Numele străzii General Berthelot din Bucureşti – un omagiu adus generalului francez care a marcat soarta României în Primul Război Mondial – a devenit în timp sinonim şi cu radioul public, al cărui sediu se află la nr. 60-64. În perioada comunistă, strada a purtat numele fizicianului rus Popov, iar apoi numele de Nuferilor. După Revoluţie, a reprimit numele generalului, iar sonoritatea ei a devenit arhicunoscută românilor din emisiunile radioului, care la final aminteau adresa pe care se pot trimite scrisori la redacţie.
Sediul Radiodifuziunii din Strada General Berthelot
Primul sediu al Societăţii de Radio a fost clădirea din str. Fântânii nr.62 (astăzi General Berthelot), achiziţionată la 19 iunie 1928
“Mi-am adus aminte de mica clădire care era pe vremea aia, unde a început Radio-ul şi unde a funcţionat mulţi ani. Clădirea era în Strada Fântânii, General Berthelot astăzi, la numărul 60, acum e 62, era o veche casă boierească, cu un singur etaj, fostă a generalului Socec, cu o scară monumentală de stejar ce ducea la etaj. La parter era Direcţia şi studioul mic în care se făceau şi audiţiile de probă – cred că prin 1932 s-a făcut studioul mare – în biroul secretariatului Programelor de la etaj, aveau un difuzor mare în care se transmiteau din studioul mic şi audiţiile de probă”.
Arhiva de istorie orală: [Domnica Păun Ghiţescu, şefă a secretariatului general al SRR în perioada 1931- 1945]
La aniversarea a 86 de ani de la prima emisie a Radio România, dorim să dedicăm un spaţiu mai larg istoriei personale a generalului Henri Mathias Berthelot şi felului în care acesta a influenţat soarta României în timpul primei conflagraţii mondiale.
„Îmi ştiam numai una, dar aveam două patrii: ţara mea, Franţa, şi apoi România.” – Henri M. Berthelot
Henri Mathias Berthelot s-a născut la 7 decembrie 1861 la Feurs, în Franţa. După ce a absolvit prestigioasa Academie Militară Saint-Cyr, în 1883, Berthelot a fost repartizat în Algeria, la Tonkin şi la Annam. Începând cu anul 1907 şi-a început activitatea pe lângă Statul Major General şi, după izbucnirea Primului Război Mondial, a devenit şeful statului major al mareşalului Joseph Joffre, comandant suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest. S-a numărat printre cei mai buni comandanţi militari din timpul primei bătălii de pe Marna.
În anul 1916, Henri Berthelot a fost numit la comanda Misiunii Militare Franceze, trimisă în România pentru a ajuta la refacerea armatei regale române, decimată şi dezorganizată ca urmare a înfrângerilor de pe frontul de Est. Cei 1.500 de membri ai misiunii militare franceze au ajuns în România în octombrie. Armata română intrase în război în august 1916 şi se retrăgea, suferind înfrângeri grele pe toate fronturile, la sud şi la nord. Curtea regală şi Guvernul s-au retras la Iaşi în decembrie. Aici s-a instalat şi generalul Berthelot, de unde a început reorganizarea armatei. A devenit un apropiat al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria.
Gen. Berthelot: „Românului nu îi e frică de gloanţe”
Timp de şase luni, în perioada ianuarie-iunie 1917, Henri Berthelot a reuşit să ridice moralul soldaţilor români şi să transforme armata regală într-o forţă militară redutabilă, capabilă să oprească armatele germană, austro-ungară şi bulgară, conduse de unul dintre cei mai pricepuţi strategi germani, feldmareşalul von Mackensen.
Generalul Berthelot s-a ocupat personal de instalarea legăturilor telefonice între punctele de comandă şi unităţile de pe front, reţea de comunicaţii care lipsea la intrarea ţării în război. Au fost organizate două armate române, având aproximativ 400.000 de oameni, intercalate cu trei armate ruseşti însumând aproape 1.000.000 de militari. Astfel, ofensiva românească de la Mărăşti (la 11 iulie), condusă de generalul Alexandru Averescu, şi cea a generalilor Constantin Cristescu şi Eremia Grigorescu, de la Mărăşeşti (1-24 iulie) dejoacă planurile de luptă germane de ocupare a Moldovei şi de cucerire a portului Odessa.
