Peste 30 de firme sunt controlate astăzi în Bucureşti, în cadrul unei operaţiuni pentru combaterea comerţului ilegal cu produse contrafăcute. La acţiune participă mai mult de 100 de poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor. O acţiune amplă se desfăşoară astăzi şi la Satu Mare, unde procurorii de la Crimă Organizată percheziţionează sediul Casei de Asigurări de Sănătate, Spitalului Judeţean şi două cabinete medicale, într-un dosar de fraudă cu reţete medicale decontate ilegal. În acest caz sunt implicaţi medici, farmacişti şi asistente medicale.