Previziunile săptămânii 3 – 9 noiembrie 2014

3 noiembrie

  • Astăzi sunt marcate în România „Ziua Vânătorilor de Munte” şi „Ziua Ordinului Bărbăţie şi Credinţă”

  • La Ploieşti are loc o conferinţă de presă susţinută de europarlamentarul Laurenţiu Rebega – ora 10:30

  • Lucrări în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor – ora 14:00, la Sala „Mihai Viteazul”, Palatul Parlamentului. Pe agenda comisiei se află scrisoarea ministrului justiţiei cu privire la solicitarea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ioan Adam

  • La Bruxelles, comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, are programată prima întâlnire din mandatul său cu ministrul român al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici – ora 10:30. Tema întrevederii este legată de pregătirea lansării Acordului de Parteneriat cu România, care va avea loc vineri, 7 noiembrie, în cadrul vizitei oficiale pe care Comisarul Corina Creţu o va efectua în România. Întrevederea este urmată de declaraţii de presă – în jurul orei 11:30

  • Ministerul Finanţelor Publice a planificat să împrumute 500 de milioane de lei de la bănci, prin obligaţiuni pe 10 ani

  • Reuniunea conducerii Alianţei Creştin – Liberale pentru analiza rezultatelor la alegerile prezidenţiale – ora 10:00, la sediul ACL

  • Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, se află în vizită în România. Program:

– ora 10:00 – susţine o conferinţă intitulată „Zidirea templului lui Dumnezeu înlăuntrul nostru şi înlăuntrul aproapelui nostru” – în sala de conferinţe a Protoieriei Sector 3 Capitală

– ora 18:00 – îşi lansează volumul „Omul cel tainic al inimii”, apărut la Editura BASILICA – în Amfiteatrul „Dumitru Stăniloae“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti

  • La Iaşi, are loc conferinţa „Familia Brâncoveanu – model de familie cu mulţi copii“, susţinută de părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor – ora 19:00, în Aula Magna a Universităţii „Petre Andrei”. Evenimentul are loc în deschiderea „Zilelor Pro Vita 2014”, organizate de Arhiepiscopia Iaşilor

  • Manifestări dedicate Zilei Vânătorilor de Munte:

– La Bistriţa, Clubul colecţionarilor Bisnumphila al Cercului Militar Bistriţa, în colaborare cu Garnizoana Bistriţa organizează expoziţia omagială „Onor vânătorilor de munte” – ora 12:00, la sala mică a Cercului Militar

– La Curtea de Argeş au loc un serviciu religios şi depuneri de coroane de flori la troiţa Vânătorilor de Munte din faţa Cercului Militar, precum şi acordarea de distincţii şi plachete comemorative şi defilarea gărzii de onoare – ora 14:00

– La Târgu Neamţ se sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte după următorul program:

□ ora 11:30 – deplasarea invitaților de la sediul Primăriei spre Monumentul Vânătorilor de Munte. Sunt aşteptaţi reprezentanți ai instituțiilor locale și celor subordonate Consiliului Local, deputați, senatori de Neamț, prefectul Vlad Angheluță, generali și veterani de război, profesori de la școlile din oraș și simpli cetăţeni

□ ora 12:00 – deschiderea oficială a manifestărilor cu intonarea Imnului de Stat și a imnului Eroilor, eveniment la care participă și Fanfara Militară din Iași, din cadrul Brigăzii 15 Mecanizată “Podul Înalt”

□ ora 12:30 – delegațiile prezente la eveniment depun coroane la Monumentul Vânătorilor de Munte, iar un sobor de preoți oficiază o slujbă de pomenire a eroilor Vânători de Munte

□ alocuțiunile invitaților

□ ora 14:30 – Ansamblul de dansuri populare “Ozana” susține un program artistic

  • La Chişinău, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Institutul pentru Politici Publice (IPP) din România organizează seminarul de lucru privind elaborarea și evaluarea politicilor publice în domeniul nediscriminării – practici și mecanisme prin care societatea civilă poate contribui la prevenirea și sancționarea discriminărilor în societate, în perioada 3 – 4 noiembrie – în sala de conferințe a Hotelului Summit Events & Conference Center

  • Angajaţii RomâniaFilm pichetează sediul Ministerului Culturii, în contextul degradării severe a sălilor şi grădinilor de cinematograf din România, dar şi al neplăţii salariilor angajaţilor regiei – ora 10:00

  • În perioada 3-4 noiembrie, în Aula Institutului Naţional al Magistraturii, are loc Conferința privind aspecte de practică neunitară intervenite de la intrarea în vigoare a Noului Cod penal și Noului Cod de procedură penală, organizată în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţii sistemului judiciar din România de a face faţă noilor provocări legislative şi instituţionale/Strengthening the capacity of the Romanian judicial system to face new legislative and institutional challenges”, implementat de Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de Promotor de Proiect, în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 – ora 9:30

  • Conferinţă de presă organizată de Compania Intel cu prilejul aniversării unui deceniu de succes în România – ora 17:30, la Hotel J.W.Marriott, urmată de un cocktail aniversar – ora 19:30

  • Ziua Porţilor Deschise la sediul Computer Generated Solutions (CGS), cu ocazia împlinirii a 12 ani de activitate – ora 10:00, în Splaiul Independenței nr. 319, clădirea Atrium House

  • The Corporate Social Responsibility Agency și Center for Sustainability and Excellence organizează, în perioada 3 – 7 noiembrie, a III-a ediție a Săptămânii Responsabilității Sociale Corporative. Astăzi are loc o masă rotundă moderată de către Nikos Avlonas, fondatorul CSE şi autorul cărţii „Practical Sustainability Strategies: How to Gain a Competitive Advantage”

  • Universitatea Populară Ioan I. Dalles organizează conferinţa „Terapiile complementare în menţinerea sănătăţii” – ora 18:00, la Sala I.C. Brătianu, Strada Biserica Amzei nr. 5-7. Prezintă Lidia Bârsan – arhitect, terapeut în terapii complementare

  • La Cluj-Napoca are loc Târgul de instrumente și metode educaționale, TOOL FAIR, ediţia a IX-a, în perioada 3 – 7 noiembrie, fiind organizat de Agenţia Naţională pentru Programul Erasmus + – ora 9:00

  • La Londra are loc a 35-a ediţie a World Travel Market (WTM), în perioada 3 – 6 noiembrie. Standul României reuneşte 60 de companii – record în istoria participării româneşti la WTM – dintre care care 80% sunt agenţii de turism, 5% hoteluri, 15% asociaţii de promovare regionale şi judeţene, linii aeriene şi atracţii turistice

  • A VIII-a ediţie a „Cafenelei de ştiinţă”, cu tema „Oameni și…roboți. Roboții de lângă noi și oamenii care-i construiesc”, un proiect Radio România Cultural -ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

  • Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 3 – 9 noiembrie, programul educativ „Săptămâna fără calculator” – ora 10:00

  • Asociaţia de Tineret DAR Development, Arhivele Naţionale ale României şi Institutul Cultural Român prezintă volumul şi expoziția foto-documentară „Brâncoveanu 300 – documente de arhivă” – ora 11:00, la sediul ICR, Aleea Alexandru nr. 38. În deschidere susţine un discurs prof. Dr. Paschalis Kitromilides, de la Universitatea din Atena

  • Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR) prezintă ediţia a treia a programului Serile de poezie şi blues ale MNLR „Poezie. La comedie!” – ora 18:00, în Sala Studio a Teatrului de Comedie, Str. Sf. Dumitru, nr. 2. Vor susţine recitaluri trei dintre cele mai mai importante voci poetice contemporane: Magda Cârneci, Denisa Comănescu şi Miruna Vlada. Amfitrioni: poetul Dan Mircea Cipariu şi muzicianul Mircea Tiberian

  • Manifestarea „La un ceai cu scriitorul” îl are ca oaspete pe Dănuţ Ungureanu – autorul optzecist multipremiat care explorează spaţiul urban în SF, într-o poetică proprie – ora 18:00, la Ceainăria Arcub, Str. Batiştei nr. 14. Moderează: Cătălin Badea-Gheracostea

  • Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” în colaborare cu revistele Lumea Misterelor, Focul Vieții și Secretul, organizează o întâlnire cu cititorii revistelor – ora 17:30. Invitați: Ioana Păcuraru, Constantin Corneanu, Ionel Grama

  • Librăria Cărtureşti Verona găzduieşte conferinţa „O poveste de iubire – despre cupluri, ce căutăm, ce aflăm, cum rămânem împreună ?”, invitată fiind Simona Radu – ora 18:30. Manifestarea are loc în cadrul „Săptămânii PSI” organizat de Editura Trei şi Librăriile Cărtureşti din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Braşov, Timişoara şi Constanţa

– La Librăria Cărtureşti (Iulius Mall) din Cluj-Napoca are loc conferinţa „Conflictele noastre interioare, resurse pentru schimbare”, invitată fiind Gabriela Hum – ora 18:30

– La Librăria Cărtureşti (Mercy) din Timişoara are loc conferinţa „Jocul psihologic – un mod de interacţiune cu ceilalţi”, invitaţi Ioana Duma şi membrii Asociaţiei Române de Analiză Tranzacţională – ora 18:30

– La Librăria Cărtureşti – Palas din Iaşi are loc conferinţa „De ce urâm conflictele ?”, invitată fiind Oana Jitaru – ora 18:30

– La Librăria Cărtureşti Braşov are loc conferinţa „Vârsta a treia – Artă sau fatalitate”, invitată fiind Elena Cocorada – ora 18:30

– La Librăria Cărtureşti din Constanţa are loc conferinţa „De ce şi în ce fel au atâta nevoie copiii de părinţii lor ?”, invitaţi – Iulia Ciorbea, Cătălin Nedelcea, Cristina Mureşanu şi Corina Stoica – ora 18.30

  • A II-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru INDEPENDENT (FNTi), are loc în perioada 3 – 9 noiembrie, fiind organizat de Fundaţia Godot, în parteneriat cu Teatrul Luni de la Green Hours, UnTeatru, Teatrul de Artă Bucureşti, Teatrul ARCA, În Culise Teatru Pub, Teatrul de pe Lipscani, Teatrul de Sufragerie, Teatrul Mignon și Teatrul Coquette