Henri M. Berthelot remarca prin intermediul unui raport adresat superiorilor săi, progresele armatei române, dar şi faptele de vitejie ale soldaţilor români: „Soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărşăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanţe. Atacă plin de vitejie în profida mitralierelor şi salvei de focuri a inamicului, cât despre ofiţeri, cu câteva excepţii au dat dovadă de curaj şi devotament, mai ales ofiţerii militari”. (1)
Generalul Berthelot a cunoscut tot mai profund armata şi politica românească, pe de-o parte, iar pe de alta a devenit conştient că este vital ca România să supravieţuiască. A respins, în consecinţă, orice plan de retragere a armatei şi conducerii ţării în Rusia şi i-a mobilizat pe toţi – politicieni, generali – în apărarea liniei frontului, în sudul şi în nordul Moldovei.
„Gheneralul Burtălau”
Pe front, soldaţii noştri îi spuneau cu simpatie „Burtălău”, pentru că nu puteau să-i pronunţe numele, deşi îl respectau. Publicaţia „Realitatea ilustrată” din 12 februarie 1931 consemna:
„Oameni cari au făcut frontul în luptele aprige din Moldova […] spun că ţăranii noştri, cu bunul lor simţ şi cu bună voia înnăscută, îl botezaseră «gheneralul Burtălău» ).
Rezonanţa numelui ducea însă cu gândul la altceva, mai ales că asocierea nu era deloc întâmplătoare. Deşi a fost unul din cei mai capabili generali din Primul Război Mondial, el avea şi un „cusur”: îi plăcea mâncarea bună, motiv pentru care era deosebit de corpolent. Se ştie că, într-o anumită ocazie, a fost nevoie de trei oameni pentru a-l putea sui în şaua unui cal bine dresat.
Bon viveur şi gourmet, militar cu o bună cultură, Henri Berthelot s-a lăsat, încetul cu încetul, sedus de România şi de oamenii ei. Au contribuit la aceasta deopotrivă spiritul bătăios, curajul şi sacrificiul armatei române refăcute, cât şi bucătăria locală, ca şi mănăstirile şi locurile pe care, în momentele de răgaz, Berthelot le vizita.
Casa din Iaşi şi brişca lui „Taica Burtălău”
Generalul a fost găzduit în timpul primei campanii în locuinţa din Iaşi a profesorului George Bogdan din Strada 40 de Sfinţi (astăzi Berthelot nr. 18). În amintirea acestui episod, în colţul din dreapta al faţadei a fost fixată o placă de marmură cu inscripţia:
„Aici a locuit împărtăşind durerile noastre cetăţeanul român şi marele prieten al neamului Generalul Berthelot 1916-1917”
Casa, lovită de bombe în vremea războiului din vara anului 1944, trecută o vreme în folosinţa CFR-ului, a găzduit multă vreme birouri de construcţii feroviare, prefăcându-se în locuinţă prin anul 1964.
„În anii războiului, pe strada Copoului din Iaşi urca năpraznic o maşină, fâlfâind într-o aripă tricolorul francez. Nu era târgoveţ care să n-o cunoască ca pe un cal breaz. Trecătorii îi ziceau „Brişcă lui taica Burtălău“, plăcându-le grozav porecla cu care ostaşii şi-l apropiaseră pe Henri Mathias Berthelot.
Cum, în zilele acelea grele, ştirile de pe fronturi erau puţine, transmise de ziarele cenzurate – neexistând radio şi televiziune -, iar zvonurile tulburau liniştea oamenilor copleşiţi de nevoi, mersul automobilului şi chipul generalului-consilier tehnic al Marelui Cartier General ţineau loc de barometru politic şi de buletin informativ despre mersul războiului.
Când aliaţii erau victorioşi, „brişca“ mergea liniştită, iar generalul răspundea vesel în dreapta şi-n stânga, făcând semne prietenoase. În zilele cernite, când staţiile T.F.F. (Telegrafie Fără Fir) ale armatei şi ale Legaţiei aduceau veşti triste de pe fronturi, ochii săi nu mai vedeau pe nimeni, iar automobilul fugea ca un zălud.
