Primele 100 de autoturisme Dacia Duster au ajuns la Ministerul de Interne

Primele 100 de autoturisme Dacia Duster, din cele 450 achiziţionate prin Programul Rabla, au ajuns astăzi la Ministerul de Interne. Achiziţia a fost făcută din fondurile suplimentare alocate instituţiei la ultima rectificare bugetară. Ministrul Gabriel Oprea a declarat că preţul unei maşini este de 11.000 de euro fără TVA şi că a fost deja iniţiată procedura de achiziţie publică prin licitaţie deschisă pentru alte 2.800 de autovehicule. Trei sferturi din parcul auto al ministerului avea la începutul anului o vechime de peste zece ani.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 noiembrie)