Mass media abundă de o serie de clişee atunci când vine vorba despre descrierea cancerului, iar acest lucru este cât se poate de dăunator pentru bolnavi, potrivit unei analize realizate de o serie de lingvişti în colaborare cu personalul medical care se ocupă de pacienţii aflaţi în stadii terminale.
Elena Semino, profesor de lingvistică şi arta vorbirii la Universitatea din Lancaster, a realizat un studiu în care a analizat 1,5 milioane de cuvinte din discuţiile pe care le-a purtat cu aproape 200 de persoane care se ocupă de bolnavii de cancer. Cercetătorul a ajuns la concluzia că atât de des folosita metaforă a „luptei împotriva cancerului” nu ajută cu nimic bolnavii, nu îi menajează, ba, mai mult, le afectează respectul de sine şi moralul, ajungând să se perceapă pe sine ca pe nişte perdanţi, care nu depun destul efort pentru a învinge boala.
Folosirea acestui gen de metafore de către organizaţiile caritabile în campaniile lor (cum ar fi Stand Up for Cancer) poate motiva oamenii să doneze bani, dar în nici un caz nu face bine pacienţilor, la nivel individual.
O altă metaforă des folosită compară cancerul cu un „drum greu”, dar se pare că ea este totuşi mai puţin nocivă atunci când vine vorba de a induce sentimente de vină sau de eşec personal.
Prof. Semino lucrează acum cu autorităţile medicale din Marea Britanie pentru elaborarea unui ghid cu astfel de expresii. Personalul din sistemul de sănătate este destul de conştient de aceste lucruri, dar se lasă atras fără să vrea pe această pantă a clişeelor. Dacă, însă, un pacient foloseşte chiar el aceste metafore şi afirmă, de exemplu că „se simte un ratat pentru că nu poate câştiga lupta cu cancerul”, atunci doctorii ar trebui să ştie cum să întoarcă aceste cuvinte în favoarea lui: „Nu e o luptă şi nu eşti tu cel care pierde, ştim doar că nu există medicaţia care să te poată ajuta”.
În presă, a devenit deja ceva obişnuit să se spună că cineva „a pierdut lupta cu cancerul”, deşi există atâtea exemple de bolnavi care şi-au trăit viaţa demn şi frumos, fără să merite această catalogare după moarte.
Este important aşadar să schimbăm felul în care vorbim sau scriem despre această boală. Noile tratamente au crescut considerabil speranţa de viaţă a pacienţilor, ceea ce înseamnă că de multe ori ea poate fi comparată cu o afecţiune cronică, cu care se poate trăi o bună bucată de vreme, iar calitatea vieţii asociată acestei perioade, fie ea şi limitată, nu trebuie să aibă de suferit, măcar din punct de vedere al percepţiei. Boala nu trebuie descrisă ca un duşman cu care persoana respectivă trebuie să lupte, atenţia bolnavului trebuie îndreptată asupra felului în care îşi petrece timpul” – a mai afirmat Elena Semino.
Sursa: The Independent
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
