Ex-preşedintele fostei Uniuni Sovietice Mihail Gorbaciov a declarat că intenţionează să apere poziţia liderului rus Vladimir Putin şi poziţia Rusiei, în cadrul Forumului „Noua politică” de la Berlin şi în cadrul întrevederii cu cancelarul german Angela Merkel. „Evident că voi profita de ocazia aniversării celor 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, doresc să nu mai existe niciodată niciun fel de ziduri, nici din piatră, nici ziduri morale şi nici umane. După cum spunea un basm pentru copii despre un motan înţelept ‘Trebuie să convieţuim în prietenie'”, a declarat Gorbaciov. „Acelaşi subiect îl voi aborda şi în discuţia cu Angela Merkel. Potrivit fermei mele convingeri, problema Ucrainei este doar un pretext de care au putut să se agaţe SUA. Rusia a trecut la noi relaţii, a creat noi structuri de cooperare. Totul era bine, dar unora din SUA nu le-a fost pe plac acest lucru. Ei au nevoie de alte planuri, au nevoie de alte situaţii pentru a putea să se implice peste tot. Dacă este sau nu bine, pe ei nu-i interesează, important pentru ei este să se implice”, a mai spus fostul lider al URSS. „Atât la forum, cât şi în discuţiile cu liderii politici şi cu cei ai societăţii civile mă voi situa ferm pe poziţia de apărare a Rusiei, ceea ce înseamnă şi pe cea de apărare a preşedintelui rus, Vladimir Putin. Sunt absolut convins de faptul că Putin apără astăzi cel mai bine interesele Rusiei. Evident că, după cum afirmă unii, în politica sa există şi lucruri care pot fi criticate, dar eu nu mă voi lua de aceste chestiuni şi doresc ca nici alţii să nu se ia de aceste chestiuni”, a mai spus fostul lider. Gorbaciov şi-a exprimat convingerea că în Germania va reuşi să ajungă la înţelegeri cu interlocutorii săi şi la o opinie comună. „Chiar dacă ei sunt şi foşti lideri, sunt nişte persoane destul de influente şi opinia lor nu le este indiferentă liderilor actuali ai statelor lor şi nici societăţii, în general”, a subliniat Mihail Gorbaciov.
(www.interfax.ru – 7 noiembrie)