Una dintre nevoile indispensabile ale organismului este somnul. Acesta are un rol esențial în consolidarea memoriei și prelucrarea informației de către creier.
Studiile de specialitate au relevat faptul că nevoile de somn sunt diferite în funcție de ereditate și fiecare persoană are tipologia sa proprie de somn. Astfel persoane precum: Napoleon, Thomas Edison sau Margaret Thatcher aveau nevoie de maxim patru ore de somn pe noapte în timp ce Einstein, de exemplu, avea nevoie de un somn de peste zece ore pe noapte, neîntrerupt.
Un somn bun are beneficii ce nu trebuiesc neglijate, acesta ajutând în restaurarea și întinerirea următoarelor funcții:
în memorie și asimilare;
în sistemul imunitar- acesta devenind mai vulnerabil la infecții și boli în lipsa somnului;
în creștere și dezvoltare, deoarece hormonii de creștere sunt eliberați în timpul somnului, acesta fiind indispensabil în dezvoltarea fizică și psihică.
Un studiu al cercetătorilor da la Universitatea din Pennsylvania, din Statele Unite, condus de Michael A. Grandner, cercetător și membru al Centrului de neurobiologie circadiană de la aceeași universitate, a căutat să aprofundeze legătura dintre obezitate și somn. Scopul studiului a fost acela de a înțelege cum este conectat modul în care ne hrănim la cel în care dormim. Concluzia a fost că un regim alimentar variat asigură o bună calitate a somnului. Mai exact, somnul foarte scurt, a fost asociat de Grandner & co cu un consum mai mic de apă, licopen – găsit în legumele și fructele de culoare roșie și portocalie, precum și de carbohidrați. În același timp au indicat o lipsă de vitamina C și seleniu -găsit în nuci, carne, fructe de mare.
Pregătirea corpului pentru somn necesită un regim alimentar adecvat, evitându-se seara alcoolul sau cafeaua. La polul opus acestora, există alimente care stimulează producția de serotonină – ce favorizează un somn odihnitor, precum: bananele, cartofii, fructele, laptele cu miere.
Se știe de asemenea că durata scurtă de somn este asociată cu creșterea în greutate și obezitatea, diabetul și bolile cardiovasculare. În schimb, statistic s-a constat că persoanele care dorm între șapte și opt ore pe noapte sunt mai longevive.
Petrecem o treime din viața noastră dormind. Somnul nu trebuie neglijat sau depreciat întrucît este vital.
Autor: Carmen Oprea
Surse: www.wikipedia.com, http://www.journals.elsevier.com/appetite