«Sunt nişte probleme cu evenimentele din Ungaria…»

Revoluţia ungară din 1956 împotriva dictaturii comuniste şi a ocupaţiei sovietice a început în ziua de 23 octombrie, când studenţii au declanşat o demonstraţie paşnică, fiind susţinuţi de majoritatea populaţiei. Datorită intervenţiei armatei sovietice, revoluţia maghiară a fost înăbuşită cu brutaliatate. În România ştirile au ajuns rapid, fiind difuzate de Radio Budapesta şi Radio Europa Liberă. Cei care au reacţionat la acele evenimente au fost studenţii de la Timişoara, Cluj, Bucureşti, Braşov şi Iaşi. Încă din primele zile au apărut la Cluj foi volante şi inscripţii de solidaritate. Studenţii de la Universitatea Bolyai au încercat să iasă în stradă. De la Bucureşti au fost trimişi la Cluj câţiva lideri comunişti pentru a calma situaţia. Din aceea delegatie a   facut parte şi Ştefan Bârlea – membru în conducerea Uniunii Tineretului Muncitor.

„În 1956 eu eram şeful secţiei de studenţi. Deci, m-am trezit convocat de urgenţă la Comitetul Central al U.T.M.-ului, noaptea, să fiu pregătit cu bagaje, cu tot ce trebuie, că trebuie să plec într-o deplasare la Cluj. Nu se ştia nimic de evenimentele din Ungaria, nu auzisem nimic, nici la radio, nici în alte locuri. Locuiam în Ghencea. A venit şoferul de servici de la Comitetul Central, şi m-a adus la U.T.M. Sediul U.T.M.-ului era lângă Comitetul Central al Partidului [Comunist], într-o clădire mică. De la intrarea mi se comunică: ,,Vezi că eşti aşteptat la aeroport, la Băneasa, trebuie să pleci la Cluj!” Era prezent Virgil Trofin, care era secretar al Comitetului Central, şi care mi-a spus: ,,Vezi că sunt nişte probleme cu evenimentele din Ungaria şi cu toate lucrurile astea”! Ne-am suit în avionul care deservea conducerea partidului, era un IL 14, unde erau prezenţi: Miron Constantinescu, delegat din partea Biroului Politic, Fazecas Ianos, tot din partea Comitetului Central, Constanţa Crăciun, ministrul Culturii, [Romulus] Zăroni, care pe vremea aia nu mai ştiu exact ce funcţie îndeplinea, dar era vechi colaborator al lui [Petru] Groza, mai era Bujic, de la Sindicate, adică oameni din conducerea organizaţiilor respective. Chiar în avion, Miron Constantinescu ne-a făcut o scurtă expunere [a situaţiei]. Nicolae Ceauşescu nu era prezent. Şi am ajuns la Cluj cu peripeţii …. n-am putut ateriza pe aeroportul din Cluj din motive de vreme, şi ne-a dus la aeroportul   din Turda, aeroport militar. Din partea Securităţii, a Ministerului de Interne a fost un alt avion. Am ajuns la Cluj. Ne aştepta primul secretar Vasile Vaida.

