Curtea Constituţională a decis, astăzi, că suspendarea urmăririi penale a preşedintelui României din motive de imunitate este în acord cu Legea Fundamentală a ţării. Judecătorii constituţionali au respins, astăzi, acţiunea senatoarei PSD, Gabriela Firea, prin care aceasta a contestat hotărârea Parchetului General de suspendare a anchetării preşedintelui Traian Băsescu pentru infracţiunea de şantaj. Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi general obligatorie. Surse citate de redactorul nostru, Mădălina Verman, au explicat că preşedintele României beneficiază de imunitate pentru opiniile politice exprimate atât în timpul mandatului, cât şi după terminarea acestuia. De asemenea, şeful statului nu poate fi tras la răspundere penală pe durata mandatului pentru fapte comise fie înainte, fie în timpul exercitării funcţiei, iar termenul de prescriere se suspendă. Potrivit Constituţiei, singura excepţie în care preşedintele poate fi pus sub acuzare în timpul mandatului este pentru înaltă trădare.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 noiembrie