Ministerul Finanţelor Publice a postat pe site o nouă formă a normelor de aplicare ale Programului „Prima maşină”, care include propuneri şi observaţii rezultate din procesul de consultare publică şi inter-instituţională. Acest program guvernamental, prin care statul va garanta finanţarea pentru achiziţia unui autoturism nou, va beneficia în 2014 de un plafon total al garanţiilor de 50 de milioane de lei.
Comparativ cu prima variantă a normelor de aplicare, proiectul de Hotărâre de Guvern elimină criteriul pe categorii de vârstă pentru potenţialii beneficiari.
Astfel, toate persoanele fizice cu vârsta de peste 18 ani, eligibile să aplice pentru acest program, vor beneficia de finanţare care va acoperi maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proformă. Din finanţarea acordată, maximum 50% va reprezenta garanţia statului. Trebuie precizat că finanţarea de care vor beneficia persoanele fizice nu include dobânzile şi comisioanele bancare, precum şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit iar durata maximă a finanţărilor este de 60 de luni calendaristice.
O altă noutate o reprezintă introducerea unei prevederi prin care autoturismul achiziţionat în cadrul programului poate fi înstrăinat, în anumite situaţii, sub condiţia achitării integrale a soldului finanţării garantate. De asemenea, preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra autoturismului se poate face de către orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prin novaţie.
RADOR – (13 noiembrie)