Imaginea a ajuns să conteze enorm în Iran, iar femeile sunt în prima linie a frontului pentru frumuseţe. „Lipstick Jihad” este numele dat in glumă la Teheran emancipării femeilor iraniene. Un nume inspirat de cantităţile consistente de machiaj de pe feţele tinerelor, un fenomen în puternic contrast cu imaginea tradiţională a femeii iraniene învăluită în chador, un văl negru, opac, lung din cap până în picioare, care nu lasă să se vadă decât faţa. O faţă care teoretic, dar nu şi în practică, ar trebui să fie nemachiată. „Cum faţa e tot ce putem arăta, îi acordăm mare atenţie” îmi spune Soheila, o tânără cu buzele machiate cu roşu închis.
Republica islamică se transformă, la fel delimitarea dintre spaţiul public şi privat este tot mai neclară. Dacă înainte de 2000 feţele „publice” şi „private” ale Iranului erau clar demarcate, prima pentru care libertatea este absolută, cealaltă pentru care totul e organizat riguros în funcţie de legea islamică, acum părul iese la vedere de sub şaluri aruncate neglijent pe cap, mânecile hainelor se fac trei sferturi, rochiile largi şi lungi se scurtează şi se strâng tot mai mult pe corp până ajung să fie numite „ a doua piele”, alteori sunt cu totul înlocuite de sarafe de sub care răsar tricouri colorate. Ochelarii de soare de firmă sunt obligatorii daca vrei să fii „hip”, de preferinţă Dior, la fel un ceas de marcă şi un IPod agăţat la gât. Acolo unde chadorul nu e înlocuit, este însă asezonat cu vreo pereche de pantofi italieneşti cu toc înalt şi o geantă cu nume faimos, adusă din Dubai sau Istanbul cu avionul, ori prin contrabandă, pe măgari, peste munţii iranieni.
Tot mai des iraniencele se aruncă sub bisturiul chirurgilor esteticieni. În cabinetul medicului Magid Navad, chirurg estetician, te întâmpină discret muzica europeană clasică. Sala de aşteptare e plină de femei plus vreo doi bărbaţi tineri. În Iran a devenit o obsesie corectarea nasului, o trăsătură fizică atât de evidentă încât iranienii spun că e un fel de marcă a lor, recunoscută peste tot în lume. Dacă în trecut era un motiv de mandrie, acum sub influenţa tiparului occidental de frumuseţe, a devenit un motiv de ruşine, explică doctorul Navad: “Afacerile infloresc, femeile iraniene au o problemă să zicem genetică, nasul iranienilor e ceva mai mare decât al altor naţii”.
Medicul spune că preţurile accesibile îi aduc în cabinet mulţi străini dar şi iranieni fără dare de mînă. Sunt femei care economisesc şi câte doi ani ca să poată avea bani pentru o operatie care poate fi biletul spre o viaţă mai bună, eventual spre un soţ mai înstărit. Este cazul lui Shirin. “Nasul meu nu se potriveşte cu restul feţei, plus că am deviaţie de sept şi respir greu”. Mai târziu aflu că de fapt a respira greu înseamnă sforăit… Doctorul Majid a făcut şcoala în străinătate iar aici în Iran a primit, la o conferinţă a medicilor, o diplomă de care este foarte mândru şi în care este numit “Mighelangelo al chirurgiei estetice”. Uneori vin tineri care vor să arate exact ca vreo mare vedetă locală sau străină. Cel mai des, buzele Angelinei Jolie sunt luate ca model.
Femeile şi bărbaţii iranieni devin tot mai conştienţi de cât de importantă e imaginea, într-o societate contaminată de modele occidentale. A face o operaţie estetică a devenit o modă şi un motiv de mandrie, semnul pentru toţi cei din jur că cel care posedă un nas nou nouţ e o persoană modernă şi cu dare de mână. De aceea, plasturele care se pune pe nas după operaţie a căpătat porecla – “bandajul onoarei”. “E aşa important să arăţi că ai fost sub bisturiu, că uneori, mai ales bărbaţii tineri îşi pun pe nas un plasture, fără să fi făcut operaţia, doar ca să impresioneze fetele”, îmi spune doctorul Navad. Cum afacerile sunt prospere, în Iran au apărut şi foarte mulţi impostori periculoşi, care atrag cu preţuri mai mici dar de multe ori rezultatele sunt catastrofale iar oamenii se văd obligaţi să dea alţi bani unor medici serioşi, pentru reparaţii. În Iran operaţiile estetice sunt încuviinţate de mullahi, pe principiul că, dacă o astfel de operaţie face oamenilor viaţa mai bună, atunci este corectă din punct de vedere islamic. Asta e valabil inclusiv pentru operaţiile de mărire de sâni, îmi spne Soheila.