Nopţile şi le petrecea aplecat deasupra biroului cu hărţi, crochiuri şi comunicate sau în faţa pianului. Atunci, pe ferestrele locuinţei doctorului Bogdan, în care-şi avea reşedinţa, zburau peste oraş, ca nişte suspine, notele grave şi acordurile îndurerate. În salonul casei se întruneau ofiţerii superiori, români, francezi şi ruşi pentru a analiza situaţia de pe fronturi şi pentru a impulsiona transporturile de armament şi muniţii occidentale trimise pe mări, traversate prin Rusia şi aduse în ţară pe la Ungheni – Socola.” (2)
Cetăţean de onoare al României
Efectul măsurilor luate de general s-au simţit în bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Autorităţile române au apreciat în mod deosebit activitatea generalului H.M. Berthelot, iar drept dovadă, la 21 mai 1917 a fost votată de Parlament acordarea cetăţeniei de onoare a României, semnată de regele Ferdinand I la 18 iulie 1917. Satisfăcut de această decizie, generalul francez scria familiei sale în Franţa şi o informa că: ‘‘Am fost înştiinţat că Senatul şi Camera Deputaţilor m-au proclamat cetăţean de onoare al României cu aclamaţii şi cu o unanimitate de voturi ce mă flatează în mod deosebit.”
România nu a putut profita însă de victorii, pentru că Armata rusă s-a retras de pe front în urma abdicării Ţarului şi a haosului din Rusia. Generalul Berthelot a fost obligat să părăsească Iaşiul în martie 1918, în urma încheierii păcii cu Puterile Centrale la Buftea. În seara dinaintea plecării, regina i-a oferit o serată de adio la care a cântat George Enescu. A doua zi l-a condus la gară, în lacrimi. România era înfrântă şi cel mai preţios aliat al ei pleca. A fost o situaţie provizorie. În octombrie 1918, de la Salonic, Berthelot l-a anunţat pe regele Ferdinand că forţele Antantei reiau ofensiva în Balcani. Armata Română a fost mobilizată.
1 Decembrie 1918
Când Regele Ferdinand, Regina Maria şi principele moştenitor Carol al II-lea au intrat în Bucureştiul eliberat, în ziua de 1 decembrie 1918, alături de ei la paradă se afla un singur militar: generalul Berthelot.
„Sângele eroilor căzuţi în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânţa de noi virtuţi, în aşa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinţii lor şi gata să-ţi apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generaţii” – acestea au fost cuvintele rostite de H.M. Berthelot cu ocazia Marii Uniri.
Generalul a rămas un apărător al cauzei româneşti, după cum s-a vazut şi în timpul tratativelor de la Versailles din 1919.
De asemenea, în cursul trecerii unui detaşament român cu ocazia paradei militare de la Paris, din 11 noiembrie 1919, generalul Berthelot s-a adresat generalului Ferdinand Foch cu următoarele cuvinte: “Foch, saluez ! C’est la famille.” (Salutaţi-i, Foch! Fac parte din familie.)
Serbările încoronării regilor României Mari
Generalul francez a fost invitat şi la serbările încoronării regelui Ferdinand şi reginei Maria de la Alba Iulia din octombrie 1922:
„Cetatea Bălgradului a îmbrăcat haină de sărbătoare. Frumoasele porturi naţionale din Bihor, Maramureş, Bucovina, din Banat şi Ardeal au schimbat faţa orăşelului. Sunt ţăranii noştri, veniţi cu zecile de mii. […] Rând pe rând sosesc mareşalul Foch, ducele de York, generalul Berthelot, ducele de Geneva şi membrii ceilalţi ai misiunilor, cum şi reprezentanţii tuturor legaţiunilor din Bucureşti.” („Banatul românesc”, 22 octombrie 1922)
Revista „Magazin istoric” (nr. 12/2003) a redat şi un episod bănăţean din presa vremii („Îndreptarea” din 14 octombrie 1922), petrecut în 12 octombrie:
„Gara Lugoj era splendid decorată cu drapelele aliate. Pe peron aşteptau miniştrii Franţei, Spaniei, Italiei, delegaţii armatei, directori de la căile ferate, prefectul Burzan. “Simplonul” soseşte la orele 9 dimineaţa şi e primit în sunetul muzicii. Primul descinde ducele de Genova care, împreună cu generalul Petain, au trecut în revistă soldaţii companiei înşiraţi pe peron. Bătrânul duce purta uniforma de amiral al marinei italiene. A coborât apoi ducele de York, care a trecut la rându-i compania în revistă, după care au urmat mareşalul Foch, generalul Weygand, generalul Berthelot şi colonelul Wasseigne. Din tren, au mai descins Infantele Alfons şi Infanta Beatrice a Spaniei, sora reginei Maria, mitropolitul Ghermanos, delegatul patriarhului de la Constantinopol”.