La Comitetul judeţean de partid Miron Constantinescu, care primise nişte informaţii pe telex, ne-a comunicat că în Ungaria lucrurile s-au aprins destul de puternic, ca are loc o contrarevoluţie, ziua precedentă fusese maximum ei, că se duc încă lupte de stradă şi aşa mai departe. Vaida ne-a spus în câteva cuvinte ce măsuri a luat el, că a scos de cu seara patrulele militare care patrulează în oraş, patrule compuse din cinci militari, înarmate, cu gloanţe de război, pentru a face faţă oricărei [situaţii]…. Ce se întâmplase la Cluj? Se pare că în momentul în care evenimentele au izbucnit în Ungaria, clujenii – erau unguri foarte mulţi – au fost informaţi de Radio Budapesta. Şi la Institutul de Arte Plastice a apărut o solidarizare studenţească cu ce se întâmplă în Ungaria. Acolo vreo doi studenţi [au ţinut]   o adunare de solidarizare cu fraţii lor unguri. Situaţia era tulbure. Şi atunci Vaida a găsit de cuviinţă să ia această măsură [a patrulelor militare] şi să avertizeze toate instituţiile de învăţământ superior şi apoi [a hotărât] să ne aştepta pe noi de la Bucureşti, să vadă ce plan operaţional vom face. Am ajuns la Comitetul judeţean de partid unde Miron Constantinescu a declarat că toţi cei care am venit de la Comitetul Central suntem împuterniciţi să ajutăm Comitetul judeţean de partid în a adopta oricare măsura pentru a păstra ordinea şi disciplina. Între timp veniseră de la [Organizaţia de] Tineret primul secretar, care era mai bătrân şi cu experienţă, ştia bine organizaţia, Orhideanu, şi câţiva dintre liderii studenţilor clujeni, de la diverse institute. Şi Vaida zice: ,,Ei, să-l ascultăm pe tovarăşul preşedinte provizoriu al centrului universitar”! Era un student în ultimul an al Politehnicii, provenit din studenţii muncitori care fusese numit preşedintele Comitetului provizoriu.

Era prezent şi secretarul organizaţiei de institut, erau şi secretarii de partid,   era o adunare destul de măricică, [care s-a ţinut] în sala de şedinţe a Comitetului judeţean. Şi el a raportat care este situaţia în fiecare institut, că s-au constituit permanenţe la comitetele U.T.M. în fiecare institut, că la rectorat este cineva în permanenţă şi aşteaptă dispoziţiile, că studenţii sunt liniştiţi şi cursurile au reînceput. Miron Constantinescu a hotărât atunci să înfiinţăm un comitet permanent şi la sediul judeţean al U.T.M., în care să intre primul secretar şi conducătorii studenţilor şi să avem o permanenţă acolo şi să ţinem la curent Comitetul judeţean de partid cu tot ce se întâmplă în activitatea studenţească. Deci noi eram mandataţi. În momentul ăsta au apărut şi   organele de Securitate care au fost trimise să ne sprijine. Nu a rezultat că au fost manifestări în oraş. A fost această manifestaţie la [Institutul de] Arte Plastice care s-a stins destul de uşor, dar o anumită stare de tensiune exista în rândul studenţilor, se puneau diverse întrebări, cei din conducerea corpului didactic erau întrebaţi ce se întâmplă, care este situaţia. Armata – Armata de Transilvania – fusese pusă în alertă. Nu am sesizat o prezenţă de armată rusească în Cluj.

Apoi s-a hotărât ca să se convoace pentru după-masă, în sala mare, o şedinţă cu toţi activiştii. Miron Constantinescu a vorbit româneşte şi a spus cum să procedăm şi să fim foarte atenţi că sunt elemente reacţionare care încearcă   să introducă zâzanie cu populaţia maghiară, Clujul este un oraş şi român şi maghiar, bazat pe prietenie, şi a strigat o cunoscută lozincă: „Éljen a román-magyar barátság!”- ,,Trăiască prietenia româno – maghiară!” cu pumnul sus, cu stânga, spirit revoluţionar. Între timp la Comitetul Judeţean de U.T.M. s-a hotărât ca noi să ne ducem până la Universitatea Bolyai – pe vremea aia universităţile erau separate – ,,Babeşul” era în zona centrală şi ,,Bolyaiul” era undeva spre bulevardul care ducea la gară. Şi ne-am dus la Bolyai. Secretarul U.T.M.-ului, care participase la discuţia cu Miron Constantinescu, ne-a aşteptat. Rectorul Takacs Lajos era şi el prezent acolo, mai erau prezenţi şi alţii. I-am informat care este situaţia.   La Bolyai era tensiune pentru că ei auzind comunicatele din Ungaria, şi care nu erau deloc liniştitoare, şi [studenţii] se agitau. Dar nu s-au semnalat manifestări publice deschise în afară de aceea adunare de la Arte Plastice.

