Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, liberalul Aristotel Căncescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi dat unor apropiaţi contracte din bani publici şi ar fi păgubit astfel bugetul local cu peste 7,6 milioane de euro. Decizia a fost luată la miezul nopţii de Instanţa Supremă şi este definitivă. În acelaşi dosar mai sunt vizaţi omul de afaceri Gabriel Bâgiu şi deputatul PC, Ion Diniţă, pentru care DNA a cerut Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii. Alţi cinci funcţionari sunt cercetaţi sub control judiciar, a transmis redactorul RRA, Diana Surdu.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 octombrie)