Andra Buta are 27 ani, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi două programe masterale: Dreptul European şi Dreptul Naţional al Afacerilor (UBB Cluj) şi Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere (UBB Cluj). Prin programul Erasmus a studiat un semestru la Institut Régional du Travail Social din Poitiers şi a avut ocazia să rezolve conficte care apăreau între imigranţii din Africa şi instituţiile de stat franceze.
Încrezătoare în puterea de schimbare a oamenilor, a vrut să fie ea însăşi un exemplu, motiv pentru care a fost voluntar timp de 4 ani în cadrul Asociației „Salvați copiii.” Cu un caracter echilibrat și determinare, Andra încă încearcă să îşi găsească locul şi rolul în lume prin contribuția activă la dezvoltarea societății.
O pasionează dreptul internaţional şi i-ar plăcea ca pe viitor să-şi îmbunătăţească din ce în ce mai mult cunoştinţele în acest domeniu. Îi plac cărţile, informaţiile, filmele istorice, călătoriile, tradiţiile, culorile, oamenii cu iniţiativă, simpli şi clari în exprimare, dar profunzi în gândire.
Dreptul pare a fi o opţiune pentru mulţi tineri din România. Pentru Andra Buta pare a fi o vocaţie. Când şi cum aţi Ştiut că acesta este drumul dumneavoastră?
Când eram la grădiniţă voiam să devin medic cardiolog ca să vindec inimi. Clişeic sau nu, m-am răzgândit destul de repede: în clasa a VI-a, visam să fiu avocat. Probabil eram influenţată şi de filmelele hollywoodiene din anii `90, nici nu făceam bine diferenţa dintre realitate şi ficţiune. Cu toate acestea, un moment important din copilărie l-a reprezentat procesul simulat cu şi despre Nică, organizat în timpul orei de limba română. Se punea problema dacă părinţii lui Nică, Ştefan al Petrei Ciubotaru şi Smaranda, aveau dreptul să-l oblige pe acesta să meargă la şcoală sau, din contră, Nică avea dreptul la o opinie şi, în consecinţă, trebuia să fie consultat. Bineînţeles, acum totul poate să pară pueril, dar pentru noi ora de limba română s-a transformat într-o veritabilă şedinţă de judecată, cu juzi, aprozi şi alţi auxiliari. Eu am fost avocata lui Nică, am invocat Conveţia Drepturilor Copilului, am fost persuasivă şi, deşi ştiam că nu am „câştig de cauză” pentru că Nică era minor, ceva a încolţit în mine: plăcerea de a căuta argumente, de a duce firul logic până la capăt. A fost prima oră de clinică juridică din viaţa mea. Şi aşa s-a născut dorinţa de a da la Drept.
Ce fel de copil aţi fost ?
Am fost un copil foarte activ, părinţii încercând să mă implice în cât mai multe activităţi constructive: am făcut Quan Ki Do, înot, cursuri de germană (deşi la şcoală învăţam engleza şi franceza). Mergeam des la planetariu, iar cu prietenii colecţionam revista de cultură generală „Arborele Lumii” şi, din când în când, ne duelam în cunoştinţe. Însă, într-adevăr, şcoala a primat întotdeauna, dar eu, ca şi copil, nu am simţit-o niciodată ca pe o corvoadă. Probabil am conştientizat repede că fără muncă şi seriozitate construieşti doar castele de nisip.
De ce aţi ales Clujul pentru studiile din România?
Am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. La sfârşitul clasei a XII-a ştiam doar că vreau să dau la Drept. Aşadar, m-am înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, la Facultatea de Drept UBB Cluj-Napoca şi am dat admitere la drept la Universitatea Bucureşti. Având în vedere că am fost admisă la toate trei, am scos o foaie de hârtie şi am început să desenez coloane cu avantajele şi dezavantajele fiecărei facultăţi sau urbe. După multe frământări şi calcule riguroase mi-a ieşit Dreptul de la Cluj. Rezultatul corect, fără doar şi poate! Ulterior, am urmat în paralel masterul Dreptul European şi Dreptul Naţional al Afacerilor (UBB Cluj) şi cel de „Asistenţă socială în cadrul justiţiei. Probaţiune şi Mediere” (UBB Cluj). În cadrul celui de-al doilea master, am descoperit medierea, aceasta reprezentând un domeniu relativ nou în România, în anul 2011. Astfel, dorind să aprofundez, am decis să studiez un semestru la Institut Régional du Travail Social din Poitiers. Am avut un program de master personalizat, centrat pe mediere: aspecte teoretice (principii de mediere, dileme etice, tipuri de mediere: familială, penală, comercială, interferenţa dintre mediere şi drept) şi foarte multă practică, respectiv studii de caz. În Franţa există o aplicare vastă a medierii, profesia reuşind să se impună. Prin urmare, mi-am lărgit la rându-mi orizonturile, experienţa spunându-şi cuvântul ca întotdeauna.