  • Proiecţia pentru presă a filmului „Patimile Mariei/ Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann, câștigător al Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014 – ora 19:30, la Cinemateca Union, Str. Ion Câmpineanu nr. 21

  • Concert susţinut de Ansamblul PATOS, dirijor Petre Ştefănescu, în cadrul stagiunii corale „Paul Constantinescu” – ediţia 2014-2015 – ora 19:00, la Biserica „Sfântul Elefterie”

  • La Bacău, Direcţia Judeţeană pentru Cutură Bacău şi Uniunea Armenior din România, Filiala Bacău, organizează lansarea cărţii „Se întorc morţii acasă“, a scriitorului Cornel Constantin Ciozmângă – ora 17:00, la sediul Uniunii Armenilor. Sunt aşteptaţi să participe scriitorii Victor Munteanu, preotul dr. Constantin Leonte şi profesorul Daniel Nicolescu. După lansarea şi critica volumului are loc proiecţia unui film-eseu, semnat de regizoarea Cristina Chirvasie

  • La Baia Mare, Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” găzduieşte prezentarea oficială a volumului „Motivul antropomorf în pictura din Centrul Artistic Baia Mare – De la realismul plein air-ist la postmodernism”, realizat de dr. Ioan A. Negrean şi produs de muzeu în cadrul colecţiei editoriale Mica bibliotecă de artă băimăreană (nr. 33) – ora 18:00. Evenimentul are loc cu ocazia finisajului expoziţiei „verde şi verde negrean” de la Galeria de Artă a U.A.P. Filiala Baia Mare, de pe Bd. Bucureşti nr. 6. Prezentarea volumului, apărut la editura clujeană Alma Mater, este oficiată de dr. Tiberiu Alexa, directorul muzeului şi dr. Mihai Păunescu, directorul editurii

  • La Bistriţa are loc finala concursului ”Bătălia cărţilor” dedicat copiilor şi adolescenţilor, în perioada 3-4 noiembrie – ora 16.00, la Sala ”Liviu Rebreanu” a Bibliotecii Judeţene “George Coşbuc”, Str. Alexandru Odobescu nr. 11

  • La Cluj – Napoca, Muzeul de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai organizează vernisajul expoziţiei foto-documentare „Datoria vieţii noastre: Universitatea Babeş-Bolyai la ceas aniversar”, eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la susţinerea, de către Vasile Pârvan, a cursului inaugural al Universităţii „Daciei Superioare”, moment de început al învăţământului superior cu predare în limba română – ora 12:00, în Str. Mihail Kogălniceanu nr. 4, parter. Expoziţia poate fi vizitată până în luna februarie 2015

  • La Cluj – Napoca are loc, în perioada 3 – 10 noiembrie, cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internațional de Stand Up Comedy – la Shto College Bar, Str. Memorandumului. Gala de deschidere – ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenţilor

  • La Cluj – Napoca, la Centrul de Cultură Urbană Bastionul Croitorilor, Str. Baba Novac nr. 35, are loc vernisajul expoziţiei colective de pictură cu titlul „Vreme trece, vreme vine”, în cadrul căreia expun artiştii: Eleanora Chiseliţă, Mihai Chiseliţă, Teodora Gogea, Barbara Hangan, Cristian Lăpuşan, Cristina Marian, Ioan Popdan, Claudia Trif şi Andreea Radu – ora 17:00

  • La Cluj – Napoca, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj în parteneriat cu Asociaţia Art Image şi Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj organizează vernisajul expoziţiei–concurs naţional „Fotografia – document etnografic”, ediţia a XI-a – ora 15:00, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”. Expoziţia poate fi vizitată pînă pe 16 noiembrie

  • La Cluj – Napoca, Asociaţia Culturală Minerva organizează vernisajul expoziţiei de fotografie a artistului Szabo Tamas – ora 17:00, la sediul asociaţiei din Str. Napoca nr. 16, etaj 1

  • La Constanţa are loc lansarea cărţii „Revoluţia sexuală globală. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”, publicată recent de Editura Sapientia din Iaşi, scrisă de Gabriele Kuby, sociolog şi expert în gender, şi a tradusă din limba germană în română de dr. biol. Alexandru Ş. Bologa – ora 18:00, în Aula Magna „Prof. univ. dr. Adrian Rădulescu” a Universităţii „Ovidius”. La eveniment va fi prezentă şi autoarea, care susţine o conferinţă cu tema „Gender: o ameninţare ascunsă la adresa familiei şi a societăţii ?”. Evenimentul este organizat în colaborare de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti şi Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi

  • La Craiova se desfăşoară, sub egida Consiliului Local şi a Primăriei Municipiului, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în perioada 3 – 9 noiembrie, „Săptămâna TRADEM”, în cadrul căreia va avea loc şi ediţia a XXXVI-a a Concursului Naţional de Poezie „Traian Demetrescu” (TRADEM) – în Str. Traian Demetrescu nr. 31

  • La Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează vernisajul expoziţiei de desen şi sculptură în lut, intitulată „Lut şi Creion”, în cadrul căreia expun Piciu Onuţ Cătălin şi Grădinaru Florin, membri ai Cenaclului „Seniori Art” Craiova – ora 17:00, la Galeria Vollard

  • La Iaşi, Galeriile de artă “Cupola”, Galeria de artă “N. Tonitza” și Galeria de artă “Th. Pallady” organizează şi găzduiesc, în perioada 1-20 noiembrie, expoziția “Călătoria” a artistului plastic Dragoș Pătrașcu. Vernisajul are loc astăzi – ora 18:00, la Galeriile de artă “Cupola”, Str. Cuza Vodă nr. 2

  • La Iaşi, artiştii plastici Angela Crenganis şi Carp Mihaela expun la Galeria de Artă Grand Hotel Traian, în perioada 3 – 30 noiembrie – în Piaţa Unirii nr. 1

  • La Otopeni, Centrul Cultural „Ion Manu” din localitate organizează ediţia a II-a a simpozionului naţional „Iconari în Otopeni” – cu tema „Specificul artei şi stilului brâncovenesc în iconografia contemporană românească”, cu ocazia anului comemorativ dedicat cinstirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni, în perioada 3 – 8 noiembrie. În perioada 3 – 6 noiembrie are loc un atelier deschis cu participarea tinerilor iconari români
  • La Râmnicu Vâlcea are loc evenimentul sub genericul „Invitaţie la operă” – un concert susţinut de soprana Irina Ionescu şi orchestra simfonică a Filarmonicii vâlcene condusă de dirijorul Florin Totan – ora 19:00, la Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu”

  • La Târgu-Jiu are loc, în perioada 3 – 6 noiembrie, cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Cântecului Popular Românesc “Maria Lătăreţu” – la Casa de Cultură a Sindicatelor. Organizatori: Consiliul Judeţean Gorj şi Autoritatea Naţională pentru Turism, cu sprijinul Consiliul local şi Primăriei municipiului şi al Ligii Culturale “Fiii Gorjului’’ din Bucureşti. Spectacolele-concurs se vor desfăşura în zilele de 4 şi 5 noiembrie, ziua de 6 noiembrie fiind rezervată pelerinajului la Casa-muzeu „Maria Lătăreţu’’ de la Bălceşti, precum şi Galei laureaţilor

  • La Timişoara are loc al patrulea vernisaj din seria celor opt din cadrul proiectului DIPLOMATIC ART organizat de Uniunea Ariştilor Plastici, filiala Timişoara şi finanţat de Consiliului Local Timişoara – o expoziţie de grup a artiştilor Aranyi Sándor, Kovács Péter /Pet’R, Lórant János Demeter, Nagy Gábor, Popovics Lőrinc, Sejben Lajos, Szabó Tamás şi Végh András (Ungaria) – ora 17:00, la Galeria Primăriei Timişoara, Piaţa Victoriei nr. 5. Expoziţia este deschisă în perioada 3 – 14 noiembrie

  • La Timişoara are loc vernisajul galeriei personale a artistului Josep Maria Ribas Prous, care cuprinde mai multe serii de fotografii dar şi materiale biografice – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor. Evenimentul are loc în cadrul Festivalului Analog Mania, desfăşurat în perioada 3 – 9 noiembrie

  • La Institutul Italian de Cultură din Budapesta, în cadrul conferinţei „Limbile neolatine de azi în Europa”, lectorul universitar dr. Gabriela Stoica, de la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere şi cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, susţine prelegerea cu tema „Limba română între limbile latine” – ora 9:00, în sala „Federico Felini”

  • Meciuri de fotbal în cadrul etapei a 13-a a Ligii I:

– ora 16:00 – F.C. Viitorul – ASA Târgu Mureș

– ora 18:30 – Petrolul – Oţelul

– ora 21:00 – CFR Cluj – F.C. Braşov

  • La Târgu Jiu are loc o conferinţă de presă organizată de echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu – ora 12:30

* * * * *

  • Astăzi sunt marcate:

– „Ziua mondială de rugăciune a femeilor baptiste”

– „Ziua naţională a culturii” – în Japonia,

– Ziua Independenţei statului Panama faţă de Columbia în 1903,

– Ziua Independenţei statului Dominica faţă de Marea Britanie în 1978,

– Ziua Independenţei Microneziei faţă de SUA în 1986

– „Ziua Victoriei” în Maldive

  • La Copenhaga are loc vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, care participă la o conferinţă de presă prilejuită de prezentarea unui nou raport privind schimbările climatice

  • La Viena are loc vizita secretarului general al ONU, Ban Ki – moon, în perioada 3 – 4 noiembrie

  • La Berlin, Comisia Europeană organizează o conferinţă pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului

  • La Belgrad, Comisia Europeană organizează conferinţa „Open Data and Spatial Data Infrastructures in Central and Eastern Europe”

  • La Napoli are loc conferinţa „Inland and marine waters challenges in the Mediterranean Region”, organizată de Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în perioada 3 – 4 noiembrie

  • La Strasbourg are loc Forumul Mondial pentru Democraţie, sub egida Consiliului Europei, în perioada 3 – 5 noiembrie

  • La Strabourg, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, se întâlneşte cu Božo Ljubić, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Adunarea Parlamentară a Bosniei şi Herţegovinei

