Modă şi politică

În momentul în care toată lumea este sătulă de politică, discursuri şi politicieni, în Serbia există totuşi câteva doamne care întotdeauna sunt privite cu plăcere. Nu numai că sunt inteligente, educate şi cu o carieră de succes, dar frumuseea lor te convinge,iar stilul lor vestimentar a devenit recunoscut, deşi respectă strict normele profesiei lor. Au stil femeile din politica sârbească?


Jelena Trivan
Jelena Trivan

Jelena Trivan – deputat în Parlamentul Serbiei. Lider de frunte al Partidului Democrat, absolventă a Facultăţii de filosofie din Belgrad, cu studii de specialitate la Bruxelles. Trivan este deseori invitată la evenimente mondene organizate la Belgrad, iar printre prietenele ei se numără creatoarea de modă Danja Peric.


Nevena Adzemovic
Nevena Adzemovic

Nevena Adzemovic – deputat în Parlamentul Serbiei din partea Partidului Noua Serbie. Este economist de profesie, dar publicul larg o cunoaşte ca fostă membră a trupei dance „Models”. Este autoarea volumului „Cum să salvăm naţia sârbă”, în care vorbeşte despre pericolul natalităţii scăzute. Deşi a intrat în politică, Nevena nu a renunţat la stilul vestimentar modern şi tineresc, prin care îşi pune în evidenţă frumuseţea naturală.


Aleksandra Jerkov
Aleksandra Jerkov

Aleksandra Jerkov – deputat în Parlamentul Serbiei din partea Partidului Democrat, după ce a fost preşedinte al Consiliului local din Novi Sad. A absolvit ca şefă de promoţie Facultatea de lingvistică de la Novi Sad, cu doctorat la Universitatea din Graz. În pofida funcţiilor înalte, Aleksandra nu a renunţat la stilul tineresc şi romantic cu print floral.


Lidija Vukicevic
Lidija Vukicevic

Lidija Vukicevic – 51 de ani, actriţă şi politician, deputat în Parlamentul Serbiei din partea Partidului Radical Sârb, căsătorită cu fotbalistul Mitar Mrkela cu care are doi băieţi. A trăit în America, Turcia şi Olanda dar a revenit la Belgrad. De trei decenii, de când s-a lansat nu a renunţat la stilul său bine cunoscut.


Jorgovanka Tabakovic
Jorgovanka Tabakovic

Jorgovanka Tabakovic – guvernator al Băncii Naţionale a Serbiei, doctor în ştiinţe, economist şi politician, membră a Partidului Progresist Sârb. Sobră, moderată şi elegantă – trei cuvinte care îi descriu succint stilul vestimentar. (Sursa : Zena, Serbia)

Traducerea şi adaptarea : Rodica Mihaj