, toţi şomerii şi toţi pensionarii care au pensie până în 400 de lei, beneficiarii indemnizaţiilor de invaliditate sau veterani şi văduve de război. Ca o noutate în acest an, s-a introdus o nouă categorie, cea a beneficiarilor alocaţiilor pentru sprijinul familiei, anul acesta existând un număr suplimentar de 700.000 de persoane faţă de anul trecut.