De ce aţi ales Franţa pentru studiile în străinătate ?
Mi-am dorit dintotdeauna să studiez o perioadă în străinătate şi plănuisem déjà ca în timpul masterului să plec, dar nu ştiam cu exactitate unde şi când. Am avut mai multe posibilităţi, dar până la urmă, am ales Franţa. Sistemul juridic francez are foarte multe similitudini cu cel românesc (de exemplu, după cum se ştie, vechiul Cod Civil din 1864, în vigoare până în 1 octombrie 2011, a fost elaborat după modelul Codului Civil Napolenian din 1804). Acest aspect a reprezentat unul dintre argumentele cu greutate pentru care am ales să studiez în Franţa. Mi-am dorit să învăţ într-o ţară cu un sistem asemănător cu al nostru, cu multe instituţii comune, dar mult mai avansat şi, implicit, mai eficient.
Care a fost impactul noului model universitar?
Începutul a fost greu, dar îşi are rolul lui : este parte din întreg, după cum spunea Aristotel. Îmi lipseau familia şi prietenii, aveam sentimentul ciudat de străinătate – pe care nu-l simţeam când mergeam în excursii. Norocul a fost că începutul a durat o lună. M-am acomodat destul de repede cu limba franceză, iar la şcoală m-am implicat în multe proiecte. Cursurile sunt interactive, se pune accent pe partea analitică, se încurajează dezbaterile, se apreciază argumentul. După un semestru în Franţa, am devenit mai dezinvoltă în a-mi exprima punctul de vedere.
Ce proiecte de suflet aţi realizat în perioada studiilor universitare sau doctorale?
Experienţa Erasmus a deschis multe uşi, surprinzându-mă în mod constant. În 8 ianuarie 2014 am primit Premiul pentru cel mai bun student din străinătate la Categoria Erasmus, premiu acordat de către Liga Studenţilor Români din Străinătate, juriul fiind prezidat de către Preşedintele Academiei Române, domnul academician Ionel Haiduc. Cu această ocazie mulţumesc încă o dată LSRS pentru nominalizare, respectiv pentru premiu şi, totodată, îi felicit pentru că şi-au stabilit ca ţel promovarea tinerilor de valoare. Pe lângă acest aspect, în scurt timp urmează să apară în „La Revue de la Médiation Familiale” un articol-sinteză a lucrării mele de dizertaţie Medierea familială în cazurile de violenţă conjugală – utopie sau nu? – o comparaţie cu sistemul francez. Un proiect important pentru mine a fost cel din cadrul Asociaţiei Sanza din Poitiers, care viza medierea interculturală. Cot la cot cu francezii, rezolvam confictele care apăreau între imigranţii din Africa şi instituţiile de stat franceze. Ideea proiectului mi s-a părut aplicabilă şi în România (în ceea ce priveşte cetăţenii români de etnie rromă) şi mi-am dorit să iniţiez o colaborare cu Liga Apărării Drepturilor Omului filiala Cluj, deocamdată neconcretizându-se nimic în acest sens.
Să încercăm şi un top trei dorinţe de viitor.
Ce-mi doresc eu ca individ e să devin un profesionist din ce în ce mai bun, să-i ajut şi pe alţii să se dezvolte (mai ales pe cei care se află în poziţii dezavantajate în societate), să mă implic în cât mai multe proiecte care să-mi aţâţe spiritul civic, iar la nivel macro, aştept să se normalizeze situaţia României, să creştem ca ţară, să ne reîntoarcem la valorile autentice, să ne regăsim echilibrul. În încheiere, mulţumesc încă o dată Radio România pentru acest interviu.
Reporter: Carmen Ionescu
Interviu realizat cu sprijinul Ligii Studenţilor Români din Străinătate
