Comisia juridică a Senatului a amânat, până după alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, elaborarea avizului în cazul Ecaterinei Andronescu şi al lui Şerban Mihăilescu, suspectaţi de fapte de corupţie în dosarul Microsoft, în perioada în care au fost ministru al educaţiei, respectiv şef al Secretariatului General al Guvernului.
Senatorul PDL Alin Tişe, membru al comisiei, spune ca decizia a fost amânată din nou, întrucât senatorii au solicitat date suplimentare din partea DNA în cazul licenţelor IT. După audierile de astăzi din comisie, fostul ministru al educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat că este nevinovată şi a susţinut că referatul DNA nu conţine date despre ea.