Direcţia Naţională Anticorupţie l-a trimis în judecată pe Inspectorul de Matematică din Brăila care a făcut parte din Comisia judeţeană de organizare a examenului de Bacalaureat, în acest an. Manuela Mirela Diaconescu, aflată în prezent în arest la domiciliu, este acuzată că ar fi fraudat examenul, ajutând doi profesori să ia mită de la un candidat. Cele două cadre didactice cercetate sub control judiciar ar fi solicitat şi primit 2.500 de lei pentru a supraevalua lucrarea la matematică a absolventului, acesta obţinând, astfel, notă de promovare, conform unui comunicat al DNA.