2002. Aventura afgană a Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, din Craiova, condus de maiorul. – pe atunci, astăzi General maior! – Nicolae Ciucă, a început la 30 iunie 2002. Pînă la 22 august, s-a executat transportul aerian al efectivelor în teatrul de operaţii, la Kandahar şi Kabul, şi s-a realizat joncţiunea cu tehnica transportată anterior, între 30 iunie şi 14 iulie, pe ruta Doha-Kandahar. A fost o aventură epuizantă, plină de peripeţii.
B 26 este cunoscut drept batalionul „Scorpionilor roşii”. Un nume puţin ciudat pentru soldaţii din Bănie, de acord. Militarii nici nu mai ştiu cine a fost naşul pentru acest nume, cert este că l-au primit în urma unei misiuni în Angola, acolo unde „adunau scorpionii cu lopata”. Problema era că românii nu aveau echipament adecvat condiţiilor de deşert – echipamentul de comunicaţii funcţiona greu, din cauza reliefului, ca urmare a căldurii excesive agregatele aproape că nu funcţionau, mai ales cele electrice, computerele se înecau de praf – şi, una peste alta, nici un oltean nu cunoştea dialectul din regiune. Cu timpul, batalionul nu numai că s-a integrat, dar a ajuns să strălucească precum un diamant în colbul deşertului.
Când a ajuns în Afganistan, batalionul românesc era format din cinci companii: două de luptă, una de artilerie, una logistică şi una de stat major, adică, în total, 405 militari – 63 de ofiţeri, 9 maiştri militari, 114 subofiţeri, 154 de gradaţi şi 62 de soldaţi. Scorpionii aveau în dotare: 12 TAB 77, 15 TABCc., 5 TAB cu aruncătoare de 82 mm, 1 TAB Cc NBC, 1 TAB CcGe, 1 PMC, 4 autostaţii Phanter, 5 ARO, un complet de comunicaţii prin satelit şi… o tabără „boboc”, îngrijită şi bine pusă la punct.
Mai exact ? Corturile aveau televizoare, frigidere, aer condiţionat şi alte aparate electrice.
Misiuni ? În această formulă, militarii români asigurau securitatea aeroportului şi bazei, a operaţiunilor de descărcare, acţiuni de patrulare şi recunoaştere. De exemplu misiunea Pelendava, desfăşurată în apropierea graniţei cu Pakistanul – un real succes, recunoscut chiar de conducerea operaţiunilor, la Tampa, în SUA.
Poveşti ? Oltenii sunt vorbăreţi şi fericiţi să vadă feţe noi. Cele mai multe poveşti vorbesc despre bombe şi despre supravieţuire. „Au vrut să ne şi încerce. Eu, aşa cred… Primim carburant din Pakistan, cu cisternele. Câte 10 o dată. 100 de tone. Cisternele trec de controlul american. Cu specialişti şi câini dresaţi. Un pakistanez, şofer, mesteca gumă şi asculta muzică la un post de radio. Ajunge camionul la noi. Surpriză! Pakistanezul ducea sub cisternă o bombă! Spulbera jumătate din tabără… L-am arestat. Apoi a scos o legitimaţie. Ne-a dat la o parte şi s-a întors spre punctul american de control. A scuipat în faţa lor, aşa cum fac afganii. Pe noi, ne-au lăudat a doua zi. Pe americani, nu i-am mai văzut de atunci la Punct Control”.
Autor : Mario Balint
