Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ, a informat că potrivit datelor centralizate până la ora 13:00, la secţiile de votare din străinătate s-au prezentat la vot un număr de 40.206 alegători, centralizaţi pe baza datelor primite de la un număr de 262 de secţii de votare din totalul de 294 de secţii. Până la acest moment s-au închis patru secţii de votare din străinătate, din două ţări. Corespondenţii RRA în străinătate transmit că în multe ţări cu comunităţi importante de români, aceştia stau la cozi lungi pentru a vota.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 noiembrie,