Cercetările care se fac la baza polară bulgară din Antarctica au importanţă mondială, a declarat preşedintele Rosen Plevneliev la ceremonia de înmânare drapelului Republicii Bulgaria participanţilor la cea de-a 23-a expediţie bulgară în Antarctica. „Antarctica este un laborator ştiinţific natural. Drasticele modificări climatice la care suntem martori sunt cele mai importante. Experimentele făcute acolo relaţionează cu gestionarea încălzirii glogale, cu poluarea”, a declarat preşedintele bulgar şi a punctat faptul că intensa cooperare internaţională stă la baza Institutului Antarctic Bulgar. „Acest proiect este parte a eforturilor oamenilor de ştiinţă din întreaga lume. Am avut plăcerea de a participa la dezbaterile întrunirii globale de la New York relative la climă. La Paris este cel mai important forum din anul 2015, reuniunea mondială referitoare la schimbările climatice. Cercetările care se realizează la baza polară bulgară sunt prilej de mândrie pentru fiecare bulgar”, a afirmat Rosen Plevneliev şi a exemplificat că pentru prima dată cercetători turci au făcut studii pe continentul de gheaţă folosind baza bulgară. „Sunt convins că această nouă expediţie va fi încununată de succes”, a concluzionat şeful statului bulgar.(24 chasa, Bulgaria – 28 octombrie)
Acasă Uniunea Europeana Cercetările făcute la baza polară bulgară din Antarctica au importanţă mondială, a...