Olanda a inaugurat prima pistă de biciclete formată din panouri solare

O scurtă porţiune dintr-o pistă de biciclete care leagă două suburbii ale Amsterdamului (Krommenie şi Wormerveer) a fost placată cu panouri solare care ar putea produce suficientă energie electrică pentru a deservi trei case.
Henk Kamp, ministrul olandez al economiei şi guvernatorul local Elisabeth Post au pedalat în mod simbolic pe această nouă pistă pentru a marca inaugurarea primului drum public din lume format din panouri solare.

solar2
Drumul are 100 de metri, dar a costat 3.5 milioane de euro şi a fost construit de o organizaţie pentru cercetare ştiinţifică aplicată din Olanda (TNO). Conţine celule solare încastrate şi protejate la suprafaţă de mai multe straturi de geam securizat. Spre deosebire de panourile solare clasice instalate pe o suprafaţă de teren, acestea au dezavantajul că nu-şi pot schimba unghiul pentru a capta maximul de energie solară pe durata unei zile, dar Olanda doreşte să implementeze cât mai multe soluţii ecologice de acest fel, în efortul de a ajunge din urmă alte ţări din Uniunea Europeană care luptă pentru combaterea emisiilor de carbon. Aceste piste au totuşi avantajul de a nu necesita terenuri întinse şi pot exploata spaţii din zonele urbane aglomerate.

solar
Pista va fi folosită timp de trei ani de circa 2.000 de navetişti din Amsterdam, iar specialiştii vor face calcule şi estimări privind cantitatea de energie pe care va fi capabilă să o producă şi felul în care va rezista la traficul intens. Dacă soluţia se dovedeşte viabilă – având în vedere totuşi costul destul de ridicat – aceste planuri ar putea fi implementate pe 20% din reţeaua de drumuri din Olanda, recunoscută pentru numeroasele sale piste de biciclete.

Solaroad-fiets-def-8303_c

Nu este singura ţară care testează acest concept. În SUA, un cuplu de antreprenori studiază chiar posibilitatea de pava carosabilul cu acest gen de panouri, dar va trebui ca acestea să fie adaptate pentru a rezista traficului greu. Estimările făcute arată că recurgerea la drumurile solare ar putea reduce cu 75% gazele cu efect de seră la nivelul Statelor Unite.

The Guardian, www.thinkprogress.org, www.mashable.com

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă