Alexandru Nicolau a devenit în acest week-end vicecampion la parașutism cu aterizare la punct fix, iar cu două săptămâni în urmă a devenit pentru a 8-a oară consecutiv campion național la aceeași disciplină.
Chiar dacă era în fruntea clasamentului la general, conducând cu 30 de puncte, ultima etapa a Cupei Mondiale nu a fost cu noroc pentru românul în vârstă de 24 de ani. Acesta a fost învins de Halek Bonifac, membru al echipei naționale de parașutism militar a Cehiei.
Alexandru nu a avut cea mai buna zi de concurs, reușind ca numai la una dintre cele sase sărituri sa obțină punctajul maxim. Astfel, el a însumat 16 puncte, dupa cum urmează – 03| 01| 03| 05| 04| 00, în timp ce cehul a adunat 9 puncte – 01| 02| 02| 00| 00| 04.
“A fost o etapă dificilă din toate punctele de vedere. Ca la orice competiție, fiecare sportiv își dorește podiumul. Pentru mine a fost și mai dificil pentru că după etapele precedente conduceam în clasamentul general, însă la o diferență destul de mică de ocupantul locului doi. Ca în orice sport, orice este posibil, iar la această etapă, Bonifac a reușit un punctaj mai bun decât mine. Mă bucur ca am urcat pe podium, mai ales că cehul este un adversar de temut, fiind și membru al echipei naționale de parașutism militar, aici regăsindu-se elita parașutismului din fiecare țară ”, a spus românul după terminarea ultimei etape a Cupei Mondiale de Parașutism.
Alexandru Nicolau este născut în 1990, în Buzău. Pasiunea sa pentru zbor s-a născut în familie, ambii părinți fiind parașutiști, tatăl lui fiind și mentor în cariera sa de parașutist. Alex a crescut printre avioane, însoțindu-l pe tatăl său când acesta efectua salturi. Prima sa experiență apropiată de parașutism a fost la 4 ani, când a zburat cu parapanta în tandem, cu tatăl său, Ramiro Nicolau. La 11 ani, Alex avea deja parte de primul său zbor singur, cu parapanta. La 12 ani a avut deja parte de prima săritură cu parașuta, tot în tandem, alături de tatăl său.
„A fost cea mai intensă senzație pe care o trăisem vreodată. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie sentimentul trăit”, își amintește campionul. Peste patru ani, Alex a făcut primul salt singur cu parașuta, asistat de tatăl său, în metoda AFF (Accelerated Free Fall), un program de învățare foarte rapid, prin care elevul învață în numai 10 salturi cum să facă un salt cu parașuta în siguranță.
Din 2007, Alex face parte din Lotul Național de Parașutism și la prima sa participare la Campionatul European de Parașutism din Croația a reușit să se claseze pe poziția a treia. Evoluția sa a fost una rapidă, în numai doi ani, reușind să efectueze peste 1.000 de salturi. În 2010, Alex a devenit campion mondial la juniori, în cadrul disciplinei precizia aterizării. În afară de parașutism și parapantă, Alex mai este pasionat de snowboarding, patinaj pe gheață, schi și fotografie și îi admiră pe Shaun White și Travis Pastrana.