„Ungaria poate doar să ia la cunoştinţă decizia Statelor Unite ale Americii luată faţă de unele persoane privind interzicerea accesului lor pe teritoriul SUA„, a declarat vineri, la Bruxelles, Viktor Orbán. Potrivit premierului ungar, de fapt „este vorba de o acuzaţie, doveziile se află la americani, şi, după cum susţin, deţin informaţii legitime. Dacă vor preda aceste dovezi, autorităţile ungare vor acţiona imediat„, a mai adăugat Orbán. „Dat fiind faptul că Ungaria este stat de drept, fără dovezi nu poate demara nici o procedură. În Ungaria se aplică toleranţa zero, astfel că, dacă apar suspiciuni de corupţie, şi apar, în acelaşi timp, şi dovezile, autorităţile ungare sunt obligate să acţioneze în respectivul caz„, a conchis pemierul ungar.
MTI – 24 octombrie