„Războiul ne-a făcut pe noi românii să ne cunoaştem prietenii. Unul din acei care ne-a ajutat în cele mai grele clipe a fost generalul Berthelot. Ne-am legat de sufletul Generalului francez şi al poporului său prin războiul năzuinţelor naţionale şi am învins trufia duşmanului cu puterea credinţei noastre strămoşeşti. În timpul războiului, Franţa ne-a trimis ostaşi şi ei au luptat cu tot sufletul lor. În vremurile cele mai grele, Generalul Berthelot, bun şi viteaz conducător de oaste, a stat alături de noi. Şi am biruit. Drept recunoştinţă, poporul român i-a dăruit o casă în Ardeal şi astăzi cetăţeanul de onoare a României vine la el acasă. Noi bănăţenii îi spunem din adâncul sufletului nostru, bine ai venit.” („Cum cinstesc bănăţenii pe cetăţenii de onoare ai României întregite”, în „Nădejdea” din 20 septembrie 1924)
Cadoul regilor: moşia de la Fărcădin, Hunedoara
Localitatea General Berthelot din Hunedoara (mai demult Fărcădinul de Jos) îşi trage denumirea de la numele generalului francez, care a primit de de la regele Ferdinand I şi de la Regina Maria a României, drept recunoştinţă adusă contribuţiei armatei franceze la eliberarea României, o reşedinţă şi un teren agricol .
Prin actul normativ din 22 octombrie 1922: „Corpurile legiuitoare au votat o lege prin care se acordă generalului Berthelot, în mod gratuit, un lot de pământ împreună cu clădiri, în semn de recunoaştere a meritelor sale faţă de poporul român.” („Banatul românesc”, 5 noiembrie 1922).
Din 1923, încă în timpul vieţii generalului, consiliul local a botezat localitatea General Berthelot.
În ziarul „Nădejdea” din 4 octombrie 1924, I. Bănciulescu relata: […] De la fereastra vagonului, generalul Berthelot privea mulţumit panorama naturei şi cu glas dulce spuse: «Văd satul meu. Ca unul care voiu căuta să vin mai des între sătenii din Fărcădin, am ţinut să le cunosc şi origina. Ei bine! Aceşti ţărani cu plete şi cu portul lor deosebit sunt asemănători poporului dac, care a locuit odată aceste ţinuturi, iar numele satului cred că îşi trage rădăcina dela «furcile caudine». Dovezi care vin să demonstreze temeinicia afirmaţiunilor mele stau în săpăturile ce se fac acum la Grădiştea, unde după cum desigur ştiţi domniile-voastre mai bine ca mine, se găsea vechea cetate a Sarmisegetuzei. Aşa încât eu sunt de două ori vesel. Întâiu pentru că mă aflu între români şi apoi fiindcă moşia şi castelul meu cad tocmai pe aceste locuri importante legate de istoria ţărei româneşti».
Generalul Henri Mathias Berthelot a folosit doar o scurtă perioadă moşia de la Fărcădin (1922-1926), iar la întoarcerea sa în patria natală, Franţa, a donat totul Academiei Române, al cărui membru de onoare devenise între timp.
