În afară de embargourile impuse de către Moscova Republicii Moldova, sancţiunile aplicate de către Occident Federaţiei Ruse au consecinţe nefaste şi pentru economia moldovenească. Rubla rusească a înregistrat o scădere de circa 20% faţă de dolar de la începutul anului curent, inclusiv din cauza sancţiunilor Occidentului împotriva Moscovei pentru rolul pe care îl joacă aceasta în criza din Ucraina.
Potrivit guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţan, aceasta a reuşit să tempereze presiunile dezinflaţioniste, prin implementarea unei politici monetare stimulative, atât prin canalul ratei dobânzii, cât şi prin cel al ratei de schimb. Prin urmare, riscul de coborâre a inflaţiei sub banda de jos de 3,5% s-a diminuat considerabil, însă acesta încă mai persistă. Pentru trimestrele IV din 2014 şi I din 2015, a estimat Drăguţan, inflaţia se va diminua în special din cauza reducerii contribuţiei din partea preţurilor la produsele alimentare, iar la sfârşitul anului 2015 va reveni spre nivelul ţintit al inflaţiei de 5%.
Totodată, Drăguţan a relevat faptul că înăsprirea condiţiilor migraţionale în Federaţia Rusă ar putea afecta volumul remiterilor din această ţară, ceea ce va influenţa negativ cererea internă, generându-se presiuni dezinflaţioniste.
„Accentuarea deprecierii rublei ruse şi a grivnei ar putea duce la ieftinirea produselor importate din aceste ţări, ceea ce ar induce presiuni dezinflaţioniste; şi înăsprirea condiţiilor migraţionale în Federaţia Rusă ar putea afecta volumul remiterilor din această ţară, ceea ce va influenţa negativ cererea internă, generându-se presiuni dezinflaţioniste”, se menţionează într-un raport al BNM.
Aşadar, pentru moment, în Republica Moldova, în pofida înăspririi condiţiilor de şedere a moldovenilor pe teritoriul Federaţiei Ruse, s-a înregistrat o creştere de circa 8–9% a valorii transferurilor băneşti din această ţară. „În pofida ameninţărilor proferate de Moscova, nu a fost înregistrat un exod masiv de muncitori moldoveni din Federaţia Rusă. Cea mai mare parte dintre aceştia continuă să lucreze în Rusia”, ne-a explicat expertul IDIS „Viitorul”, Ion Tornea. În opinia acestuia, transferul de bani de la muncitorii moldoveni din Rusia va scădea pe măsură ce Moscova va înăspri condiţiile de aflare a acestora pe teritoriul statului rus.
Sursa: Jurnal de Chişinău, Republica Moldova