Circa 2,3 milioane de persoane au participat ieri la votul simbolic asupra independenţei organizate în Catalonia şi 80,7% s-au pronunţat în favoarea independenţei. Anamaria Damian vorbeşte despre implicaţii.
Rezultatele consultării de ieri din Catalonia ar putea crea două scenarii. Dacă executivul de la Madrid îşi menţine poziţia de a nu recunoaşte dorinţa unei părţi a populaţiei de a vota într-un referendum oficial, liderul catalan ar putea convoca alegeri anticipate. Dacă se produce o schimbare în abordarea chestiunii catalane la Madrid, s-ar putea impune o modificare a Constituţiei pentru o mai mare autonomie a regiunilor sau pentru, aşa cum propun socialiştii, o Spanie federală. Unii analişti, citaţi de ziarul „Cinco Días”, sunt de părere că regiunea Catalonia ar putea fi autosuficientă, având o populaţie apropiată ca număr de cea din Elveţia, suprafaţă egală cu a Belgiei şi un PIB comparabil cu cel al Norvegiei. Însă din punct de vedere economic Catalonia nu ar avea prea multe de câştigat. Experţii de la Credit Suisse arată că şi fără plecarea marilor companii din regiune sau fără costurile de adaptare la o nouă monedă, Catalonia ar putea pierde 20% din PIB. Astăzi presa din Spania aminteşte Cataloniei că prima consecinţă a independenţei ar fi ieşirea din zona euro, ceea ce ar duce la scumpirea exporturilor şi la un pericol pentru competitivitate. Apoi, Catalonia ar pierde accesul la fondurile structurale şi la cele ale Băncii Europene de Investiţii. Numai între 2007 şi 2013 regiunea unde ieri a avut loc consultarea considerată simbolică a primit 1,4 miliuade de euro, o sumă egală cu cea desemnată pentru următorii ani. Nu în ultimul rând se ia în considerare şi impactul asupra pieţei financiare care s-a dovedit că în condiţii de dezechilibru sau insecuritate reacţionează rapid şo necruţător. La fel de importantă este, în condiţiile ruperii de Spania, şi situaţia exporturilor, aflate acum la nivel naţional într-un moment foarte bun. Cataloania are exporturi anuale de 58 de miliarde de euro, aproape 25% din totalul exporturilor spaniole. Independenţa şi ieşirea din zona euro ar duce la pierderea avantajelor privind zona liberă de comerţ. Şi în fine, costurile de creare a unui stat şi adeziunea la Uniunea Europeană sunt deocamdată incalculabile. Pentru moment dacă la Barcelona se celebrează o victorie a celor care doresc independenţa, deşi datele sunt departe de a confirma o majoritate, la Madrid se vede doar că ziua de ieri a fost o farsă şi se vorbeşte despre consecinţe penale pentru organizatori, aşa cum a anunţat încă de aseară ministrul justiţiei. În aceste condiţii, un dialog între Madrid şi Barcelona pare aproape imposibil.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -10 noiembrie