Rusia va reduce livrările de gaze naturale destinate Serbiei

Vicepremierul Serbiei, Zorana Mihajlovic, a confirmat faptul că în Serbia, ca şi în întreaga Europă, se reduc livrările de gaz din Rusia. În interviul acordat televiziunii regionale N1, Mihajlovic a comentat relatările de vineri, din cotidianul „Danas”, conform cărora preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis să reducă cu 28% livrările de gaze către Serbia, şi a declarat că nu poate să confirme dacă este vorba de acest procent, dar că se reduce aprovizionarea cu gaze pentru întreaga Europă şi, prin urmare, şi pentru Serbia. Datoria totală a Serbiei, pentru gazul furnizat de Rusia, este de 200 de milioane de dolari. Cotidianul „Danas” menţionează că preşedintele rus a luat decizia de a reduce livrările de gaze naturale către Serbia, cu 28 %, pentru că prim-ministrul sârb, Aleksandar Vucic, a refuzat să semneze protocolul prin care se reglementează plata datoriei pentru gazul rusesc până în martie anul viitor, în valoare de aproximativ 200 milioane dolari.

www.beta.rs – 31 octombrie