  • La Erevan, Comisia de la Veneţia şi Universitatea de Stat Brusov orgabizează conferinţa “The impact of constitutional processes in post-communist transformation”, în perioada 3 – 4 noiembrie

  • Preşedintele american Barack Obama efectuează vizite la Philadelphia şi Bridgeport în cadrul campaniei electorale democrate pentru alegerile legislative parţiale de marţi

  • La Ciudad de Mexico are loc vizita prinţului Charles al Marii Britanii

  • La Luxemburg are loc vizita preşedintelui Germaniei Joachim Gauck, în perioada 3 – 5 noiembrie. Preşedintele Gauck se întâlneşte astăzi cu Marele Duce Henri de Luxemburg și Marea Ducesă Maria Teresa de Luxemburg, cu preşedintele Parlamentului, Mars Di Bartolomeo, cu premierul Xavier Bettel, cu ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn şi cu primarul oraşului, Lydie Polfer

  • La Montreal are loc vizita de stat a preşedintelui Franţei, François Hollande, însoţit de şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, în perioada 3 – 4 noiembrie

  • La Madrid are loc vizita preşedintelui Columbiei, Juan Manuel Santos, în perioada 3 – 4 noiembrie

  • La Alicante, Regele Felipe al Spaniei participă la deschiderea ediţiei a XVII-a aCongresului Naţional al Familiei cu tema „Rolul familiei în redresarea economică” – la Auditorium-ul Consiliului Provincial

  • La Seul are loc vizita Regelui Olandei, Willem-Alexander, la invitaţia preşedintelui sud – coreean, Park Geun-hye, în perioada 3 – 4 noiembrie

  • La Jakarta are loc vizita în Indonezia a ministrului german de externe, Frank-Walter Steinmeier

  • Premierul francez Manuel Valls vizitează sediul companiei L’Oreal de la Clichy, Franţa

  • La Reims, în Franţa, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Harlem Désir, vizitează obiective finanţate prin programe ale Uniunii Europene şi participă la masa rotundă cu tema „Energie/climat, enjeux européens”

  • La Strasbourg, Consiliul Europei organizează Forumul Mondial pentru Democraţie cu tema “From participation to influence: Can youth revitalise democracy ?”, în perioada 3 – 5 noiembrie

  • La Kinshasa are loc cea de-a 34-a adunare generală a Asociaţiei Internaţionale a Primarilor Francofoni, în perioada 3 – 7 noiembrie

  • La New York are loc conferinţa „Preparing to Normalize Monetary Policy”

  • La Chicago are loc conferinţa „Infrastructure and Economic Growth: Measuring the Impact of Funding Models”, găzduită de Rezerva Federală

  • La Haifa, în Israel, are loc o conferinţă economică la care participă Guvernatorul Băncii Centrale a Israelului, Karnit Flug, şi ministrul israelian de finanţe, Yair Lapid, în perioada 3 – 4 noiembrie

  • La Ierusalim are loc conferinţa organizată de Universitatea Ebriacă şi Crucea Roşie, pe tema accesului umanitar în zonele de război

  • La Accra are loc un summit pe tema maladiei Ebola organizat de Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane (ECOWAS)

  • La Sofia are loc evenimentul „Protecting World Heritage: Disaster Risk Management and Sustainable Tourism Planning in South-East Europe”, sub egida UNESCO, în perioada 3 – 6 noiembrie

  • La Apia, în Samoa, are loc workshop-ul „Revitalisation of Indigenous Architecture and Sustainable Building Skills in the Pacific”, sub egida UNESCO, în perioada 3 – 7 noiembrie

  • La Paris are loc workshop-ul „Climate Change Assessments and the „Best Available Knowledge”: The challenge of bridging disciplines and knowledge systems” – în 7, Place de Fontenoy

  • La Bujumbura, în Burundi, UNESCO organizează, în perioada 3 – 7 noiembrie, o reuniune a Comitetului Internaţional Ştiinţific pentru uzul pedagogic al Istoriei Generale a Africii

4 noiembrie

  • Biroul Electoral Central urmează să anunţe rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie

  • Şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare ale Camerei Deputaţilor – ora 12:00

  • Senatorul Sebastian Grapă, preşedintele Grupului de prietenie România-Maroc, are o întrevedere cu delegaţia oamenilor de afaceri marocani, membri ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Servicii din Maroc – ora 14:00, la Sala Dimitrie Cantemir, Palatul Parlamentului

  • Este programată o reuniune a liderilor coaliţiei de guvernare pentru a stabili candidatul pentru funcţia de prim – ministru după alegerile prezidenţiale

  • Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează prezentarea schemelor de ajutor de stat pentru I.M.M.-uri şi companii sub titlul ”Oportunităţi de investiţii în România” – ora 16:00, în amfiteatrul „Alexandru Ioan Cuza”, etajul 4, Camera de Comerţ şi Industrie a României, Bulevardul Octavian Goga nr. 2. La eveniment vor participă premierul Victor Viorel Ponta, ministrul delegat pentru Buget, Darius Bogdan Vâlcov, secretarul de stat Enache Jiru şi directorul general la Direcţia Generală Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate, Livia Stan

  • Curtea Constituţională a României (CCR) discută sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu Legea pentru abrogarea articolului 276 din Legea 286/2009 privind Codul penal, prin care se elimină infracţiunea de „presiuni asupra justiţiei”

  • Curtea Consituţională discută excepţia de neconstituţionalitate a textului articolului 87 alineatul 1 litera f din Legea 161/2003, text de lege care vizează incompatibilităţi de genul celei care face obiectul dosarului Iohannis

  • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să anunţe sentinţa în procesul pe care preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, îl are cu Agenţia Naţională de Integritate

  • Institutul Cultural Român organizează un eveniment cultural dedicat comunității românești din Timoc – o serie de prelegeri despre cultura populară a românilor/vlahilor din Timoc și dificultățile cu care se confruntă aceștia pentru păstrarea identității naționale, iar prof. univ. Petre Țurlea va prezenta lucrarea sa „Românii din Serbia: 1940-1944”, vor fi expuse fotografii și va fi proiectat un scurt documentar cu imagini realizate de fotograful Octavian Bâlea în itinerariul său în Timoc din vara acestui an – ora 10:00, în Aula Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Șos. Panduri nr. 68 – 72

  • Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare din România pichetează sediile Ministerului Educaţiei Naţionale şi Guvernului în zilele de 4 şi 5 noiembrie, motivul fiind, potrivit organizatorilor, situaţia deosebit de gravă cu care se confruntă salariaţii din acest sector care nu şi-au mai încasat salariile de mai multe luni

  • Banca Naţională a României analizează eventuale măsuri de relaxare monetară în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie – ora 11:00, la sediul BNR

  • Wall-Street.ro organizează, în perioada 4 – 6 noiembrie, a II-a ediţie a conferinţei RetailArena, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comerţului tradiţional şi online – la Hotel Howard Johnson

  • La Iaşi, Şcoala „Varlaam Mitropolitul”, aflată sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, organizează o nouă conferinţă din ciclul „Ai copil. Învaţă să fii părinte!” – „Cum stimulăm sau inhibăm atenţia ?” susţinută de Florian Colceag – ora 18:00, în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”

  • La Braşov are loc Career Innovation Week – ora 9:30, la Hotel Kronwell, Bd. Gării nr. 7A

  • La Braşov are loc, în perioada 4 – 7 noiembrie, cea de-a VI-a ediţie a Premiilor de Excelenţă Vinul.Ro, un eveniment destinat promovării vinurilor de cea mai bună calitate către consumatorii interni şi externi, dar şi către pasionaţii din străinătate – la Braşov Business Park

  • La Cluj-Napoca are loc, în perioada 4 – 5 noiembrie, o nouă ediţie a Târgului de Cariere – ora 10:00, la Casa de Cultură a Studenților

  • Al IX-lea Congres al Organizaţiei Europene a Pedagogilor din Spitale (HOPE – Hospital Organization of Pedagogues in Europe), are loc în perioada 4 – 8 noiembrie, la Bucureşti, fiind organizat de Asociația P.A.V.E.L. (Primind Ajutor Viața Este Luminoasă) și Asociația Română a Profesorilor și a Educatorilor care Lucrează în Spitale, în cooperare cu Ministerul Educației Naționale și cu Facultatea de Psihologie și Stiințele Educației, Universitatea din București. Tema principală a Congresului este „Împreună pentru o mai bună educație a copiilor și a adolescenților bolnavi. Pregătirea pedagogilor pentru a lucra într-o echipă multidisciplinară în spitale”. Lucrările efective ale congresului au loc în perioada 6 – 7 noiembrie, la Phoenicia Grand Hotel

  • La Sibiu are loc conferinţa „Medical Forum Sibiu” în perioada 4 – 5 noiembrie – ora 13:30, la Hotel Continental Forum, sala Paris, Piaţa Unirii nr. 10

  • În cadrul expoziţiei „Vederi Încântătoare. Urbanism și arhitectură în turismul românesc de la Marea Neagră în anii ‘60–‘70“, desfăşurate în perioada 10 octombrie – 23 noiembrie, astăzi, de la ora 17:00, la Muzeul Național de Artă Contemporană (Str. Izvor nr. 2–4, Palatul Parlamentului, aripa E4), are loc seminarul „Amplasarea modernității în regiunea Mării Negre. Întâlniri transculturale, hărți ambivalente și arhitectura timpului liber“

  • Uniunea Studenţilor din România organizează, în perioada 4 – 14 noiembrie, cea de-a XIII-a ediție UNIFEST, cel mai mare festival studențesc și promotor al accesului liber la cultură, divertisment, artă, sport, sănătate și educație non-formală, eveniment care se va desfășura în 18 centre universitare din ţară. Deschiderea festivalului – ora 12:00, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu

  • Cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la călătoria în Balcani a senatorului spaniol Ángel Pulido (autorul volumului „Spanioli fără patrie. Evreii sefarzi”), Centrul de Studii Israeliene Goldstein Goren, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti şi Instituto Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România, organizează Zilele Culturii Sefarde, în perioada 4 – 6 noiembrie – la sediul Instituto Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Program:

