Foarte iubite de atleţi, portocalele sunt uşor digerabile şi oferă o „explozie” de energie. Nutriţioniştii chiar recomandă una două portocale pe zi pentru a te bucura de energie întreaga zi. Portocalele nu-ţi oferă numai energie. Ele au şi alte beneficii pentru starea de sănătate. Previn cancerul: portocalele sunt bogate în substanţe care apără organismul de multiple forme de cancer, inclusiv cancer de piele, plămâni, sâni, stomac şi colon. De asemenea, un studiu recent realizat în Japonia relevă faptul că vitamina A din portocale previne apariţia cancerului la ficat. Previn bolile renale: sucul de portocale reduce riscul apariţiei bolilor renale şi a pietrelor la rinichi.
Reduc colesterolul: bogate în fibre solubile, portocalele sunt indicate pentru reducerea colesterolului. Beneficiile se extind şi asupra sistemului cardiovascular întrucât potasiul, un electrolit mineral conţinut de portocală, contribuie la buna funcţionare a inimii. Previn bolile: vitamina C din portocale protejează celulele de radicalii liberi. Radicalii liberi sunt principala cauză a bolilor cronice precum cancerul sau bolile cardiovasculare. De asemenea, polifenolii din portocale protejează împotriva infecţiilor virale. Reglează tranzitul: fibrele din portocale stimulează eliberarea sucurilor digestive. Carotenoidele din portocale, convertite în Vitamina A, protejează organismul de macularea degenerativă. Reglează tensiunea arterială: flavonoidele din portocale contribuie la reglarea presiunii sangvine, în timp ce magneziului îşi aduce contribuţia favorabil în ceea ce priveşte tensiunea arterială. Protejează pielea: betacarotenul din portocale protejează celulele de radicalii liberi şi previne apariţia semnelor de îmbătrânire. Alcalinizează organismul, deşi sunt acide, după ce sunt digerate portocalele se transformă în minerale alcaline care echilibrează organismul. Lămâile sunt însă cele mai alcaline alimente.
Reduce indicele glicemic: portocalele, ca de altfel majoritatea fructelor, oferă zaharuri simple, cu un indice glicemic mic. Dacă orice indice sub 55 este considerat scăzut, portocalele au 40, ceea ce înseamnă că nu vei avea probleme cu glicemia sau cu kilogramele în plus.
(www.independent.md – 4 noiembrie)