Lovitură puternică pentru fanii Mazda RX8: un predecesor al modelului nu va mai exista

rx8b

Conform preşedintelui executiv Mazda, Masamichi Kogai, compania preferă să-şi concentreze eforturile asupra gamei actuale şi asupra tehnologiei SkyActiv, însă nu şi asupra unui urmaş al gamei RX. Zvonuri despre renaşterea unuia dintre celebrele modele sportive Mazda RX existau de mai mult timp, dar oficialii companiei au dezminţit aceste informaţii. Masamichi Kogai a declarat recent că Mazda preferă să investească în noile tehnologii SkyActiv, însă nu şi să utilizeze fonduri pentru un nou model. El a remercat că ceea ce oferă în prezent Mazda este absolut suficient, fără a exista necesitatea de a fi extinsă gama de modele. După ce a adăugat că preferă să vadă în gama Mazda vehicule de volum, care se vând în număr mare, Masamichi Kogai a mai spus că acum cel mai reuşit este să investească în îmbunătăţirile la nivelul motorizărilor, caroseriei şi cutiilor de viteză. În plan financiar, această decizie ar putea fi una benefică, însă toţi cunoaştem că orice producător are nevoie de un automobil al visurilor, care nu doar să fie dorit de cât mai mulţi fani ai lumii auto, ci şi să reprezinte tot ceea ce are mai bun fiecare producător auto.

(www.publika.md – 11 noiembrie)