– 4 noiembrie, ora 18:00 – Proiecţia filmului “Morirse está en hebreo” (Mexic, 2007, regia Alejandro Springall, comedie, 89 minute, v.o. spaniola, subtitrare în engleză)

– 5 noiembrie, ora 18:00 – Concert: Bucharest Klezmer Band

– 6 noiembrie, ora 18:00 – Conferinţa “Angel Pulido şi sefarzii”, susţinută de scriitorul Jacobo Israel Garzón, urmată de o dezbatere la care participă: Silvio Ovadya (director al Centrului de Cercetare a Culturii Sefarde Turco-Otomane din Istanbul, arhitectul Mihail Caffe şi dr. Anca Ciuciu Tudorancea (lector asociat, Centrul de Studii Ebraice, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti). Moderator: dr. Felicia Waldman (Centrul de Studii Ebraice, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti)

  • Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” reuneşte, în perioada 4-6 noiembrie, specialişti în domeniul cercetării, conservării şi restaurării patrimoniului mobil şi imobil, la cea de-a opta ediţie a Conferinţei Naţionale de Conservare-Restaurare ”Doina Darvaş”, cu tema ”Realităţi şi soluţii ale specialiştilor în domeniul conservării şi restaurării patrimoniului din România anului 2014” – ora 10:00

– Cu această ocazie, are loc şi vernisajul a două expoziţii de profil – expoziţia Restituiri, ce valorifică activitatea de conservare-restaurare a specialiştilor din Muzeul Satului şi o expoziţie organizată sub egida Institutului Naţional al Patrimoniului şi a Uniunii Arhitecţilor din România din Fondul ”Timbrul Arhitecturii” 2014, Restauratori români: arhitectul Horia Teodoru – 120 de ani de la naştere, aducând în actualitate bogata şi semnificativa activitate în domeniul protecţiei şi restaurării monumentelor istorice desfăşurată de Horia Teodoru, în calitate de membru al Serviciului Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice (1927-1949). Vernisajul celor două expoziţii are loc astăzi, începând cu ora 11:00

  • Seară António Lobo Antunes şi lansarea volumului „inima inimii”, traducere din portugheză de Dinu Flămând – ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Invitaţi Tania Radu, Daniel Perdigao, Nicolae Preplipceanu şi T.O. Bobe, moderator Denisa Comănescu

  • Solista de rock simfonic Tarja Turunen concertează în cadrul turneului mondial „Colours in the Road”, prilejuit de promovarea celui mai recent album al solistei, intitulat „Colours in the Dark” – ora 20:00, la Sala Palatului

  • Recital de pian susţinut de Abel Edison Corban – ora 19:00, la Institutul Maghiar Balassi, Str. Gina Patrichi (fostă Orlando) nr. 8

  • În cadrul „Stagiunii de marţi seara” are loc un recital vocal de muzică spaniolă – „De Dónde Venis, Amore ?”, interpretat de studenţi şi masteranzi ai UNMB, clasa lector. univ. dr. Claudia Codreanu – ora 19:00, Sala mică a Filarmonicii „George Enescu”

  • La Galeria KRONART din Brașov, are loc vernisajul unei expoziții inedite de pictură și carte cu titlul „Soulscapes – Călătorie vizuală în peisajele sufletului, cu Daniela Andreescu” – ora 13:00, Str. Postăvarului nr. 18. Expoziția este deschisă în perioada 1 – 30 noiembrie

  • La Craiova debutează ediția din acest an a Turneului Național Duelul viorilor susţinut de violoniștii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, și viorile lor prestigioase – Stradivarius, respectiv Guarnieri, acompaniaţi de pianistul Horia Mihail – ora 19:00, la Sala Filarmonicii. Turneul are loc în perioadele 4 – 7 noiembrie şi 10 – 19 decembrie

  • La Iaşi are loc, în perioada 4 – 7 noiembrie, cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Filmului Francez, organizată de Institutul Francez

  • La Târgu-Mureş, secţia de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Judeţean Mureş organizează, în perioada 4 – 6 noiembrie, conferinţa de pedagogie muzeală cu tema „Realizări şi perspective în domeniul pedagogiei muzeale în muzeele cu specific de ştiinţe ale naturii din România”, aflată la a III-a ediţie

  • Producţii româneşti participă, în perioada 4 – 9 noiembrie la a 23-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus, în Germania. Acestea sunt „Cai putere”, regia Daniel Sandu – în competiția de scurtmetraj, „Zwischen den jahreszeiten”, regia Danilo Caputo, coproducţie Italia-România – la secţiunea globalEAST şi „In Perfect Health”, regia Anca Damian, şa secţiunea Connecting Cottbus

  • Institutul Cultural Român de la Bruxelles în colaborare cu European Artists Agency, organizează concertul susţinut de Teodora Enache (România) şi Stanley Jordan (Statele Unite), doi artişti prestigioşi cu cariere muzicale impresionante pe marile scene de jazz din lume – ora 20:00, pe scena BOZAR

  • Institutul Cultural Român de la Bruxelles, cu sprijinul ambasadei României în Regatul Belgiei, organizează proiecţia documentarului „Waiting for August” (2014, r. Teodora Ana Mihai) și a scurtmetrajului „Boxed-in” (2013, r. Ilinca Neagu) la cinematograful Aventure din Bruxelles. Proiecţiile vor fi urmate de o sesiune de dialog cu publicul, în prezența celor două regizoare

  • La sediul Ambasadei României din Oslo (Oscarsgate 51), are loc o seară literară cu participarea scriitorului Dan Lungu şi a traducătorului Steinar Lone – ora 18:15

  • Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează, în perioada 4 – 7 noiembrie, trei recitaluri de orgă susţinute de Zsolt Garai la Ierusalim:

– 4 noiembrie, ora 20:00, la Institutul Pontifical Notre Dame

– 5 noiembrie, ora 18:00, la Biserica Augusta Victoria

– 7 noiembrie, ora 19:00, la Catedrala Anglicană „St.George”

  • Institutul Cultural Român de la Stockholm continuă seria de prelegeri susținute de personalități academice cu o conferință a filosofului Edward Kanterian care va trata subiectul memoriei comunismului – ora 18:30, la sediul ICR Stockholm

  • Meciuri de fotbal în cadrul etapei a 13-a a Ligii I:

– ora 17:00 – Pandurii Tg. Jiu – Concordia Chiajna

– ora 21:00 – Rapid București – CSMS Iaşi

* * * * *

  • Astăzi sunt marcate:

– „Ziua Unităţii Poporului” – în Rusia,

– „Ziua Drapelului” – în Panama,

– Ziua Naţională a statului Tonga

– „Ziua Unităţii Naţionale şi a Forţelor Armate” – în Italia

  • La Bruxelles, Comisia Europeană publică previziunile economice de toamnă pentru ţările membre ale UE

  • La Skopje, Comisia Europeană organizează conferinţa „Implementation and use of the eurocodes in the candidate and potential countries of the EU in the Balkan region”, în perioada 4 – 5 noiembrie

  • La Bruxelles, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, are o întrevedere cu preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos Calderón

  • În SUA au loc alegerile „Mid-term”, în care se reînnoieşte întreaga Cameră a Reprezentanţilor şi o treime din Senat, plus o mare parte dintre guvernatori

  • La Sevillia, Regele Felipe al Spaniei participă la ceremonia de închidere a congresului „Confederación Española de Directivos y Ejecutivos (CEDE)” – la Palacio de Exposiciones y Congresos

  • La Roma, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, depune o coroană de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, apoi participă la ceremonia de acordare a Ordinului Militar al Italiei, evenimente dedicate Zilei Unităţii Naţionale şi a Forţelor Armate

  • La Lisabona are loc vizita secretarului de stat francez pentru afaceri europene, Harlem Désir

  • La Dublin are loc Web Summit 2014, în perioada 4 – 6 noiembrie

  • La New Delhi are loc Forumul Economic Mondial 2014 cu tema “Redefining public-private cooperation for a new beginning”, în perioada 4

– 6 noiembrie

  • La Moscova are loc „Marșul rusesc” la care sunt așteptaţi susținători ai independenței regiunilor estice de limbă rusă din Ucraina

  • La Nicosia are loc o conferinţă pe tema economiei zonei Euro oranizată de The Economist, la care participă directorul Mecanismului European de Stabilitate, Klaus Regling

  • La Khartoum are loc vizita mediatorului Uniunii Africane, Thabo Mbeki

  • La Karbala, în Irak şi la Teheran are loc celebrarea sărbătorii Ashura, cea mai importantă ceremonie a şiiţilor

  • La Teheran se marchează împlinirea a 35 de ani de la asaltul asupra ambasadei americane din Teheran – și luării de ostatici a 52 de diplomați timp de 444 de zile, o criză care a cauzat distrugerea relațiilor diplomatice dintre Iran și Statele Unite ale Americii

  • La Okayama, în Japonia, are loc, în perioada 4 – 8 noiembrie, reuniunea stakeholderilor în perspectiva Conferinţei Mondiale a UNESCO pentru Educaţie şi Dezvoltare Durabilă care va avea loc în Japonia în perioada 10 – 12 noiembrie

  • La Doha, în Qatar, are loc, în perioada 4 – 6 noiembrie, Summit-ul Mondial al Invoaţiei pentru Educaţie

  • La Geneva are loc, în perioada 4 – 7 noiembrie, conferinţa „Gender Dimensions of Weather and Climate Services”, sub egida UNESCO

  • La Québec City, Universitatea Laval organizează, în perioada 4 – 8 noiembrie, simpozionul „Representations and experiences of living together in contemporaneous societies: an overview”

  • La Sandton, în Africa de Sud, are loc consultarea tehnică internaţională cu tema „Education Sector Responses to Early and Unintended Pregnancy”, în perioada 4 – 6 noiembrie

  • La San Jose, în Costa Rica, are loc reuniunea regională „”The Future of Disaster Risk Management in Central American development model. Causes, scenarios and alternatives for action”, în perioada 4 – 5 noiembrie

  • La Varşovia, un tribunal urmează să decidă dacă doi generali sârbi Sreten Lukic și Vladimir Lazarevic, condamnaţi de tribunalul de la Haga la 20 și respectov 14 de ani de închisoare pot executa pedepsele în Polonia

