Vremea neobişnuit de aspră din aceste zile din Marea Britanie, mai precis uraganul Gonzalo, le-a amintit londonezilor de un episod din istoria oraşului de acum …923 de ani.
La 23 octombrie 1091, faimosul London Bridge a fost complet distrus de cea mai puternică tornadă consemnată în istoria regatului. Scrierile istorice arată că Podul Londrei şi 600 de case construite din lemn au fost luate pe sus de o furtună a cărei intensitate este estimată astăzi la gradul 4 pe scara Fujita (gradul 8 pe scara Torro), ceea ce înseamnă vânturi de aproape 385 km/oră. Biserica St Mary-le-Bow, aflată în apropiere a fost şi ea sfărâmată, dar sursele istorice vorbesc de doar două victime.
O istorie continuă de 2.000 de ani
În jurul anului 50, romanii au construit primul pod peste Tamisa, probabil un pod militar de lemn, pe pontoane. În 55, a fost construit un pod pe piloni şi romanii au întemeiat un mic târg lângă acesta – localitatea Londinium. Aşezarea şi podul au fost distruse în timpul unor revolte şi romanii au organizat construirea unui oraş nou, fortificat. Zidul Londrei a supravieţuit din secolul al II-lea până în zilele noastre. Noua aşezare şi noul pod au fost construite în zona podului din prezent, asigurând accesul la porturile din sud.
Podul s-a deteriorat după retragerea romană. Cum şi Londinium fusese părăsit, nu prea mai era nevoie de un pod în acest loc, iar în perioada Saxonă râul a devenit frontiera politică dintre regatele inamice Mercia şi Wessex. Condiţiile politice necesare pentru ca un pod să fie construit din nou în zonă au apărut o dată cu şocul invaziei vikingilor, recucerirea oraşului de către regii din Wessex şi reocuparea acestuia de către Alfred cel Mare.
Prima atestare a podului saxon într-un document scris apare în anul 1016, când pe sub pod au trecut corăbiile regelui Knut cel Mare în războiul pe care acesta l-a purtat cu Edmund al II-lea al Angliei pentru recăpătarea tronului.
După devastatorul episod al tornadei din 1091, repararea sau înlocuirea podului a fost efectuată de William al II-lea al Angliei prin muncă forţată, în acelaşi timp cu lucrările care se efectuau la noua Catedrală Saint Paul şi cu ridicarea Turnului Londrei. De asemenea, o serie de taxe au fost impuse cetăţenilor pentru a acoperi cheltuielile.
După tornadă, podul medieval a mai fost distrus de trei ori de incendii
Podul a fost distrus însă din nou, de această dată de un incendiu, în 1136. Noul pod a fost construit în 33 de ani şi nu a fost terminat decât în 1209, în timpul domniei lui Ioan. Regele Ioan a autorizat construirea de case pe pod, ca mijloc direct de obţinere a veniturilor necesare pentru întreţinere, astfel că podul a fost curând invadat de prăvălii.
Podul medieval avea 19 arcade mici şi o parte care se putea ridica, precum şi o poartă pentru apărare la capătul sudic. Desene contemporane acestuia îl înfăţişează aglomerat cu clădiri de până la 8 etaje înălţime. Pentru că avea arcade înguste, podul a funcţionat şi ca un baraj parţial peste Tamisa.
Construcţiile de pe Podul Londrei au creat un risc mare de incendiu şi au mărit greutatea pe care trebuia să o suporte arcadele; ambele cauze au contribuit la distrugerea podului de câteva ori. În anul 1212, un incendiu, poate cel mai mare din primele incendii ale Londrei, a rupt ambele capete ale podului în acelaşi timp şi mulţi oameni au fost prinşi la mijlocul podului; 3000 au murit.
Un alt incendiu important a izbucnit în 1633 şi a distrus treimea de nord a podului. Totuşi, această distrugere a ferit podul de Marele Incendiu din Londra din 1666.
