Tim Cook, managerul general al Apple, a declarat de curând că lumea va folosi Apple Watch atât de mult încât acesta va trebui încărcat zilnic. Luna aceasta are loc ediţia inaugurală a evenimentului WSJ.D Live unde, alături de jurnalişti de la Wall Street Journal, participă unii dintre cei mai cunoscuţi oameni din domeniul ştiinţei şi al afacerilor. Printre aceştia se numără şi Tim Cook, CEO-ul de la Apple, care a făcut nişte declaraţii foarte interesante legate de Apple Watch, primul ceas inteligent produs de compania americană. Cook a menţionat că echipa sa a dat ceasului un aspect personal, făcându-l în acelaşi timp atractiv pentru toate categoriile de cumpărători. Un aspect al Apple Watch despre care cei de la Apple nu au vorbit foarte mult până acum este bateria ceasului – şi mai exact autonomia acesteia.
Unul dinte minusurile ceasurilor inteligente până la acest moment a fost autonomia mică a bateriei. Samsung a încercat să remedieze această problemă însă nu s-au realizat mari progrese încă, iar LG nu a reuşit să impresioneze absolut deloc la capitolul baterie. Nici Moto 360 nu a fost diferit, unii utilizatori declarând că l-au purtat la mână mai mult descărcat decât încărcat. Întrebat în legătură cu acest lucru, Tim Cook a spus că lumea va ajunge să folosească Apple Watch atât de des încât bateria va trebui reîncărcată zilnic. Şi zvonurile precedente indicau faptul că Apple nu a reuşit să facă bateria să reziste mai mult de o zi, în condiţiile în care ţinta lor iniţială era de 3-4 zile.
(www.publika.md – 28 octombrie)