Ei, cam asta a fost prima zi la Cluj. Noaptea ne-am organizat şi noi cum am putut pentru a face de gardă. La cămin, Miron Constantinescu şi cu Fazecas erau păziţi de o echipă de gardă de la Securitate, aveau cu ei aparatură de comunicare, inclusiv nişte radio-telefoane,   mai primitive, dar destul de eficace, că puteau vorbi direct la Comitetul Central.   A trecut noaptea, [ni] se comunica din oră în oră ce se întâmplă la Budapesta!

A doua zi, a fost convocată de Miron Constantinescu o adunare, pentru după-masă, pe la 4-5, în care el a comunicat că până la urmă situaţia dinUngaria va fi stăpânită, contrarevoluţia va fi înfrântă, fără prea multe detalii, că s-au luat măsuri ca în următoarea noapte să fie linişte şi ordine. Au trecut aşa una sau două zile, nu-mi amintesc bine, când s-a anunţat că la Budapesta a fost preluată puterea de către Kadar. Între timp, primim o ştire fulger, că vine Ceauşescu la Cluj. Ceauşescu era membru al Comitetului Central, era secretar cu probleme organizatorile şi membru al Biroului Politic, era mâna dreaptă a lui Gheorghiu-Dej.   Şi a apărut Ceauşescu.   L-am aşteptat la sediu. I-a spus Vaida ce măsuri a luat: ,,Am luat măsura asta … am scos trupele, am informat…” ,,Ştiu, bine ai făcut!”   Şi   bătrânul Vaida, cu experienţa lui, a spus: ,,S-ar putea să avem ceva necazuri, că vine o sărbătoare ungurească religioasă [Ziua Morţilor -1 noiembrie] când se fac pomeniri la cimitire.”   Venise informaţii pe linia organelor de interne că studenţii unguri vor să facă o procesiune în cimitirul [Hazsongard] şi că   cei care merg la cimitir vor coborî cu lumânări aprinse până la sediul Universităţii Bolyai. Cimitirul, dacă nu mă înşel, era într-o zonă opusă Universităţii Bolyai. Şi atuncea s-au mobilizat forţele de la Securitate –   erau îmbrăcaţi toţi în haine de piele şi cu cizme. În cimitir s-au adunat vreo 30 – 40 de studenţi de la Bolyai. Tokacs şi cu mine ne-am dus şi le-am spus clar: ,,Băi, băiete, lăsaţi-vă de treaba asta!”, şi să-i invităm să plece urgent acasă, că în caz contrar, se vor lua măsuri de arestare a lor. Ei au recunoscut uniforma de care v-am spus, că sunt destul de mulţi oameni [de la Securitate] care i-ar fi putut aresta… Şi s-a stins şi această treabă!

Şi înainte de a pleca, Ceauşescu a hotărât să fie convocaţi mai mulţi oameni din învăţământul superior, apoi a spus: ,,Să faceţi voi şi o convocare de la întreprinderi”! Cu muncitorii. Şi s-a hotărât să facem această şedinţă în sala cea mai mare din Cluj,   în care putea să încapă câteva sute de oameni. [La această şedinţă] Ceausescu a informat că este din partea Comitetului Central al partidului şi este împuternicit să ne comunice că starea de spririt din România este bună, că România este pregătită să ia toate măsurile care se impun în cazul în care apar elemente contrarevoluţionare şi că la Budapesta situaţia se stabilizează, că suntem în contact cu noua conducere a Partidului Muncitoresc Ungar – era vorba de Kadar Ianos. Şi cu asta s-a terminat. A plecat şi ne-a lăsat pe noi. A mai stat câteva zile şi Miron Constantinescu. Eu am stat aproape o săptămână”.

 Interviu realizat la 16.04.2002 de Octavian Silvestru