REUTERS: Ponta conduce cursa prezidenţială din România, arată exit poll-urile
REUTERS (Mare Britanie), 2 noiembrie 2014 – Premierul român de stânga Victor Ponta a câştigat primul tur al prezidenţialelor de duminică, arată exit poll-urile, învingându-l pe cel mai apropiat rival, un primar etnic german susţinut de două partide de dreapta. Va avea loc al doilea tur de scrutin pe 16 noiembrie. Radu-Sorin Marinas şi Luiza Ilie/czaharia/
AFP: Social-democratul Victor Ponta în fruntea cursei prezidenţiale din România
AFP (Franţa), 2 noiembrie 2014 – Premierul social-democrat Victor Ponta conduce în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din România, potrivit exit poll-urilor. El are între 41,5 şi 38,2% din voturi, faţă de 32,1 – 31,2% pentru adversarul său Klaus Iohannis, din minoritatea germană, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne realizate de patru institute. Cei doi urmează să se confrunte în al doilea tur de scrutin, la 16 noiembrie./czaharia/
AFP: Social-democratul Victor Ponta în fruntea cursei prezidenţiale din România
AFP (Franţa), 2 noiembrie 2014 – Premierul social-democrat Victor Ponta conduce în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din România, potrivit exit poll-urilor. El are între 41,5 şi 38,2% din voturi, faţă de 32,1 – 31,2% pentru adversarul său Klaus Iohannis, din minoritatea germană, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne realizate de patru institute. Cei doi urmează să se confrunte în al doilea tur de scrutin, la 16 noiembrie.
„Scorul lui Victor Ponta este peste ţinta de 37,5%”, a salutat numărul doi al social-democraţilor, Liviu Dragnea, imediat după anunţarea rezultatelor. În timp ce zeci de jurnalişti s-au adunat la sediul de campanie al PSD, Ponta a ales să nu vorbească imediat, o decizie fără precedent pentru o noapte a alegerilor. „Fac apel la românii care nu vor să dea toată puterea unui singur partid să mă susţină”, a spus, la rândul său, Iohannis, asigurând că „va câştiga al doilea tur de scrutin”./czaharia/
LE FIGARO: România: Ponta în fruntea alegerilor prezidenţiale
LE FIGARO (Franţa), 2 noiembrie 2014 – Primul ministru social-democrat Victor Ponta ajunge în fruntea primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de duminică din România, potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne.
El a primit între 41,5 şi 38,2% din sufragii, faţă de 32,1 – 31,2% primite de adversarul său de dreapta Klaus Iohannis, provenit din minoritatea germană, potrivit acestor sondaje efectuate de patru institute. Cei doi urmează să se confrunte în al doilea tur de scrutin, la 16 noiembrie. (afp)
Traducerea Julieta Ioan
THE ASSOCIATED PRESS: Exit poll-urile arată că premierul se va confrunta cu primarul (Sibiului) în cursa pentru preşedinţia României
THE ASSOCIATED PRESS (SUA), 2 noiembrie 2014 – Exit poll-urile din România sugerează că premierul de stânga se va confrunta cu primarul unui oraş, în alegerile prezidenţiale, după ce niciun candidat nu a obţinut o majoritate la scrutinul de duminică. Două exit poll-uri arată că Victor Ponta conduce cu 38 – 40% din voturi, iar primarul de centru-dreapta al oraşului transilvănean Sibiu, Klaus Iohannis, este pe locul al doilea cu 31 – 32%. Primele rezultate oficiale sunt aşteptate luni. Următoarea rundă va avea loc pe 16 noiembrie./…/
Autor: Alison Mutler, AP