Până în 1722, aglomeraţia era aşa de mare, încât Lordul Primar a decretat: „toate căruţele, trăsurile şi alte mijloace de transport care vin dinspre Southwork trebuie să meargă numai pe partea de vest a podului, iar toate căruţele şi trăsurile care ies din oraş trebuie să meargă numai pe partea de est a podului”. S-a sugerat că aceasta ar fi o posibilă explicaţie a faptului că în Marea Britanie se circulă pe partea stângă a drumului.
În sfârşit, conform Actului Parlamentului datat iunie 1756, s-a autorizat demolarea tuturor caselor şi prăvăliilor de pe Podul Londrei. În perioada 1758 – 1762, casele au fost demolate de-a lungul celor două arcade centrale şi au fost înlocuite cu o deschidere mai largă pentru a îmbunătăţi navigaţia pe râu.
Podul lui Rennie – 1825
Podul medieval a fost înlocuit în cele din urmă cu o structură din 5 arcade de piatră proiectată de inginerul John Rennie. Fiul proiectantului, John Rennie – fiul a construit podul la 30 de metri în amonte faţă de vechiul pod. Lucrările au început în 1824, iar piatra de temelie a fost pusă pe 15 iunie 1825. Vechiul pod a continuat să fie folosit în timp ce se construia noul pod şi a fost demolat după inaugurarea din 1831. Costul total al construcţiei a fost de 2,5 milioane de lire sterline (echivalentul a 86 milioane de lire sterline în 2010) şi a fost plătit de Corporaţia Londrei şi de guvern.
Un fragment din vechiul pod a fost pus în arcada turnului din biserica St. Katharine din Merstham.
Podul Londrei a fost lărgit în 1902 de la 16 la 20 de metri, într-o încercare de a diminua congestia cronică a traficului. În final, lărgirea s-a dovedit a fi prea mare pentru fundaţia podului şi s-a descoperit ulterior că acesta a început să se scufunde cu 2,54 cm la fiecare 8 ani. Până în 1924, partea de est a podului era cu 10-16 cm mai jos decât partea de vest; curând a devenit evident că podul trebuie înlocuit cu unul modern.
Vândut pe bucăţi şi reconstruit în America
La 18 aprilie 1968, podul construit de Rennie a fost vândut unui antreprenor din Missouri, Robert P. McCulloch proprietarul companiei McCulloch Oil, pentru 2.460.000 de dolari. În timp ce podul a fost demontat, fiecare piesă a fost numerotată pentru a ajuta la reasamblare. Podul a fost reconstruit în localitatea Lake Havasu din Arizona. Podul lui Rennie reconstruit se întinde peste canalul Bridgewater şi constituie centrul de interes al unui parc englezesc, completat fiind de un centru comercial construit în stil Tudor. Podul Londrei construit de Rennie a devenit a doua mare atracţie turistică a Arizonei după Marele Canion.
Tunurile lui Napoleon transformate în lămpi pe London Bridge
Actualul Pod al Londrei a fost proiectat de compania Mott, Hay and Anderson şi construit de John Mowlem and Co în perioada 1967-1972 şi a fost inaugurat de regina Elisabeta a II-a la 17 martie 1973.
Lămpile au fost făcute din tunurile lui Napoleon. Podul a fost construit să fie funcţional şi durabil, astfel că a fost mai puţin ornamentat decât alte poduri de peste Tamisa. Preţul de 4 milioane de lire sterline (42,1 milioane de lire sterline în 2010) a fost plătit de asociaţia City Bridge Trust. Podul actual a fost construit în acelaşi loc cu podul făcut de Rennie: podul vechi a rămas în funcţiune până au fost construite cele două grinzi laterale ale noului pod.
Podul Londrei (London Bridge) leagă centrul istoric al Londrei de districtul Southwark. Aşezat între Cannon Street Railway Bridge şi Tower Bridge, formează capătul de vest al zonei numite Pool of London. Spre sud faţă de pod se află Catedrala Southwark şi gara London Bridge; spre nord se află „Monument to the Great Fire of London” (Monumentul marelui incendiu din Londra) şi staţia de metrou Monument.
Bianca Ioniţă