În anul 2001, în urma unui referendum, comuna Unirea (denumire în vigoare din perioada comunistă, din 1965), redevine General Berthelot; Academia Română a reintrat în posesia averii lăsată de Berthelot în anul 2004. În 2010, vila Generalului Berthelot, în întregime renovată, a devenit sediul Centrului de Dezvoltare Durabilă a Ţării Haţegului. La festivităţile prilejuite de 140 de ani de la naşterea generalului a participat şi Christian Vigné (bunicul său a fost vărul lui Berthelot).
Localnicii în vârstă care îşi amintesc astăzi cum arăta la început castelul sunt bucuroşi că au apucat să îl vadă din nou restaurat. “Eram copil când a venit generalul Berthelot în comuna noastră. Toată lumea l-a aşteptat cu bucurie şi am făcut o horă în faţa castelului.”(3)
Testament pentru România
Generalul Henri Berthelot a decedat pe 28 ianuarie 1931, iar pe 6 februarie a fost citit testamentul său. Spre a mulţumi naţiei româneşti pentru toate mărturiile de recunoştinţă şi de dragoste ce i-au fost aratate, a lăsat Academiei Române domeniul din comuna Fărcădinu de Jos (în prezent redenumită General Berthelot, judeţul Hunedoara), sumele de la banca „Marmorosch-Blank” sau în sucursalele ei din România, pentru a fi folosite la întreţinerea unor tineri spre a-şi completa studiile într-o şcoală franceză, civilă sau militară.
La anunţarea decesului generalului Berthelot, Gheorghe Mironescu, prim-ministru al României, a trimis o telegramă către Preşedintele Consiliului de Miniştri din Franţa:
„Moartea prematură a generalului Berthelot produce o profundă durere naţiunii române, recunoscătoare marelui general atât pentru importanta sa contribuţie la reorganizarea armatei române, cât şi pentru rolul jucat de el în victoria comună. În numele Guvernului, rog pe excelenţa dumneavoastră să binevoiască să accepte condoleanţele noastre cele mai sincere. România va păstra pe veci o pioasă amintire marelui dispărut.”
Omagii recente
La 15 noiembrie 2013, ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a inaugurat Piaţa General Berthelot din Galaţi. Excelenţa sa a făcut un scurt istoric al prezenţei generalului Berthelot în oraşul de la Dunăre, pe care l-a vizitat atât în timpul, cât şi după încheierea Primului Război Mondial.
„Este o mare onoare pentru mine să asist la inaugurarea acestei pieţe. Numeroşi soldaţi ai misiunii Berthelot sunt înmormântaţi în cimitirul Eternitatea din Galaţi. Generalul a venit mai întâi în oraş pentru a inspecta escadrila franco-română care era staţionată aici. De asemenea, a venit aici pentru a-i vizita pe cei răniţi, pe cei bolnavi, pe medicii şi infirmierii care îi ajutau. După război, generalul Berthelot a revenit la Galaţi, prilej cu care a amintit de efortul făcut de oraş pentru ajutorarea răniţilor şi de suferinţele populaţiei provocate de bombardamentele germane. El a decorat oraşul cu ‘Croix de la Guerre’. Sunt emoţionat de faptul că oraşul Galaţi a decis să dea unei pieţe din oraş numele acestui ofiţer. El a servit Franţa şi România cu mult curaj şi convingere„, a declarat Philippe Gustin.
Cu 90 de ani înaintea acestui moment, în ziua de 21 octombrie 1922, pentru a marca „iubirea şi neţărmuita admiraţiune pentru Franţa”, preşedintele Comisiei Interimare a oraşului Galaţi, Teodor I. Thenea, invita locuitorii oraşului, să-şi „exprime simţămintele împodobind oraşul cu culorile naţionale franceze şi eşind în întâmpinarea trimisului ei, cu flori şi cu frăţească şi entuziastă dragoste”.
***
Surse documentare: Arhiva de istorie orală a Radio România, Arhiva Scrisă a SRR, www.verdun-meuse.fr, www.firstworldwar.com, www.banaterra.eu, ziarullumina.ro, www.historia.ro, www.cimec.ro, www.romlit.ro, www.romanialibera.ro, www.wikipedia.org, www.dailymotion.com, monumenteuitate.blogspot.com, europapress.over-blog.com
Traducerea şi documentarea: Bianca Ioniţă