  • La Doha are loc forumul actorilor economici din sport „Doha Goals”, în perioada 4 – 5 noiembrie

  • La Quito, în Ecuador, are loc reuniune sub egida ONU, pentru a analiza protejarea unor noi specii migratoare pe cale de dispariție, în perioada 4 – 9 noiembrie

  • La New York au loc funeraliile creatorului de modă Oscar de la Renta (care a murit pe 20 octombrie, la vârsta de 82 de ani), în cadrul unei ceremonii private – la biserica St. Ignatius Loyola de pe Park Avenue, în Manhattan

  • La Los Angeles, revista Classic Rock oferă distincţia „Inspiration Award” trupei rock The Doors, în cadrul galei de decernare a premiilor publicaţiei de muzică

  • La New York, unul dintre puținele tablouri pe care Vincent Van Gogh le-a vândut în timpul vieții – „Vază cu margarete și maci” este scos la licitație de Casa Sotheby’s, care speră să obțină un preț cuprins între 30 și 50 de milioane de dolari

5 noiembrie

  • Este marcată „Ziua Profesiilor Liberale din România”

  • Curtea Constituţională urmează să valideze rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie

  • La Oslo, romanul „Sunt o babă comunistă” („Jeg er ei kommunistkjerring”), de Dan Lungu, este lansat în limba norvegiană, în prezența autorului. Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Regatul Norvegiei, va vorbi în deschiderea evenimentului

  • Curtea de Apel București judecă un nou termen în dosarul torționarului Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, care este acuzat de infracțiuni contra umanității

  • Uniunea Profesiilor Liberale din România, în parteneriat cu Banca Comercială Română , GrECo JLT România GmbH Viena, Sucursala Bucureşti şi Revista Legal Magazin organizează cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei „Ziua Profesiilor Liberale din România” – la Hotelul Marshal Garden din Calea Dorobanți nr. 50B, la Sala Panoramic

  • Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism şi Academia de studii Economice organizează o sesiune de informare privind programele naţionale cu finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat şi proiectul „Locuri de muncă subvenţionate pentru TINEri” – ora 13:30, la sala 2013 de la ASE

  • Hong Kong Trade Development Council (HKTDC) organizează seminarul de afaceri ”Hong Kong: Your Partner for Success in China” – ora 15:00, la Hotel InterContinental

  • Întâlnire organizată de Federal-Mogul, furnizor în domeniul produselor şi serviciilor pe piaţa automotive, pentru a discuta despre integrarea business-ului Honeywell, în contextul achiziţiei fabricii de plăcuţe de frână de lângă Ploieşti, lansarea plăcuţelor de frână ecologice EcoFriction, lansarea celor mai noi produse din gama Glyco şi Nural – ora 10:30, în Strada Constantin Mille nr. 4

  • Conferinţă de presă organizată de compania RE/MAX – ora 17:30, la Hotel Capital Plaza

  • La Centrul expoziţional Rimini Fiera, are loc Târgul Key Energy – Salon Internaţional dedicat tehnologiilor pentru mediu şi sustenabilităţii ambientale, organizat de Camera de Comerţ Italiană în România în colaborare cu Rimini Fiera, în perioada 5-8 noiembrie

  • La Cluj-Napoca are loc, în perioada 5 – 8 noiembrie, al XII-lea Congres Naţional al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice – la Grand Hotel Napoca

  • Centrul de Oratorie și Dezbateri din cadrul Universității Româno-Americane, organizează lansarea Clubului de Dezbateri, eveniment organizat în cadrul proiectului “Școala practică: Inovare în învățământul superior și succes pe piață muncii”, POSDRU/156/1.2/G/132920, implementat de Universitatea Româno-Americană în colaborare cu Centrul de Resurse Juridice – ora 15:00, în Amfiteatrul 2

  • Postul TV de filme şi seriale AMC, unul dintre cele mai importante şi populare branduri TV din SUA, se lansează în România

  • Lansarea volumului „Călăuza, îndrumar hristologic”, de Sfântul Anastasie Sinaitul, invitaţi fiind pr. Dr. Dumitru Pintea, Florin Catargiu şi pr. Dr. Gabriel Mândrilă – ora 18:00, la librăria Sophia, Str. Bibescu Vodă nr. 19

  • Vernisajul expoziției de fotografie intitulată MUZAHOLIC a lui Miluţă Flueraş – ora 18:30, în spațiul expozițional F64, Bd. Unirii nr.45. Expoziţia este deschisă în perioada 5 – 19 noiembrie

  • Galeria de artă contemporană SIGNUM, sub egida Academiei de Studii Economice din București, găzduieşte vernisajul expoziţiei artiștilor

Letiția Oprișan și Nicolae Răzvan Mincu – „Timp și memorie” – ora 18:00, în Calea Dorobanților nr. 13 – 15, la parterul clădirii Facultății de Cibernetică. Expoziţia este deschisă în perioada 5 – 28 noiembrie

  • Proiecția documentarului „Matirik”/ „Continent”, regia Manuela Morar, și vernisajul expoziției de fotografie „Copiii Soarelui“ semnată de Veaceslav Cebotari, Ionuţ Piţurescu, Augustin Bucur, Andrei Rădulescu, Mihai Ţucă, Cătălin Dobre şi Manuela Morar, curator Nona Șerbănescu – ora 18:00, la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor și Limba Română, în parteneriat cu Umbra Studio și Asociaţia pentru Promovarea Artelor Contemporane

  • În peste 15 capitale europene, inclusiv la București (la Spațiul Public European), este proiectat simultan, exact la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, filmul „1989”, cel mai recent documentar al regizorilor Anders Østergaard (nominalizat la Oscar) și Erzsébet Rácz, urmat de o dezbatere transmisă în direct – ora 21:00, în Str. Vasile Lascăr nr. 31

  • Premiera noii comedii teatrale ”Amanta”, regia Armand Calinovici, o adaptare după lucrarea ”Încurcă lume”, de A.D. Hertz – ora 19:00, la Palatul Naţional al Copiilor

  • Recital de duo pianistic la patru mâini şi două piane susţinut de Laura & Beatrice Puiu – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român

  • Big Band-ul Radio susţine un nou concert din ciclul „JAZZ pe Românește” – ora 19:00, la Sala Radio. Susțin recitaluri: Marian Georgescu (chitară), Silviu Albei (trompetă), Sebastian Burneci (trompetă), Cristian Soleanu (saxofon) și Marin Ioniță

  • Concert susţinut de Al Bano și Romina Power – ora 19:00, la Sala Palatului. Evenimentul, intitulat „Al Bano featuring a very special guest – Romina Power“, este organizat de Project Events

  • La Deva, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva organizează lansarea volumelor de versuri intitulate “Rătăciri în timp” şi „Pe drumul oaselor” al căror autor este poetul Stejărel Ionescu – ora 17:00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or. În cadrul lansării are loc un moment artistic susținut de actrița Isabela Hașa și Victor Georoceanu. Prezintă: Ovidiu Vasilescu

  • La Sibiu, Institutul Cultural Francez şi Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă, în perioada 5 – 9 noiembrie, o serie de unsprezece proiecţii dedicate cinematografiei franceze – ora 18:00

  • La Târgu-Mureş are loc, în perioada 5 – 9 noiembrie, cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native – în Sala mare a Palatului Culturii. Partenerii festivalului sunt Consiliul Judeţean Mureş, Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, Institutul Balassi – Centrul Cultural al Republicii Ungare Bucureşti

  • Institutul Cultural Român de la Madrid organizează expoziția de pictură “No Lugares” de Anka Moldovan, la sediul Institutului (Plaza de la Lealtad, 3), în perioada 5 – 28 noiembrie

  • Institutul Cultural Român de la Paris prezintă, în ciclul de poezie franco-română „A deux, c’est mieux”, cea de-a cincea întâlnire, la care sunt invitaţi Rodica Drăghincescu şi Sylvie Gouttebaron, moderator Yves-Jacques Bouin – ora 19:00, la sediul ICR Paris

  • Accademia di Romania din Roma găzduieşte colocviul „Tehnici de restaurare: O comparaţie între Italia şi România”, la care participă Dana-Manuela Constantinescu, ambasadorul României în Italia, iar prezentarea zilei este realizată de prof. Giovanni Carbonara (Sapienza Universita di Roma) – ora 10:00

  • Casa Fotbalului găzduiește tragerea la sorți a sferturilor de finală ale Cupei României Timișoreana, ediția 2014-2015 – ora 12:00, la sala ”Nicolae Dobrin”

* * * * *

  • În Marea Britanie este marcată „Ziua Focurilor de Artificii”

  • La Nyala are loc vizita ambasadorilor Uniunii Europene în sudul regiunii Darfour

  • La Bruxelles au loc reuniunile Reprezentanţilor permanenţi ai UE – COREPER I şi II

  • La Barcelona, Comisia Europeană organizează cea de-a doua conferinţă a Apei

  • La Chişinău, are loc, în perioada 5 – 6 noiembrie, o misiune pre-electorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, condusă de Jean-Claude Mignon, în perspectiva alegerilor parlamentare din 30 noiembrie

  • La Madrid, Regele Felipe al Spaniei participă la inaugurarea expoziţiei “Museo Carlos de Amberes de Madrid. Maestros Flamencos y Holandeses” – la sediul Fundaţiei Carlos de Amberes – şi la ceremonia decernării premiilor “Francisco Cerecedo” – la Hotel Ritz

  • La Berlin are loc vizita preşedintelui Columbiei, Juan Manuel Santos, care are programată o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel

  • La Seul, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică şi International Organisation of Pension Supervisors organizează Forumul Internaţional al Pensiilor Private, în perioada 5 – 6 noiembrie

  • La Paris, justiţia se pronunţă asupra unei noi cereri de eliberare a fostului şef al Fracţiunilor armate revoluţionare libaneze (FARL), Georges Ibrahim Abdallah, aflat în detenţie pentru complicitate în cazul asasinării a doi diplomaţi, în 1982, la Paris

  • La Washington are loc conferinţa „Financial Stability after Dodd Frank: Have We Ended Too Big to Fail ?”, co-organizată de George  Washington University Center for Law, Economics and Finance

