Brutarul Bogdan Bogdanov din oraşul Stara Zagora din Bulgaria a fost declarat „comoara vie a „, datorită abilităţii sale de a prepara pâine după o veche reţetă bulgărească. Bărbatul spune că foloseşte o reţetă antică pentru pregătirea pâinii, amestecând făină, apă de izvor şi fermenţi speciali. Brutarul susţine că, în zilele noastre, când totul este gata preparat, oamenii şi-au pierdut îndemânarea de a pregăti pâine în casă. Bogdan Bogdanov a renunţat în urmă cu mai mulţi ani la meseria sa, de specialist în marketing şi s-a dedicat hobby-ului său de a prepara pâine. Brutarul mărturiseşte că a decis să facă acest lucru după ce a înţeles că tradiţia preparării pâinii de casă aproape că a dispărut în Bulgaria. El povesteşte că, înainte de a începe, s-a documentat cum ar putea să reînvie această tradiţie – a citit sute pagini,
s-a întâlnit cu bătrâni din diverse sate, care încă îşi mai amintesc cum era preparată pâinea odinioară şi chiar a profesat ca brutar în Franţa. Pentru o pâine cu adevărat reuşită, maestrul brutar îşi adună cu grijă ingredientele, iar fermentul special îl prepară chiar el. Aroma, textura şi gustul pâinii de casă sunt diferite faţă de cea produsă în fabrică. Pâinea pregătită de el se poate păstra şi o lună, fără să-şi modifice gustul şi calităţile, datorită fermentului folosit. „Este vorba despre bacterii lactice, apă curată de izvor, amestecată cu făină de secară, care se lasă la dospit într-un loc cald, aşa cum făceau strămoşii noştri, iar bacteriile încep să se dezvolte în interior, în acest amestec. Eu îl folosesc drept maia pentru prepararea pâinii, şi nu adaug drojdie, cum se utilizează în industria de panificaţie”, povesteşte brutarul. Bogdan Bogdanov prepară circa 70 de pâini pe zi. Visul său este să găsească un cuptor vechi, o vatră de la ţară, pentru ca ciclul preparării pâinii după metoda străveche să fie complet. Datorită îndemânării sale, maestrul brutar din Stara Zagora a fost declarat „comoara vie a UNESCO”. Bărbatul susţine că acest titlu îl obligă să transmită cunoştinţele şi abilităţile sale generaţiilor viitoare.
www.dariknews.bg – 24 octombrie