Postul de ştiri CNN International îşi va înceta emisia în Rusia, începând cu 31 decembrie 2014, se menţionează în scrisoarea transmisă de Turner Broadcasting System Europe (deţinătorul CNN), o copie a căreia a fost trimisă Agenţiei TASS. În Rusia, canalul de televiziune CNN este transmis prin operatorii reţelelor de cablu şi satelit precum „Akado”, „Vîmpelkom”, „NTV+” şi altele. „Prin această scrisoare, vă informăm că Turner încetează transmisia postului de televiziune CNN pe teritoriul Federaţiei Ruse, începând din 31 decembrie 2014” – se afirmă în document. Motivele luării acestei decizii nu sunt comunicate, iar directorul general al Turner Broadcasting System în CSI, Tatiana Kalita, a refuzat să facă comentarii pe acest subiect.
www.itar-tass.com – 10 noiembrie