  • La Lima are loc cea de-a 9-a reuniune la nivel înalt cu tema „Global Banking Standards and Regulatory and Supervisory Priorities in the Americas”

  • În Singapore are loc Conferinţa anuală a Asia Securities and Financial Markets Association (ASIFMA) cu tema „Developing Asia’s Capital Markets”, în perioada 5 – 6 noiembrie

  • La Lille, Franța, la Muzeul Louvre-Lens, se desfăşoară cel de-al 3-lea Campus European al autorităților locale și regionale pentru cultură, având ca temă principală „Ar putea cultura și autoritățile locale și regionale să scoată Europa din criză ?”, în perioada 5 – 8 noiembrie

  • La Paris are loc o Conferinţă de Mediu, care pregăteşte Conferința ONU privind schimbările climatice care va avea loc tot în capitala Franţei, în anul 2015

  • La Doha are loc o conferință internațională privind drepturile omului și securitatea în regiunea arabă, în perioada 5 – 6 noiembrie

  • La Tripoli, Curtea Supremă libiană organizează o nouă audiere în care examinează recursul asupra constituţionalităţii reuniunilor şi deciziilor noului Parlament rezultat în urma alegerilor din 25 iunie, contestate de deputaţi şi de miliţiile libaneze

  • La Paris are loc decernarea Premiului Goncourt, cea mai prestigioasă distincţie literară franceză, şi a Premiului Renaudot

  • La Paris are loc o serie de concerte comune susţinute de Johnny Hallyday, Eddy Mitchell şi Jacques Dutronc – la Palais Omnisports Paris Bercy, în perioada 5 – 9 noiembrie

6 noiembrie

 

  • Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, se va oficia Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană din Timişoara – ora 8:30, urmată de săvârşirea parastasului la ora 11:00, întru pomenirea vrednicului nostru arhipăstor

– În partea a doua a zilei va avea loc şedinţa Sinodului Mitropolitan prezidat de către Părintele Patriarh în cadrul căruia se prezintă lista ierarhilor eligibili pentru alegerea Arhiepiscopului Timişoarei şi Mitropolit al Banatului

 

  • La Sibiu are loc, în perioada 6 – 9 noiembrie, cea de-a XIV-a ediţie a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă, manifestare organizată de Asociaţia SCRIPTUS din Sibiu cu sprijinul Mitropoliei Ardealului, Episcopiei Tulcii şi al Bibliotecii Judeţene Astra şi co-finanţată de Consiliul Judeţean Sibiu – în corpul B al Bibliotecii Judeţene ASTRA. Deschiderea oficială a Târgului are loc la ora 13:00, în prezenţa ÎPS dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

 

  • Fundaţia Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice organizează dezbaterea cu tema „Statul Islamic – o provocare globală” – ora 16:00, la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47. Invitați prof.univ.dr. Marius Văcărelu, Școala Națională pentru Studii Politice și Administrative, și Șerban Filip Cioculescu, cercetător științific la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară din București. Moderator: Adrian Năstase, președintele FET

  • La Cluj – Napoca are loc o dezbatere publică pe tema „Elaborarea planului de acţiune pentru reducerea zgomotului în municipiul Cluj-Napoca” – ora 16:00, la sediul Primăriei municipiului, Str. Moţilor nr. 1-3

  • Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează Topul Naţional al Firmelor, ediţia a XXI-a – ora 17:00, la Romexpo, Pavilion C2-C3, B-dul Mărăşti nr. 65-67

  • Evenimentul ”Piazza Liguria”, organizat de Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior împreună cu Regione Liguria, Liguria Internaţional şi CCIA din Savona – ora 9:30, la Hotel Marshal Garden

  • Europexpo organizează în perioada 6 – 9 noiembrie, Târgul Baby Boom – la Romaero Băneasa

  • Conferinţa „Medicina Bazată pe Dovezi”, organizată de Societatea Română de Medicină Internă, în perioada 6 – 8 noiembrie – la Muzeul Național de Artă al României

  • La Braşov are loc Pharma Forum, în perioada 6 – 7 noiembrie – ora 10:00, la Hotel Aro Palace, sala Europa II, Bulevardul Eroilor nr. 27

  • La Iaşi are loc, în perioada 6 – 8 noiembrie, cea de-a X-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Bioetică – la Hotel Internaţional, Str. Palat nr. 5A. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Bioetică, Colegiul Medicilor din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” – Centrul de Etică şi Politici de Sănătate

  • În perioada 6 – 7 noiembrie, Facultatea de Management a Academiei de Studii Economice organizează în parteneriat cu Societatea Academică de Management din România (SAMRO) Conferinţa Internaţională de Management cu tema „Management Challenges for Sustainable Development”. Deschiderea manifestării – ora 9:00, în Aula Magna, Clădirea „Ion N. Angelescu” ASE

  • La Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga”, în colaborare cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România, organizează conferinţa „Zilele Academiei de Ştiinţe Tehnice din România”, ediţia a IX-a, cu tema „Dezvoltarea durabilă aplicată favorabilă incluziunii”, în perioada 6 – 7 noiembrie – ora 9:00, în Aula „Avram Iancu”, Facultatea de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga”, Str. Victoriei nr. 5-7

  • Emanuel Bădescu susţine conferinţa ”Fotograful Ludwig Angerer”, în seria de conferinţe de la Palatul Suţu – ora 19:00, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu

  • Lansarea volumului „Un trecut care se încăpăţânează să nu mai treacă” şi sesiune de autografe a autorului – Bronisław Wildstein – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

  • În cadrul seriei „JOIA de film”, Spațiul Public European proiectează pelicula „Lourdes” (dramă, Austria-Franța-Germania, 2009, regia: Jessica Hausner, 96 min.) – ora 19:00, în Str. Vasile Lascăr nr. 31

  • Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Ambasada Germaniei în România cu sprijinul TVR şi Fundaţiei George Ştefănescu, organizează vernisajul expoziţiei „Grădina Zburătorului – George Ştefănescu-Râmnic (1914-2007)” – ora 17:00, în sălile H.H.Stahl şi Lena Constante, Şos. Kiseleff nr. 30. Expoziţia poate fi vizitată până pe 15 decembrie

  • În cadrul „Jazz Night Out”, are loc un recital susţinut de formaţia israeliană Avishai Cohen Trio (Avishai Cohen – bas, Daniel Dor – tobe şi Nitai Hershkovits – pian) – ora 20:00, la Sala Radio

  • Concert vocal-simfonic susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor: Martin Fischer Dieskau, solist: Jeremy Menuhin, în zilele de 6 şi 7 noiembrie – ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român

  • Concert susţinut de Smiley, în cadrul serilor „BestMusic cu… „ – ora 21:30, la Hard Rock Café, Şos. Kiseleff nr. 32

  • La Suceava, în aula corpului E a Universităţii „Ştefan cel Mare”, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei organizează lansarea manualului „Arte vizuale şi abilităţi practice pentru Clasa pregătitoare şi Clasa I”, realizat de Cosmina Maria Dragomir, artist şi profesor, doctor în arte vizuale, carte apărută la iniţiativa Asociaţiei Părinţilor şi Profesorilor Ortodocşi „Sfântul Grigorie Palama“ din Bucureşti – ora 16:00

  • Seria de întâlniri literare inițiate de ICR Berlin continuă cu participarea scriitorului Mircea Cărtărescu și a traducătorului Ernest Wichner, în cadrul unei întâlniri literare în care scriitorul va realiza o lectură din ultima parte a trilogiei „Orbitor”, „Aripa dreaptă”, iar Ernest Wichner va citi aceste fragmente în limba germană – ora 20:00, la Literaturhaus Berlin

  • În perioada 6 – 7 noiembrie 2014, are loc, la Berlin, Seminarul Internaţional cu tema „Afacerile online – o alternativă”, organizat de BERLINK ETN GmbH în cadrul Proiectului „Click to Career”, coordonat de Fundaţia „Casa Cărţii” în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea. La seminar participă reprezentanţi din 8 ţări: România, Italia, Germania, Cipru, Marea Britanie, Croaţia, Lituania şi Grecia

  • Institutul Cultural Român de la New York organizează evenimentul „Mitologii monstruoase în comunism și post-comunism”, în cadrul căruia este invitată regizoarea Ioana Uricaru, care va prezenta două dintre filmele sale de scurt-metraj: „Legenda activistului în inspecție” (din seria Amintiri din Epoca de Aur, 2009) și „Stopover” (2010) – ora 19:00. Proiecțiile vor fi însoțite de o prelegere a regizoarei și o sesiune de întrebări și răspunsuri

  • Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează prezentarea lucrării video „Conversations in Traning Mode”, de Sebastian Moldovan la Casa Artiștilor din Tel Aviv, în perioada 6 – 29 noiembrie

  • La Roma are loc expoziţia Şcolii de pictură din Roma “ Scienza dell’Arte”, în perioada 6 – 12 noiembrie, având vernisajul astăzi – ora 18:00, la Accademia di Romania, Sala de Expoziţii, Viale delle Belle Arti, 110

  • Institutul Cultural Român de la Viena organizează o seară dedicată filmelor realizate de studenţi ai Universităţii Naționale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti (UNATC) – ora 19:00

  • Meciul de fotbal Rio Ave – Steaua din cadrul etapei a IV-a a Ligii Europa, grupa J – ora 22:05, la Rio Ave, Stadion Vila do Conde

  • Meciul de fotbal FC Astra Giurgiu – Celtic Glasgow din cadrul etapei a IV-a a Ligii Europa, grupa D – ora 20:00, pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu

* * * * *

  • Astăzi sunt marcate:

– „Ziua Internaţională pentru Prevenirea Exploatării Mediului în timp de Război sau Conflict Armat”

– Ziua Patrimoniului Suedez – în Finlanda

– Zilele Constituţiei în Republica Dominicană şi Tadjikistan

  • La Bruxelles, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, are o întrevedere cu ministrul francez al economiei, industriei şi tehnologiei informaţiei, Emmanuel Macron

  • La Bruxelles are loc reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro

  • La Paris are loc vizita vicepreşedintelui Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, comisar European pentru Uniune Energetică

