Campania de vaccinare antigripală din acest an începe în a doua jumătate a lunii noiembrie – anunţă Ministerul Sănătăţii. Directorul Departamentului de comunicare din minister, Oana Grigore, a declarat pentru RRA că pot fi achiziţionate trei milioane de doze de vaccin antigripal, în funcţie de cererea de pe piaţă: „Pentru anul 2014 Ministerul Sănătăţii a încheiat procedurile de licitaţie prin care s-au achiziţionat 500 de mii de doze de vaccin gripal care urmează a fi recepţionate şi direcţionate către cabinetele medicilor de familie în a doua parte a lunii noiembrie. Vor fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical şi gravidele şi ca în fiecare an campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi”.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 octombrie