Dacă înainte, conform tradiţiei se purtau rotunjimile apetisante, acum iraniencele sunt într-o permamentă luptă cu kilogramele, o luptă grea într-o ţară în care a face dulciuri e o adevărată artă. Piaţa s-a adaptat la noua modă. Acum există peste tot iaurt dietetic, brânză cu conţinut scăzut de grăsimi, iar băuturile favorite ale iranienilor Coca Cola şi Zam Zam (o imitatie locală a coca cola) se vând acum în varianta “zero zahăr”. Lupta cu celulita se duce în saloane, săli de gimnastică şi spa-uri foarte moderne, cu aparate de fitness, saune, ore de pillates, săli de masaj şi piscine. Teheranul este plin de cluburi selecte ca Farmanieh, Sadat sau Zarafshan. Evident că aceste spaţii sunt exclusiv pentru femei. La piscinele populare, dimineaţa intră numai femeile iar după-amiaza bărbaţii.
Iraniencele au început să facă mişcare, pentru tonus şi ca să slăbească, sub influenţa canalelor străine ori iraniene care transmit mai ales din America programme cu prezentatoare subţiri ca trestia. Aşa că expresia “grasă şi frumoasă” din perioada dinastiei Qajare nu mai e valabilă. Şi cum Doamne fereşte să iasă neîngrijite pe stradă, iraniencele se machiază chiar şi când merg să facă sport. În zonele verzi precum parcul Laleh din Teheran, dis de dimineaţă, numai femeile au acces, ca să facă jogging, să se plimbe cu bicicletele, şi mai nou cu rolele. Se fac ore de gimnastică şi chiar de yoga în aer liber. Cum de câţiva ani, şalurile sunt purtate neglijent pe cap, părul este foarte important iar culoarea favorită e blond sau măcar câteva şuviţe deschise la culoare. Mersul la stilist, cantităţile mari de fixativ şi ultimele coafuri la modă au devenit obligatorii atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.
Mass-media iraniană s-a adaptat la noua modă. Acum poţi citi în reviste metode de îngrijire a părului, a feţei, a unghiilor şi reţete de slăbit. “Cultura iraniană este una a frumuseţii, încă din vechime, la noi preocuparea pentru înfrumuseţare este o tradiţie, doar că acum a căpătat trăsături noi, modele moderne”, îmi spune o jurnalistă iraniană. În Iran, există chiar un post de radio numit “Salamat” adica “Sănătatea” de unde poţi auzi reţete de mâncare care nu îngraşă, diete americane, reţete de măşti pentru ten şi chiar indicaţii pentru exerciţii de întărire a feselor, a abdomenului, de tonifiere a braţelor. Şi la fel ca în cazul chirurgilor esteticieni, în Iran, a apărut la cererea pieţei o mulţime de dieteticieni. În cabinetele lor se îngrămădesc femeile încurajate de reclama “din gură-n gură”. O prietenă a mea a încercat orice şi n-a reuşit, dar după ce a venit la doctor şi i-a dat o dietă care s-a potrivit grupei ei de sânge, a slăbit 4 kg în 4 săptămâni”. Şi nu doar fetele foarte tinere vin în pelerinaj aici, ci şi femei de 40 sau 50 de ani, care mărturisesc că nu vor să slăbească neapărat pentru soţ ci ca să arate bine în manto-urile care au înlocuit chador-urile. Manto-ul este un fel de rochie pana la genunchi sau mai scurtă, care se se poartă cu pantaloni. La modă acum sunt cele strânse pe corp, care nu prea le flatează pe femeile mai durdulii.
Şi cum slăbitul duce la îndepărtarea de kebab-urile şi orezul cu unt tradiţionale, peste noape au apărut magazinele “naturiste”, cu produse vegetariene, mai ales în zona şic şi bogată din nordul Teheranului. Tofu şi soia, mierea, îndulcitorii artificiali, uleiul de măsline, biscuiţii din cereale integrale, ceaiurile de slăbit sunt acum la mare preţ. Dar cea mai mare erezie din punctul de vedere al marilor cofetari iranieni, cu reţetele lor parfumate şi dulci, este că au apărut prăjiturile fără ouă, fără zahăr … fără mai nimic. “O ruşine pentru arta culinară iraniană, credeţi că degeaba străinilor le plac la nebunie prăjiturile iraniene tradiţionale?!”, exclamă supărat un armean care are o cofetărie lângă piaţa Ferdousi. În caz că aspirantele la kilograme mai puţine sunt prea obosite după cursul de gimnastică, îşi pot comanda şi prin telefon, mâncarea săracă în calorii, pentru că foarte repede au apărut mici restaurante cu mâncare dietetică ori vegetariană. În Iran, femeile dictează, piaţa se supune.
Autor: Carmen Gavrilă