  • La Bruxelles, Comisia Europeană organizează conferinţa „Sustainable energy in Central Asia: Business opportunities and technology transfer”

  • La Bruxelles, Comisia Europeană organizează conferinţa „Finance for Growth – Towards a Capital Markets Union”

  • La Roma, Comisia Europeană organizează conferinţa „Non-discrimination and Equality: Shaping the future of equality policies in the EU”, în perioada 6 – 7 noiembrie

  • La Bruges, Comisia Europeană organizează conferinţa „Small and medium sized ports as hubs for smart growth and sustainable connectivity” – la Saint John’s Hospital Congress Centre

  • La Monaco, Raportorul APCE penrtu Monaco, Jordi Xuclà, efectuează o vizită de informare în perioada 6 – 7 noiembrie

  • La Paris, preşedintele francez François Hollande, aflat la jumătatea mandatului, este invitat la o emisiune specială a canalului TV privat TF1

  • La Roma, preşedintele Italiei Giorgio Napolitano participă la celebrarea Zilei Naționale pentru Cercetarea Cancerului

  • La Harare, preşedintele Republicii Zimbabwe, Robert Mugabe, participă la o conferinţă dedicată diamantelor, care are loc în perioada 6 – 7 noiembrie

  • La Ierusalim, ministrul indian de interne, Rajnath Singh, se întâlneşte cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu

  • La Rabat are loc un discurs al regelui Mohammed al VI-lea cu ocazia sărbătorii naţionale „Marche verte”, care marchează „recuperarea” de către Maroc a Saharei Occidentale

  • La Frankfurt are loc şedinţa Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene

  • La Washington are loc cea de-a 32-a conferinţă monetară anuală a Institutului Cato

  • La Chicago are loc conferinţa „The New International Financial System: Analyzing the Cumulative Impact of Regulatory Reform”

  • La sediul UNESCO de la Paris are loc Formul asupra egalităţii de gen

  • La Koblenz, în Germania, are loc, în perioada 6 – 7 noiembrie, workshop-ul cu tema „Climate Change Impacts on Snow, Glacier and Water Resources: Multidisciplinary Network for Adaptation Strategies”, sub egida UNESCO

7 noiembrie

  • Comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, este prezentă la București, pentru lansarea Acordului de Parteneriat cu România pentru perioada 2014 – 2020

  • La Timişoara, la biserica monument istoric din incinta Centrului eparhial se oficiază slujba de Te Deum – ora 9:30, iar la ora 10:00 în sala festivă, are loc şedinţa consultativă a Adunării Eparhiale prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la care vor participa şi membrii delegaţi ai Adunării Naţionale Bisericeşti din partea Arhiepiscopiei Aradului şi Episcopiei Caransebeşului, precum şi decanul Facultăţii de Teologie “Ilarion Felea” din Arad şi directorul Seminarului Teologic “Ioan Popasu” din Caransebeş

  • La Turda, Wilfried Martens Centre for European Studies, Institutul de Studii Populare și Fundația Hanns Seidel, în cooperare cu Centrul Rațiu pentru Democrație, organizează, în perioada 6-10 noiembrie, seminarul cu tema „Comunicare, democrație și leadership: Păstrarea promisiunilor electorale și comunicarea ideilor politice” – ora 18:00, la Casa Raţiu, Piața 1 Decembrie 1918 nr. 1

  • La Slatina, Baroul Olt, în parteneriat cu Centrul Teritorial INPPA – Craiova, organizează conferința „Inaderențele şi inadvertențele unor dispoziții ale Codului penal şi ale Noului Cod de procedură penală” – ora 14:00, la Hotel Bulevard

  • Termen-limită până la care beneficiarii schemei de minimis pot depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cererile de solicitare a ajutorului specific compensatoriu acordat exploataţiilor vegetale din sistemul de agricultură ecologică

  • Târgul de joburi „Job Transport”, organizat de revista RBT, în parteneriat cu Facultatea de Transporturi – ora 10:00, la Facultatea de Transporturi, Universitatea „Politehnica” Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 313

  • La Braşov, Kron-Tour EXPO Fairs & Exhibitions organizează, în perioada 7 – 9 noiembrie, cea de-a II-a ediţie a „Transylvania Wine Fair” – la Braşov Business Park. Deschiderea manifestării – ora 12:00

  • La Timişoara, Consiliul de Mediere organizează Conferința Națională a Mediatorilor, cu tema „Medierea – răspunsul unei societăți moderne la conflict” – ora 9:00, în Sala de conferințe a Consiliului Județean Timiș

  • Compania de comunicare medicală Houston NPA organizează, în perioada 7 – 8 noiembrie, conferința interdisciplinară “Noutăți în diagnosticul și tratamentul tulburărilor de mișcare”, eveniment desfășurat sub egida Societății de Neurologie din România – la Crystal Palace Ballrooms, Calea Rahovei nr. 198A

  • La Iaşi, Clubul Rotaract Copou organizează, în perioada 7 – 9 noiembrie, cea de-a doua ediţie a competiţiei de dezbateri academice „Iaşiul dezbate“ – la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“

  • La Centrul Cultural Reduta din Braşov are loc evenimentul caritabil “Concert pentru Mihai”, în beneficiul unui băieţel de 3 ani afectat de o tulburare din spectrul autist – ora 18:00

  • Cea de-a XIX-a ediţie a evenimentului „Noaptea Devoratorilor de Publicitate” – ora 20:00, la Sala Polivalentă

  • La Ocna Şugatag are loc Conferinţa regională Rotaract, în perioada 7 – 9 noiembrie

  • În perioada 7 – 8 noiembrie, Departamentul de Științe ale Comunicării din cadrul Facultății de Litere a Universității din București organizează colocviul internațional cu tema „Cartea-Obiect. Istorie culturală, strategii de marketing și tehnologii multimediale” – ora 9:30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, Strada Boteanu nr. 1. Lucrările în secțiuni paralele se desfășoară în localul Facultății de Litere, Strada Edgar Quinet nr. 5-7, în zilele de 7 și 8 noiembrie. Evenimentul îl are ca invitat special pe Dennis Wilcox, Professor emeritus la San Jose State University şiDoctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti (2009), unul dintre cei mai cunoscuţi profesori de relaţii publice din Statele Unite ale Americii şi reputat comentator, în rândul profesioniştilor domeniului, al direcţiilor majore dezvoltate în marketingul de conţinut. Conferinţa plenară susţinută de Dennis Wilcox pe 7 noiembrie, este intitulată „Public Relations & Content Marketing: Strategies for Selling Books in a Digital World”

  • Colocviul internaţional „L’Europe centrale et orientale vingt-cinq ans après la chute du Mur de Berlin. Retour sur l’„expérience postcommuniste”, în perioada 7 – 8 noiembrie 2014 – la Facultatea de Ştiinţe Politice, Str. Spiru Haret nr. 8, sala Negulescu

  • Orchestra Naţională Radio susţine un concert sub bagheta dirijorului bulgar Martin Panteleev, alături de pianista Dana Borşan – ora 19:00, la Sala Radio

  • Festivalul naţional de muzică pop pentru copii şi adolescenţi „Ţi-am lăsat o melodie”, ediţia I – ora 10:00, la Sala de evenimente a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”

  • Actrița Maria Cassi susţine un one woman show – „Attente Al Lupo”, la Sala ARCUB, în zilele de 7 și 8 noiembrie – ora 20:00

  • Trupa Iris susţine un concert – ora 21:00, în Club Fabrica

  • Premiera comediei „Bărbați Mișto” în cinematografele din întreaga țară, o producție Irlanda/Marea Britanie, în regia lui John Butler

  • La Baia Mare, Ansamblul Folcloric Național Transilvania în parteneriat cu Primăria Municipiului Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Liceul de Arte Baia Mare, Asociația Culturală Opera Group Project – Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” – Oradea, Fundația Culturală EuroArt, Asociația Prietenii Armoniei, organizează, în perioada 7 – 9 noiembrie, Festivalul-Concurs de Romanţe „Poveste de Toamnă”, ediţia a IV-a – la Sala de spectacole a Teatrului Municipal

  • La Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean, în colaborare cu Primăria Săveni, organizează, în perioada 7 – 9 noiembrie, cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului – concurs naţional de interpretare a piesei de teatru într-un act „Mihail Sorbul” – în sala Teatrului pentru copii şi tineret „Vasilache”

  • La Cluj-Napoca, publicația clujulcultural.ro, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, organizează, în perioada 7 – 8 noiembrie, prima ediţie a festivalului „Cluj Blues Fest”

  • La Sibiu, Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează vernisajul expoziţiei „Saloanele Astrei”, ediţia a II-a – ora 13:00, la Casa Artelor, Piaţa Mică nr. 21. Expoziţia este deschisă în perioada 7 noiembrie 2014 – 15 februarie 2015

  • La Sibiu, Revista Euphorion organizează, în perioada 7 – 8 noiembrie, cea de-a XIII-a ediţie a Colocviului „Zilele Poeziei Iustin Panţa” – la Sala Studio a Teatrului „Gong”. Program:

– ora 17:30 – lansarea revistei Euphorion, prezintă: Mircea Stănescu şi Ioan Radu Văcărescu

– ora 18:00 – lansare de carte: Iustin Panţa – Mult înainte de sosirea trenului ea se gândeşte (antologie), Casa de editură Max Blecher, 2014, prezintă: Claudiu Komartin şi Rita Chirian

– decernarea premiului „Iustin Panţa” (debut în poezie), prezintă: Al. Cistelecan, Rita Chirian şi Dumitru Chioaru

  • La Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I.H.Rădulescu” şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, organizează, în perioada 7 – 8 noiembrie, cea de-a 46-a ediţie a festivalului-concurs naţional de literatură „Moştenirea Văcăreştilor”

  • La Timişoara are loc Festivalul European de Teatru EUROTHALIA 2014, în perioada 8 – 17 noiembrie

  • La Berlin, serile de muzică clasică din Vila Walther continuă cu un concert susţinut de Eliade Piano Trio, format din Claudia Bara (pian), George Tudorache (vioară) şi Johann Bohorque (violoncel) – ora 19:00, la ICR Berlin, Koenigsallee 20A

