Universităţile moderne sunt descendente ale unei tradiţii de o mie de ani de erudiţie. Dar sunt, în acelaşi timp, marcate de avântul extraordinar al tehnologiei, al economiei şi al sferei sociale a secolului XXI. Şi încearcă acum, prin experimente, să găsească noi modele de gândire şi de acţiune care să le ajute să evolueze, dar şi să…prospere.
În faţa acestor provocări uneori aflate în contradicţie, nemaipunând la socoteală presiunea financiară din partea guvernelor, universităţile din zilele noastre evoluează şi se transformă cu o viteză fără precedent. O serie de experimente se desfăşoară în mai multe centre universitare din întreaga lume, menite să examineze noi abordări în procesul de predare, de învăţare, dar şi în cel de acordare a finanţărilor. Acest lucru reprezintă o preocupare globală, dar structura, finanţarea şi activităţile universităţilor variază considerabil de la o ţară la alta.
Aşa cum vă anunţam în articolul Învăţământul superior devine obiect de cercetare (II), continuăm seria de prezentări ale unor experimente universitare analizate de revista Nature:
Coreea de Sud: KAIST – „universitatea inversată”
Tae-Eog Lee are o filosofie simplă despre ceea ce profesorii universitari ar trebui să facă atunci când susţin o prelegere: să… nu susţină o prelegere. „Într-o sală de curs obişnuită, studenţii nu gândesc. Ei urmăresc doar ceea ce spune profesorul”.
La Universitatea tehnologică KAIST din Daejeon, Coreea de Sud, acolo unde Tae-Eog Lee a conduce Centrul de Excelenţă privind metodele de predare şi învăţare, acesta lucrează la implementarea aşa-numitei „clase inversate”. În loc să asiste în clasă la prelegeri ale profesorilor, studenţii urmăresc lecţiile online şi apoi vin în sala de curs pentru a dezbate conceptele şi pentru a lucra în grupuri restrânse. Asistenţii şi profesorii sunt prezenţi pentru a superviza, dar activitatea are loc în mare parte ca o interacţiune între studenţi. Lee numeşte acest experiment Education 3.0 şi o vede ca pe o metodă de stimulare a creativităţii, a muncii în echipă şi a dorinţei de a pune întrebări, lucruri care sunt de obicei reprimate în cadrul unui curs clasic, mai ales în Coreea de Sud, o societate eminamente ierarhică, unde există un respect deosebit şi o sfială faţă de profesor.
KAIST nu este prima universitate care experimentează această metodă de învăţare, dar faptul că a fost puternic susţinută de structurile sale administrative a făcut ca ea să devină, în numai doi ani, un lider al mişcării aşa-numitei „clase inversate” .
În 2012, au fost introduse 3 cursuri-pilot de acest fel, iar în toamna lui 2014 numărul lor a ajuns la 60. În următorii 3 ani, Lee speră să ajungă la 800, ceea ce ar reprezenta 30% din numărul total de cursuri al univeristăţii KAIST. Observatorii din alte ţări sunt impresionaţi de eforturile depuse în acest centru universitar pentru schimbarea culturii academice tradiţionale.
Acest demers face parte dintr-o transformare academică pe care KAIST a început-o prin anul 2000, atunci când guvernul coreean a impulsionat universitatea să devină competitivă într-o lume globalizată. Reforma a căpătat contur începând cu 2006, atunci când conducerea instituţiei a fost preluată de Nam Pyo Suh, un inginer american de origine coreeană de la prestigiosul Institut Tehnologic din Massachussetts (MIT)
Domnul Suh a lansat o iniţiativă privind sustenabilitatea, care a adus un val de finanţări din partea guvernului, dar şi din partea sponsorilor privaţi. Din acel moment, universitatea a început să angajeze masiv din rândul membrilor săi foarte tineri, iar acest lucru a adus la rândul său tot mai multe grant-uri. Trei ani mai târziu, KAIST urca în topul mondial universităţilor realizat de Times de pe locul 198 pe 69.
Mulţi dintre studenţi au fost nemulţumiţi de faptul că noul manager insista foarte mult pe organizarea de cursuri în limba engleză în locul celor în coreeană. În 2011, patru studenţi s-au sinucis în decurs de trei luni, instituţia fiind zguduită de un scandal imens. Aceste tragedii au fost urmate de încercarea lui Suh de a mări atât standardul, cât şi finanţarea facultăţii prin introducerea taxelor de şcolarizare, însă doar pentru acei studenţi care aveau rezultate slabe. Cei care aveau note mari nu plăteau, în continuare, nimic. Dar măsura nu a fost bine primită, lui Suh i s-a solicitat demisia şi în final a renunţat la taxe şi a reintrodus predarea în limba coreeană. A amânat şi implementarea proiectului Education 3.0, iar în cele din urmă a fost forţat să demisioneze în februarie 2013.
Deşi iniţiatorul „clasei inversate” nu se mai află la conducerea universităţii KAIST, conceptul este în continuare un succes. 30% dintre cei 10.000 de studenţi pe care îi are institutul au urmat până acum un astfel de curs iar rezultatele testelor arată că aceştia au note cel puţin la fel de bune ca şi cei care urmeză cursurile clasice.
Pentru Lee Suh, rămân importante alte beneficii pe care Education 3.0 le-a adus: 71% dintre studenţi declară că înţeleg mai bine materia, că sunt mai motivaţi şi se concentrează mai uşor. O minoritate nesemnificativă nu este convinsă de aceste lucruri şi unii studenţi spun că modelul societăţii coreene este cel care împiedică adaptarea lor la acest stil de învăţare, discursurile şi dezbaterile nefiindu-le familiare.
Există totuşi şi alte universităţi din Coreea de Sud şi din Asia care au urmat exemplul de la KAIST. Universitatea de Stat din Seul, una dintre cele mai prestigioase instituţii coreene, a introdus acest gen de cursuri anul acesta.
În topurile internaţionale, KAIST figurează acum pe locul doi în Asia, iar alte facultăţi sunt dornice să afle care este resortul acestei ascensiuni fără precedent.
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
