Doi mari compozitori ai repertoriului simfonic – Beethoven şi Grieg, o partitură monumentală ca Simfonia a III-a – Eroica şi doi apreciaţi muzicieni români, dirijorul Tiberiu Soare şi pianistul Horia Mihail, au fost elementele reunite în concertul aniversar oferit vineri, 31 octombrie (19:00) de Orchestra Naţională Radio, în onoarea Zilei Radioului. La 1 noiembrie 1928, cu 86 de ani în urmă, avea loc difuzarea primei emisiuni a serviciul public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune – SRR (cunoscută sub numele de brand Radio România).
Sub bagheta unuia dintre cei mai apreciaţi dirijori români ai momentului, Tiberiu Soare, dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi cu participarea pianistului Horia Mihail, solist concertist al aceloraşi ansambluri, aplaudat şi în numeroase turnee naţionale, v-aţi putut bucura de un program special la Sala Radio.
Seara s-a deschis cu o lucrare românească – Privelişti moldoveneşti (Mihail Jora). Alegerea nu a fost una întâmplătoare: numele muzicianului român este strâns legat de istoria Radio România şi a ansamblurilor muzicale ale instituţiei. Orchestra Naţională Radio a luat naştere în acelaşi an 1928, din iniţiativa şi sub conducerea compozitorului Mihail Jora. Acesta a propus înfiinţarea unui ansamblu care să interpreteze în direct diferite genuri de muzică şi a fixat data primului concert de muzică simfonică în 30 noiembrie 1928.
Programul serii a avut două creaţii celebre ale repertoriului simfonic: Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, semnat de Grieg la doar 24 de ani, lucrare puternic influenţată de folclorul norvegian şi de peisajul fascinant al fiordurilor din ţara natală a compozitorului şi Simfonia a III-a – Eroica, partitură dedicată iniţial de Beethoven lui Napoleon Bonaparte.
Concertul a putut fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Tiberiu Soare, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români ai momentului, îşi desfăşoară activitatea de dirijor din 1999, lucrează alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară, participă la turnee în Suedia, Israel, China, Germania, Elveţia ş.a şi este invitat să dirijeze prestigioase ansambluri din străinătate. Artistul s-a dedicat în special muzicii simfonice, celei de operă şi de balet, dar în egală măsură s-a implicat şi în evenimente inedite bazate pe inovaţie, cum ar fi proiectul Mozart Rocks, o întâlnire între clasic şi contemporan.
Începând din 2012, Tiberiu Soare este dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaţionale. A dirijat concertele Orchestrei Naţionale Radio de la Kuala Lumpur (Malaezia) – septembrie 2014, la World Summit on Media for Children, pe cel de la Expoziţia Mondială Shanghai – 2010 şi a revenit alături de ONR în metropola chineză în mai 2013, obţinând alături de ansamblu un frumos succes la Shanghai Spring International Music Festival.
În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul London Philharmonic Orchestra, alături de celebra soprană Angela Gheorghiu. A urmat o serie de apariţii alături de Südwestfälischen Philharmonie în sala Filarmonicii din Essen (Germania) şi alături de Filarmonica George Enescu la Muscat, capitala Sultanatului Oman.
Printre recentele sale succese internaţionale se numără şi concertul dirijat în mai 2013, eveniment desfăşurat cu participarea Angelei Gheorghiu şi a tenorului Teodor Ilincăi la Royal Festival Hall din Londra, alături de Royal Philharmonic Orchestra. Tiberiu Soare a dirijat în toamna anului 2013 trei concerte în străinătate, alături de soprana Angela Gheorghiu: Praga (Sala Smetana), München (Filarmonica din München) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles). La finalul lunii iulie 2014, a fost de asemenea aplaudat în Germania, unde a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă al cărei principal invitat a fost Angela Gheorghiu. Evenimentul a avut loc la Regensburg (Bavaria, Germania), în cadrul festivalului anual Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel).
Pianistul Horia Mihail a concertat de peste 1.000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica George Enescu din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio, şi a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări pe 4 continente.
Din 2009 artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut mai multe concerte la Sala Radio (alături de Orchestra Naţională Radio şi dirijorii Jin Wang, Christian Badea, Gerd Schaller, Tiberiu Soare), dar şi în turnee în ţară sau la Roma în decembrie 2009, ori la Expoziţia Mondială de la Shanghai în iulie 2010. De un remarcabil succes la public s-au bucurat recitalurile solo din cadrul Anului Chopin de la Bucureşti şi Viena. La finalul lui 2010, Radio România a realizat în parteneriat cu Institutul Polonez un CD dedicat Anului Chopin în România pe care este inclus Concertul în fa minor pentru pian şi orchestră de Chopin, în interpretarea lui Horia Mihail alături Orchestra Naţională Radio, dirijată de Christian Badea.
În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul l-a continuat printr-un al doilea turneu de aproape două luni în vara anului 2012. Horia Mihail a participat în ultimii ani la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Internaţional George Enescu, Festivalul internaţional Nopţi pianistice de la Chişinău. Proiectul Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri l-a adus alături de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru atât în 2011 cât şi în 2012, iar proiectul Cele trei dive alături de celebrele cântăreţe Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva la Iaşi, Cluj şi Timişoara, în 2011. În stagiunea 2011-2012, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, în Danemarca şi Germania, dar şi în Republica Moldova.
Proiectele în care artistul este implicat în continuare, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt Pianul călător, Duelul viorilor, Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru).
Recentele concerte şi recitaluri ale pianistului Horia Mihail de la Ushuaia şi Buenos Aires au fost primite cu minute în şir de aplauze, iar următoarele sale proiecte vizează concerte şi recitaluri la New York. În luna septembrie a acestui an Horia Mihail a susţinut două concerte la Kuala Lumpur, alături de Orchestra Naţională Radio şi a fost invitat să participe în cadrul ediţiei a II-a a Festivalului Internaţional RadiRo, concertând alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga şi dirijorul Ondrej Lenárd.