  • Ambasada României şi Institutul Cultural Român de la Paris organizează conferinţa „România şi Europa în contextul declanşării primului război mondial” sisţinută de Gérald Messadié, istoric, scriitor şi conferenţiar, precum şi lansarea volumului „Nouvelles de la Grande Guerre”, editions Zoé, 2014 cu nuvele de Robert Walser, Arthur Conan Doyle, Henri Barbusse, Richard Weiner, Liviu Rebreanu [trad. Jean-Louis Courriol], Alexis Tolstoï, Stefan Zweig, Rudyard Kipling, Albert Londres, Italo Svevo, în prezenţa editoarei, Laure Pécher, şi a traducătorului nuvelei de Liviu Rebreanu, Jean-Louis Courriol – ora 19:00, la Sala Bizantină, Palatul Béhague

  • La Seattle, în SUA, ICR New York, în parteneriat cu American Romanian Cultural Society (ARCS) din Seattle, organizează primul Festival al Filmului Românesc din zona Pacific Northwest, sub titlul “Un ochi râde, un ochi plânge”, în perioada 7-9 noiembrie – la SIFF Film Center. Oaspeți de onoare sunt Ioana Uricaru – regizor, critic de film și profesor de „Cinema Studies” la Middlebury College din Vermont; Monica Filimon – critic de film, profesor de Literatura Engleză la Kingsborough Community College, CUNY, din New York; Oliver Șerban Tătaru – regizor stabilit în Germania, la München; José Alaniz, profesor la Departamentul de Limbi și Literaturi Slave din cadrul University of Washington din Seattle, care susțin colocvii despre cinematografia românească a „noului val”

  • Festivalul Național al Sportului Aerobic – ora 10:00, la Palatul Național al Copiilor București

  • Meciuri de fotbal în cadrul etapei a 14-a a Ligii I:

– ora 18:00 – ASA Tg. Mureş – Gaz Metan Mediaş

– ora 20:30 – Dinamo – Viitorul Constanţa

  • La Cluj-Napoca are loc Gala de kickbox, karate şi arte marţiale mixte „UFT 2014 – Ultimate Fighting Tournament” – la Sala Sporturilor „Horia Demian”

* * * * *

  • Astăzi este marcată „Ziua Solidarităţii şi Revoluţiei Naţionale” – în Bangladesh

  • La Roma, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, susţine un discurs la conferinţa „Where is Europe going ? Dove va l’Europa ?” – la Accademia Nazionale dei Lincei

  • La Bruxelles are loc reuniunea miniştrilor de finanţe din UE

  • La Bruxelles are loc conferinţa „Recent challenges to monetary policy in the euro area”

  • La Paris are loc vizita preşedintelui Columbiei, Juan Manuel Santos, care are programată o întrevedere cu omologul său francez, François Hollande

  • La Moita, în Portugalia, regele Felipe al Spaniei participă la reuniunea responsabililor ALIBER – Alianza Iberoamericana de Enfermedades Raras – la Casa dos Marcos

  • La Paris, preşedintele francez François Hollande se întâlneşte cu preşedintele Institutului Lumii Arabe, Jack Lang

  • La Belgrad are loc vizita premierului francez Manuel Valls

  • La Beijing are loc reuniunea ministerială a APEC, în perioada 7 – 8 noiembrie

  • La Moscova are loc parada militară cu ocazia aniversării Revoluției din octombrie 1917 – în Piața Roșie

  • La Paris are loc simpozionul internaţional „The Way Forward ?”, organizat de Banca Centrală a Franţei

  • La Okayama, în Japonia, are loc conferința de tineret privind Educația pentru Dezvoltare Durabilă (ESD)

  • La Chişinău, Asociația pentru Dezvoltare Creativă (ADC) organizează Congresul Absolvenților 2014 – a XII-a ediție, cu tema „Tehnologii inovaționale de implementare a cetățeniei active” – la Leogrand Convention

  • La Londra, legendarul grup britanic Pink Floyd lansează un nou album, primul înregistrat în studiouri după 20 de ani, intitulat „The Endless River”, care este imprimat fără fostul său lider, Roger Waters, însă cu un interpret neașteptat: astrofizicianul Stephen Hawking, care nu poate „vorbi” decât cu ajutorul unui calculator

8 noiembrie

  • Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, sărbătoare în Calendarul Creştin-Ortodox

  • La Cluj – Napoca are loc evenimentul TEDx Cluj – la cinematograful “Florin Piersic”. Printre vorbitori se numără Prinţesa Maria Sturdza (filantrop), Mihai Ghyka (consultant comercial), Solomon Marcus (pionier în lingvistică matematică), Raed Arafat (SMURD), Alexandru Mironov (povestitor SF)

  • Hope and Homes for Children Romania organizează primul bal de caritate în România – Hope Ball 2014 – la Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional. Vor fi prezente personalităţi din zona de business, cântăreţi, actori şi vedete tv, sportivi care au adus faima României în competiţii internaţionale şi figuri importante ale vieţii sociale româneşti.

  • Concertul de muzică contemporană „Abstacţii perceptive – Unde radio 2014” – ora 18:00, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Sala Enescu, Str. Ştirbei Vodă nr. 33

  • DJ-ul olandez Armin Van Buuren susţine, alături de o echipă de peste 20 de artişti – muzicieni, vocalişti, acrobaţi şi dansatori – un spectacol în cadrul turneului „Armin Only Intense” – ora 20:00, la ROMEXPO

  • La Timişoara are loc cea de-a patra ediție a Festivalului European de Teatru „Eurothalia” organizat de Teatrul German de Stat Timișoara, în perioada 8 – 17 noiembrie – ora 10:00, la sediul Teatrului German, Str. Alba Iulia, nr. 2

  • La Timişoara are loc spectacolul „Moliendo café”, în regia lui Silviu Purcărete, scenografia Dragoș Buhagiar, muzica fiind semnată de compozitorul Vasile Șirli – ora 20:30, la Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Str. Alba Iulia nr. 2. Scenografia spectacolului este semnată de

  • La Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Sibiu şi Timişoara are loc a doua ediţie a campionatului Ursus Cooler Romanian Open Squash, în perioada 8 – 16 noiembrie

  • Meciuri de fotbal în cadrul etapei a 14-a a Ligii I:

– ora 15:30 – FC Braşov – Pandurii Târgu Jiu

– ora 18:00 – FC Botoşani – CFR Cluj

– ora 20:30 – U Cluj – Petrolul Ploieşti

* * * * *

  • Astăzi sunt marcate:

– „Ziua Internaţională a Radiologiei”

– „Ziua Internaţională a Zonelor Urbane”

  • La Berlin, cancelarul german Angela Merkel, participă la recepția de deschidere a Conferinței „Walls Falling” – la New Nationalgalerie – şi la un concert de gală susţinut de Berliner Ensemble, ambele dedicate aniversării a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului

  • La Moscova are loc, în perioada 8 – 11 noiembrie, reuniunea regională a experţilor UNESCO şi a specialiştilor din muzee, cu tema „Strengthening the Social and Educational Roles of Museums as Vectors for Intercultural Dialogue and Enhancing their Links with the UNESCO Conventions”

  • La Quebec City are loc simpozionul „Diversity, tolerance and intolerance in social media” – la Universitatea Laval

  • La Manilla se marchează împlinirea unui an de la devastatorul taifun Haiyan care a adus peste 8.000 de pierderi de vieţi omeneşti în centrul Filipinelor

9 noiembrie

  • Astăzi sunt marcate:

– „Ziua Naţională a Surzilor din România”

– Hramul Catedralei armene din Bucureşti

  • Muzicianul american Jack White, fost solist vocal al trupei „White Stripes”, susţine un concert – ora 20:00, la Pavilionul Central al ROMEXPO

  • Filarmonica „George Enescu” şi Asociaţia Clasic e fantastic organizează cel de al doilea concert din stagiunea 2014 – 2015, din seria „Cum să înţelegem muzica”, susţinut de Orchestra Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti”, dirijori Nicolae Racu şi Andrei Ştefan Racu – ora 11:00, la Ateneul Român

  • Concert susţinut de Gyárfás István Trió – ora 20:00, la Green Hours, Calea Victoriei nr. 120

  • La Iași, maestrul Tudor Gheorghe susţine concertul „Anotimpurile Mele”, în zilele de 9 şi 10 noiembrie – ora 19:00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”

  • Institutul Cultural Român de la Bruxelles organizează expoziţia artiștilor vizuali Mona Vătămanu și Florin Tudor, în perioada 9 noiembrie – 21 decembrie, la Argos Arts, Centre for Art and Media, Bruxelles

  • Meciuri de fotbal în cadrul etapei a 14-a a Ligii I:

– ora 15:30 – CSMS Iaşi – CS U Craiova

– ora 17:30 – Oţelul Galaţi – Astra Giurgiu

– ora 20:00 – Concordia Chiajna – Steaua

* * * * *

  • Astăzi sunt marcate:

– „Ziua Internaţională Împotriva Fascismului şi Antisemitismului” – în amintirea „Nopţii de Cristal” – 1938

– „Ziua Internaţională de Rugăciune pentru Biserica Persecutată”

– „Duminica amintirii” – în Marea Britanie şi Irlanda de Nord

– „Ziua tatălui” – în Estonia, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia

– Ziua Independenţei Cambodgiei faţă de Franţa – în 1953

– „Ziua Inventatorilor” – în Germania, Austria şi Elveţia

– „Ziua Destinului” – în Germania

  • La Berlin, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, şi cancelarul Angela Merkel, participă la ceremoniile oficiale consacrate împlinirii a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului

  • La Beijing are loc vizita premierului thailandez, Prayut Chan-o-cha, în perioada 9 – 11 noiembrie

  • La Dubai are loc un summit privind agenda mondială, pe tema perspectivelor economice ale anului 2015, organizat de Forumul Economic Mondial, în perioada 9 – 11 noiembrie

  • La Beijing are loc un summit la nivel înalt privind cooperarea economică în regiunea Asia-Pacific (APEC), în perioada 9 – 10 noiembrie

  • La Cairo are loc cea de-a 36-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, în perioada 9 – 18 noiembrie